Situaţia copiilor cu cerinţe educative speciale incluşi în învăţământul de masă

Inapoi

De-a lungul istoriei umanităţii, diferenţa a avut adesea o conotaţie negativă, inclusiv în spaţiul educaţiei, până spre jumătatea secolului XX.

A fi diferit însemna a nu fi în conformitate cu majoritatea, cu norma, cu regula, ceea ce a condus implicit la un tip sau altul de sancţiune simbolică la nivel social. Începând cu anii ’80, diferenţa a devenit o temă centrală în domeniul educaţiei. În anii ’90, Consiliul Europei a lansat sloganul “Toţi diferiţi, toţi egali!” în cadrul unei campanii cu obiective centrate pe lupta împotriva rasismului, xenofobiei, antisemitismului şi intoleranţei. În societatea modernă “de egali şi diverţi”, aflată sub semnul dialogului, al comunicării, al acceptării şi al căutării alterităţii, acceptarea diferenţei devine un obiectiv important al educaţiei. Tot mai frecvent se vorbeşte astăzi despre personalizarea educaţiei, ca demers de valorificare a diferenţei, a caracteristicilor individuale prin sprijin specific şi promovare a individualităţii în contextul comunităţii.

Din perspectiva acceptării diferenţei şi a promovării drepturilor egale, integrarea copiilor cu CES în învăţământul de masă a devenit o politică educaţională explicită, solicitată şi justificată de diferite “grupuri de interese”: decidenţi politici – consideră această integrare un mod de promovare a abordării globale a dezvoltării personalităţii copiilor şi o măsură de respectare a dreptului egal la o educaţie de calitate; societate – priveşte integrarea ca modalitate de recunoaştere a drepturilor fiecărui individ într-o societate pluralistă; părinţi – speră că integrarea aduce acceptarea şi respectarea drepturilor la o educaţie de calitate pentru copiii lor, indiferent de caracteristicile de dezvoltare ale acestora; copiii cu CES – percep integrarea ca asigurarea unui “spaţiu sigur” pentru a fi egali cu ceilalţi; şcoală – abordează această soluţie ca mod de deschidere către comunitate şi de dezvoltare a respectului pentru diversitate.

Pornind de la aceste premise, Institutul de ştiinţe ale Educaţiei, în colaborare cu Reprezentanţa UNICEF în România, a derulat la nivelul anului 2009 proiectul Situaţia copiilor cu cerinţe educative speciale (CES) integraţi în învăţământul de masă, care a avut ca scop evaluarea impactului acestei măsuri de politică educaţională, la aproape 10 ani după iniţierea acesteia. Demersul de cercetare evaluativă a vizat trei paliere de analiză:

  1. nivelul macro al politicilor educaţionale cu privire la integrarea copiilor cu CES în învăţământul de masă;
  2. nivelul inspectoratelor şcolare judeţene, ca instituţii intermediare care organizează şi susţin implementarea măsurilor de intervenţie în domeniu la nivel local şi monitorizează rezultatele acestora;
  3. nivelul unităţii de învăţământ incluzive – care promovează strategii specifice de integrare a copiilor cu CES.

Aceste paliere de analiză au fost dezvoltate cu ajutorul unor multiple categorii de actori şcolari, cu responsabilităţi şi interese directe în educaţia copiilor cu CES: copiii, părinţii acestora, cadrele didactice şi managerii şcolari, personalul de sprijin, alţi membri ai comunităţii şi reprezentanţi ai instituţiilor în domeniu. Practicile curente în domeniu, elementele de succes, dificultăţile şi constrângerile cu care se confruntă aceste categorii sunt prezentate în capitolele prezentului raport.