unite for children Meniu

Soluții

Un sistem de protecție cu servicii adaptat pentru copii

UNICEF și partenerii săi sprijină evaluarea sistemelor de protecție a copilului. Această activitate contribuie la crearea unui consens între guvern și societatea civilă cu privire la obiectivele, componentele, punctele forte și slabe ale acestor sisteme și acțiunile prioritare. Aceasta se reflectă ulterior în legi, politici, norme, standarde și servicii mai bune, care oferă protecție tuturor copiilor. De asemenea, permite consolidarea acestor sisteme prin resursele financiare și umane necesare pentru a obține rezultate în numele copiilor.

DONEAZĂ!


Ajută UNICEF România să oprească violența împotriva copiilor.

Violența împotriva copiilor este de multe ori invizibilă pentru societate, pentru că se petrece în familie sau pentru că oamenii care o observă aleg să nu facă nimic în legătură cu asta.
Depinde de noi să ne cream societatea în care vrem să trăim – una în care copiii sunt protejați iar abuzatorii sunt trași la răspundere.

Spune și TU #STOPViolentei!
Informează-te despre violență! Ia atitudine!
Dă SHARE prietenilor și roagă-i să fie #PrieteniUNICEF împotriva violenței!

Donează Acum

  • suntparinte.ro
  • FACETOFACE Media
  • yotransfer.ro