UNICEF şi Salvaţi Copiii le mulţumesc clienţilor IKEA pentru donaţia de 11,4 milioane de euro

Inapoi

Clienţii magazinelor şi colegii IKEA din toată lumea au contribuit, prin intermediul Campaniei Jucăriilor de Pluş, la strângerea de fonduri în valoare totală de 11,4 milioane de euro. Suma va fi donată de IKEA Foundation către proiectele UNICEF şi Save the Children, pentru a sprijini dreptul copiilor la o educaţie de calitate.

Campania Jucăriilor de Pluş s-a desfăşurat în peste 300 de magazine IKEA din lume, în perioada 1 noiembrie – 24 decembrie 2010. IKEA Foundation donează 1 euro pentru:

  • fiecare dintre cele 8,6 milioane de jucării şi cărţi pentru copii care s-au vândut în magazinele IKEA din lume în cadrul Campaniei Jucăriilor de Pluş din acest an.
  • fiecare produs IKEA pentru Copii şi fiecare meniu special pentru copii al Campaniei vândut în ultima săptămână: 18-24 decembrie 2010.

Din 2003 – când a început această campanie globală – şi până acum, magazinele IKEA din 30 de ţări au ajutat peste 8 milioane de copii din peste 40 de ţări, donând în total 35,2 milioane de euro către proiectele UNICEF şi Save the Children.

IKEA Foundation crede că toţi copiii ar trebui să aibă acces la o educaţie de calitate. Prin donaţia din acest an, UNICEF şi Save the Children pot extinde proiectele existente şi pot iniţia proiecte noi în peste 22 de ţări din Africa, Europa de Est şi Asia. Proiectele contribuie la crearea condiţiilor de igienă şi accesul la apă şi la toalete în şcoli, îmbunătăţirea accesului la educaţie pentru copiii care provin din categorii defavorizate, asigurarea rechizitelor şi instruirea părinţilor şi profesorilor prin metode de educație care să vizeze și să ajute toate nevoile copilului.

Suntem recunoscători clienţilor IKEA pentru sprijinul pe care continuă să ni-l ofere, contribuind la strângerea acestor fonduri care vor ajuta copii din toată lumea să aibă şanse egale la educaţie” a spus Leila Pakkala, UNICEF, Director Divizia de Strângere de Fonduri si Parteneriate.

Vrem să le mulţumim tuturor clienţilor IKEA care au contribuit la această campanie. Datorită lor şi eforturilor echipei IKEA din magazinele din toată lumea, mulţi copii vor avea mai multe şanse de a merge la şcoală. Ne bucurăm că sunt alături de noi şi IKEA Foundation în lupta pentru protejarea drepturilor copiilor pentru o copilărie sănătoasă şi asigurarea unei educaţii de calitate“, a spus Elisabeth Dahlin, Secretar General al Save the Children Sweden şi preşedinte al Comitetului de colaborare Save the Children – the IKEA Foundation.

În România, am reuşit să adunăm 57.369 de euro, sumă ce va fi donată către două proiecte sociale ale Organizației Salvaţi Copiii România și UNICEF România.

Pentru mai multe informații despre Campania Jucăriilor de Pluș, vă rugăm să contactați:

IKEA RomâniaDaniela Șargu

Marketing Assistant

Tel: 0751.190.413

E-mail: daniela.sargu@ikea.ro

Salvaţi Copiii RomâniaGabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii.

Georgeta Păunescu, Coordonator Centre de Consiliere pentru Părinţi

Tel: 021 316 61 76/77

E-mail: georgeta_paunescu@salvaticopiii.ro

UNICEFHedeşiu Codruţa

Coordonator Comunicare si Relatii Externe

Tel: 021 201 78 64

E-mail: chedesiu@unicef.org

###

Despre IKEA Foundation

IKEA Foundation își propune să îmbunătățească oportunitățile de viață pentru copii și tineri, sprijinind pe termen lung programe complexe, care să creeze schimbări substanțiale și de durată în viețile copiilor, așa încât să fie capabili de a-și asigura singuri un viitor.

Lucrăm împreună cu parteneri puternici, aplicând metode inovative pentru a obține rezultate pe scară cât mai largă în patru areale fundamentale din viața copiilor. Aproximativ 100 de milioane de copii au beneficiat de programele pe care le-am finanțat până în prezent. Detalii sunt disponibile pe www.ikeafoundation.org.


Despre IKEA

IKEA este o companie de mobilier și decorațiuni de origine suedeză, fondată în 1943 de Ingvar Kamprad.

Viziunea IKEA este aceea de a crea o viață de zi cu zi mai bună pentru cât mai mulți oameni. Misiunea IKEA este acea de a oferi o gamă largă de mobilier, accesorii și soluții funcționale, cu un design de calitate, la prețuri atât de scăzute încât cei mai mulți oameni să și le poată permite. Compania IKEA deține peste 320 de magazine în 38 de țări sau teritorii, dintre care 37 de magazine sunt francize deținute de alte companii decât IKEA Group.

Magazinul IKEA din România a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010 a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din IKEA Group. Detalii pe www.ikea.ro.


Despre Salva
ți Copiii România

Organizaţia Salvaţi Copiii România este o instituţie cu rol social, a cărei misiune este aceea de a garanta egalitatea de şanse pentru toţi copiii, indiferent de mediul din care aceştia provin, prin utilizarea propriei expertize, precum şi prin activităţi de lobby şi advocacy asupra factorilor de decizie şi mobilizarea liderilor din societatea civilă. Salvaţi Copiii promovează de 20 ani drepturile copilului, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Peste 500.000 de copii au fost incluşi în programe educative, de protecţie şi asistenţă medico-socială, de stimulare a participării lor în acţiuni de promovare şi recunoaştere a drepturilor lor. Este membră a Alianţei Internaţionale Salvaţi Copiii, cea mai mare organizaţie independentă din lume de promovare a drepturilor copiilor, care cuprinde 29 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări. Pentru mai multe informaţii despre programele Organizaţiei Salvaţi Copiii vizitaţi www.salvaţicopiii.ro


Despre UNICEF

UNICEF activează în peste 150 de ţări şi teritorii pentru a ajuta copiii să supravieţuiască şi să se dezvolte, începând cu perioada copilăriei timpurii şi până la adolescenţă. Cel mai mare furnizor de vaccinuri din lume pentru ţările în curs de dezvoltare, UNICEF susţine prin programele sale sănătatea şi nutriţia copiilor, accesul la apă potabilă şi salubritate, o educaţie primară de calitate pentru toţi copiii, fete sau băieţi, şi protejarea copiilor împotriva violenţei, a exploatării şi a SIDA. UNICEF este integral finanţat de contribuţiile voluntare ale persoanelor fizice, companiilor, fundaţiilor şi guvernelor. Pentru informaţii suplimentare despre UNICEF şi activitatea sa, vizitaţi pagina: www.unicef.org și www.unicef.ro

Articol din: 17 Aprilie 2011

Citeşte în continuare