Raport
Copiii din Haiti: după 2 ani
În ultimii doi ani, UNICEF Haiti a contribuit semnificativ la progresul realizat în ceea ce priveşte consolidarea sistemelor de furnizare şi reglementare a serviciilor sociale adresate copiilor.
Ghid pentru activităţi zilnice
Activităţi de învăţare pentru copiii foarte mici
În primii trei ani de viaţă evoluţia şi dezvoltarea sunt mai mari decât oricând altcândva. Cum pot educatorii şi părinţii să sprijine cel mai bine sugarii şi copiii mici în toate ariile de dezvoltare: fizică, emoţională, socială, lingvistică şi intelectuală?
Studiu privind necesitatea implementării Strategiei Naţionale Integrate de Formare şi Dezvoltare a Competenţelor Parentale
Studiul de faţă a reuşit să adune opinii cu privire la necesitatea educaţiei parentale în România, în contextul în care şi-a propus să sprijine redefinirea, promovarea şi punerea în aplicare a Strategiei Naţionale Integrate de Formare şi Dezvoltare a Competenţelor Parentale deja elaborată.
Optimizarea strategiilor de recrutare a părinţilor şi de consolidare a practicilor parentale dezvoltate în timpul cursurilor de educaţie parentală
Întrebările studiului nostru sunt legate de identificarea factorilor care facilitează participarea părinţilor la programele de educaţie parentală, precum şi a efectelor resimţite de ei la nivel personal sau familial.
Educaţia parentală în România
Obiectivul acestui studiu este acela de a crea un inventar al programelor de educaţie parentală, oferite de organizaţii nonguvernamentale active în domeniul protecţiei copilului şi de a oferi o imagine a caracteristicilor acestor programe, care să poată ghida politicile de sprijinire a familiei şi parentalităţii în Romania.
Estimarea dimensiunii fenomenului de abandon şcolar folosind metodologia analizei pe cohortă
Ca şi pentru Reprezentanţa UNICEF în România, şi pentru Institutul de Știinţe ale Educaţiei, dar şi pentru toate cele cinci unităţi şcolare care au participat la activităţile de cercetare, acest studiu reflectă preocuparea deosebită pentru situaţia elevilor în risc de abandon sau a copiilor şi tinerilor care deja au părăsit sistemul de educaţie.
Studiu
Consumatorii de droguri - accesul la echipamente sterile de injectare şi medicaţie du substituţie
Studiul de faţă oferă o imagine actualizată privind situaţia accesului la seringi şi alte echipamente sterile de injectare. În afară de aceasta, studiul documentează atitudinile şi cunoştinţele farmaciştilor din Bucureşti faţă de vânzarea de medicaţie substitutivă în farmaciile cu circuit deschis.
Raport de Cercetare
Accesul la tratament antiretroviral al persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA în România
Cercetarea de faţă, realizată prin metoda anchetei de opinie a evaluat accesul şi amploarea întreruperilor de tratament al persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA în România, cu vârsta de 15 ani şi peste, aflate în tratament ARV.
Analiză
Descentralizarea sistemului de protecţie socială în România
Analiza de faţă îşi propune să identifice lipsurile şi breşele existente la nivelul sistemului de asistenţă socială, cu focus pe comunităţile locale, urmărind totodată să găsească potenţiale soluţii la problemele identificate şi modalităţile prin care să fie implementare.
Raport de cercetare
Evaluarea riscurilor asociate consumului de substanţe noi cu proprietăţi psihoactive în rândul copiilor şi tinerilor din România
Acest raport constituie un apel pentru protejarea drepturilor, a demnităţii copiilor vulnerabili şi pentru dezvoltarea unui mediu de echitate, încredere şi grijă.
Raport de cercetare
Profilul părinţilor adoptivi din România şi adopţia copiilor greu adoptabili
Dorinţa de a elabora acest material s-a născut din necesitatea de a studia procesul adopţiei şi din perspectiva familiei sau persoanei care adoptă, a nevoilor şi limitărilor pe care aceştia le simt în încercarea lor de a deveni părinţi adoptivi.
Studiu
Impactul crizei economice internaţionale în România 2009-2010
În orice perioadă de criză, copiii au de suferit. Acest lucru este valabil cu atât mai mult în cazul copiilor şi familiilor care se află deja la marginea societății.
Ghidul mediatorului şcolar - pentru comunităţile cu rromi
Ghidul apare în cadrul parteneriatului strategic dintre Reprezentanţa UNICEF în România şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, conform activităţilor aprobate pentru anul 2011.
Apel de urgenţă - Necesităţi - Libia, Egipt şi Tunisia
UNICEF a început să mobilizeze resurse umane de la Biroul său Regional şi de la sediul central pentru a răspunde nevoilor de coordonare a situaţiilor de urgenţă, gestionare a operaţiilor şi protecţia copiilor.
Raport UNICEF
Starea copiilor lumii 2011
Rezumatul raportului Starea copiilor lumii 2011, cu tema "Adolescenţa: o vârstă a oportunităţilor"
Repere metodologice
Media - o educaţie de calitate
Dincolo de realitatea atacurilor mediatice, de agresivitatea fluxurilor informaţionale, fiecare dintre noi îşi regăseşte nevoia de dezvoltare, de perfecţionare, de comunicare, de receptare a noului şi de ce nu... dorinţa de a evada din obişnuit!
Educaţia părinţilor
Educaţia, definită în termeni foarte generali, este un proces al cărui scop esenţial este de a uşura o anumită modificare de comportament. Părinţii sunt primii profesori ai copilului, ei începând educarea lui în mediul familial.
Strategii educaţionale centrate pe elev
Multitudinea abordărilor teoretice ale procesului educaţional, numeroasele cercetări, studii de caz şi aplicaţii impuse de imperative sociale, economice şi politice au generat, inevitabil, creşteri ale volumului de literatură pedagogică, uneori producătoare de incoerenţe.
Condiţii de implementare, rezultate şi măsuri corective
Învăţământ obligatoriu de 10 ani
Învatamântul obligatoriu garantat pentru toţi cetăţenii, ca drept fundamental, a fost afirmat pentru prima dată în anul 1948, atunci când a fost proclamată Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
Accesul copiilor romi la o educaţie de calitate
O şcoală pentru toţi?
Raportul "O şcoală pentru toţi?" analizează accesul copiilor romi la o educaţie de calitate în sistemul învăţământului din România, folosind date cantitative şi calitative din 100 de unităţi de învăţământ cu ponderi diverse de elevi de etnie romă.
Analiză privind sistemul de justiţie pentru copii din România
Inițiativele privind realizarea unei justiții pentru copii în România au aparținut unor instituții guvernamentale și neguvernamentale ce au implementat proiecte și programe care au avut abordări și viziuni diferite, prin toate acestea urmărindu-se însă implementarea acelorași principii, standarde și recomandări internaționale în instrumentarea cauzelor cu copii.
Situaţia copiilor cu cerinţe educative speciale incluşi în învăţământul de masă
De-a lungul istoriei umanităţii, diferenţa a avut adesea o conotaţie negativă, inclusiv în spaţiul educaţiei, până spre jumătatea secolului XX.
Aspiraţii şi realităţi
Incluziunea şcolară a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale
Lucrarea se bazează în cea mai mare măsură pe produsele unor proiecte realizate de Asociaţia RENINCO România, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi UNICEF, în perioada 2007-2009, precum şi în cadrul Programului Matra (Ambasada Olandei).
Children of Haiti
Three months after the earthquake
The earthquake that devastated Haiti on the 12th January 2010 killed over 220,000 people, injuring over 300,000 and causing up to 4,000 amputations.
Drepturile copiilor pe înţelesul lor
Ediţia de faţă a fost realizată pe baza Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copiilor, în cadrul proiectului "Şi fetele rome merg la şcoală!" , finanţat de UNICEF şi de Centrul Educaţia 2000+.
Convenţia cu privire la drepturile copilului
Pentru dezvoltarea plenară şi armonioasă a personalităţii sale, copilul trebuie să crească într-un mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste şi înţelegere. Un copil trebuie să fie pe deplin pregătit să trăiască independent în societate şi să fie educat în spiritul idealurilor proclamate în Carta Naţiunilor Unite şi, în special, în spiritul păcii, demnităţii, libertăţii, toleranţei, egalităţii şi solidarităţii.
Recomandările Comitetului ONU pentru drepturile copilului 2009
Recomandările Comitetului ONU confirmă domeniile prioritare, urmărite şi de strategia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), subliniind unele aspecte care vizează grija faţă de toţi copiii şi accentuând latura preventivă pe care trebuie să o aibă intervenţia statului.
Raport UNICEF
Starea copiilor lumii 2009
Sarcinile provoacă de 300 de ori mai multe decese în ţările cel mai puţin dezvoltate. Riscul de deces survenit în timpul primei luni de viaţă în cazul unui copil care se naşte într-o ţară aflată în curs de dezvoltare este de aproape 14 ori mai mare decât în cazul unui copil născut într-o ţară dezvoltată.
Copii rămaşi acasă prin plecarea părinţilor la muncă în străinătate
Această cercetare a fost realizată pentru a obţine date care să contribuie la dezvoltarea politicilor sociale care ţintesc acest segment de populaţie, ajutând la optimizarea prevederilor legislative şi la îmbunătăţirea şi diseminarea bunelor practici ale profesioniştilor din teren.
Cunoştinţe, atitudini şi practici parentale în România
Pentru prima dată în România, în 2005 s-a efectuat un studiu pe un eşantion reprezentativ pe mediu de reşedinţă a familiilor, privind compeţentele parentale ce includ cunoştinte, practici şi atitudini (KAP study).
Ghidul tinerelor mame
Naşterea unui copil reprezintă un eveniment care provoacă schimbări în viaţa ambilor părinţi, în relaţiile de cuplu, în familie, dar mai ales în viaţa mamei.
Copii vulnerabili din România
Copii la limita speranţei
Această analiză a situaţiei este ecoul publicaţiei intitulată Starea Copiilor Lumii 2006: Excluşi şi invizibili, lansată la sfârşitul anului 2005. Cele două concepte centrale ce au constituit perspectiva acestui document sunt vulnerabilitatea şi excluziunea socială a copiilor.
Urmăreşte-ne