Educaţie

Cazul mariajelor timpurii în comunităţile de romi din România

Drepturile copilului sunt negociabile?

Trebuie să recunoaştem încă odată, dacă n-am fi făcut-o îndeajuns până acum, că abordarea critică a socialului din punctul de vedere al celor mai dezavantajate categorii de persoane (cum ar fi şi femeile rome) are capacitatea de a provoca în adâncime cele mai înrădăcinate şi naturalizate aspecte ale fiinţării noastre sociale, cum ar fi şi instituţia căsătoriei.

Care este natura ei? Cum funcţionează ea? Care sunt funcţiile ei sociale? Cum ne socializează grupurile - ai căror membrii acceptaţi vrem să fim - în materie de opţiunile noastre privind mariajul? Cum contribuie acesta la menţinerea unui status quo patriarhal (şi heterosexual) în cadrul său şi în afara lui?

Ce fel de concepţii culturale reglementează instituţia mariajului? Ce fel de interese slujeşte ea, ale cui sunt acestea şi împotriva cui lucrează ele? De ce ne este greu să ne imaginăm viaţa în afara acestei instituţii? La ce fel de denigrări şi incriminări sunt supuse persoanele care aleg să-şi susţină parteneriatele altfel decât li se impune prin modelul dominant al convieţuirii în cuplu?