Copii rămaşi acasă prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate

Inapoi

Această cercetare a fost realizată pentru a obţine date care să contribuie la dezvoltarea politicilor sociale care ţintesc acest segment de populaţie, ajutând la optimizarea prevederilor legislative şi la îmbunătăţirea şi diseminarea bunelor practici ale profesioniştilor din teren, toate acestea constituind domeniul suportului tehnic pe care UNICEF îl acordă Autorităţii Naţionale Pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

Studiul oferă date şi informaţii cu privire la dimensiunea fenomenului, la “portretul” familiei/ comunităţii unde copiii sunt cei mai expuşi situaţiilor de vulnerabilitate, marginalizare şi/sau excluziune din cauza migraţiei părinţilor lor şi la practicile implementate în identificarea, monitorizarea şi evaluarea copiilor în aceasta situaţie.

Unul dintre fenomenele care afectează puternic atât societatea cât si economia ţării este cel al migraţiei pentru munca în strainatate. Concret, în ultimii ani, din ce în ce mai mulţi oameni, preponderent din păturile modeste ale populaţiei, aleg să emigreze fie motivând lipsa unui loc de muncă în regiunea de rezidenţă, fie pentru a obţine salarii mai bune. În multe dintre aceste situaţii sunt afectaţi şi copiii, iar fenomenul copiilor rămaşi acasă în urma plecării părinţilor la muncă în străinătate a atras iniţial atenţia presei, în special prin cazuri izolate dar care au impact mediatic puternic. Autorităţile din România au reacţionat prin intermediul unor prevederi legislative direct orientate asupra acestei problematici însă neputând acoperi complexitatea inerentă unui astfel de fenomen.

Cu repeziciune fenomenul a devenit cunoscut ca cel al “copiilor rămaşi singuri acasă”, chiar dacă semnificaţia sa concretă nu se aplică decât la un procentaj mic al copiilor cu părinţi migranţi. Cu toate acestea complexitatea fenomenului, a cauzelor şi a consecinţelor sale, a dinamicilor şi a modului în care prevederile legislative sunt implementate efectiv în teren precum şi a practicilor profesioniştilor au constituit tot atâtea provocări nu doar pentru autorităţi dar şi pentru societatea civilă. În acest context, societatea civilă este reprezentată de ansamblul de ONG-uri implicate într-un fel sau altul în analiza fenomenului sau în intervenţii directe în sprijinul copiilor afectaţi, precum şi de mass media şi publicul larg în general.