UNICEF și Romgaz sprijină copiii să meargă la școală

Inapoi

București, 12 ianuarie 2015. UNICEF şi Romgaz au semnat un parteneriat pentru a contribui la prevenirea şi reducerea fenomenelor de absenteism, abandon şcolar şi părăsire timpurie a școlii, în cadrul campaniei “Hai la Școală!”.

Campania Hai la Scoala UNICEF Romania Radu Sandovici

În România, sunt aproximativ 400.000 de copii care nu merg regulat la școală. Mai mult, doi din zece copii nu termină opt clase. Copiii care nu merg la școala azi reprezintă forța de muncă necalificată din următorii 10 – 15 ani. Plecând de la aceste statistici îngrijorătoare, în 2010 UNICEF a lansat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naționale (MEN) campania “Hai la Școală!”, intervenind la trei niveluri: la nivel de școală, la nivel comunitar și la nivel de familie. Astfel, campania promovează respectarea dreptului fundamental la educaţie al tuturor copiilor şi principiul echităţii prin sprijinirea celor mai vulnerabili copii, inclusiv copii romi şi a familiilor acestora.

Campania a demarat în anul școlar 2010-2011 și a avut o acoperire națională, iar în prezent inițiativa este derulată în 32 de comunități din 20 de județe.

„Un copil care merge la școală astăzi va deveni un adolescent preocupat de viitorul său și se va transforma într-un adult independent, care poate obține un loc de muncă, va avea mai puține probleme de sănătate și nu va avea nevoie de asistență socială. În următorii ani, e important să asigurăm accesul și dreptul la educație pentru toți copiii și, în mod special, pentru cei mai vulnerabili copii. Ne bucurăm că Romgaz susține acest demers”, a declarat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România.

Cea mai mare companie producătoare de gaze naturale din România, Romgaz, va susține implementarea intervențiilor din cadrul campaniei “Hai la Școală!” în cinci comunități dezavantajate din: Cilibia, Județul Buzău, Cojasca, Fântânele, Județul Dâmbovița,  Dragomirești, Județul Neamț, Filipeștii de Târg, Județul Prahova, și Vicovu de Sus (Plai), Județul Suceava.

Eficacitatea cu care şcoala îşi îndeplineşte rolul este esenţială pentru afirmarea unei societăţi bazate pe cunoaştere şi învăţare. Calitatea vieţii unei comunităţi, a unei naţiuni, va scădea, dacă va lipsi învăţarea continuă şi dezvoltarea capacităţii personale de a se adapta şi de a promova valori etice. Romgaz vine în întâmpinarea nevoilor sistemului educaţional, considerând cooperarea între mediul de afaceri şi comunitate o condiţie prealabilă pentru evoluţie şi prosperitate”, a spus Virgil Marius Metea, Director General Romgaz.

Intervenţiile la nivelul şcolii au ca scop transformarea instituției de învățământ într-un mediu primitor pentru copii, formarea mediatorilor şcolari, a directorilor şi a cadrelor didactice pentru a-şi adapta stilul de lucru nevoilor fiecărui elev. La nivelul familiei, se urmăreşte întărirea legăturii părinţilor cu şcoala, implicarea în viaţa şcolară a copiilor lor şi acordarea de sprijin părinţilor prin consiliere şi discuţii individuale. Nu în ultimul rând, intervenţiile la nivelul comunităţii urmăresc influenţarea şi mobilizarea membrilor comunităţii pentru a se implica şi a sprijini familiile ai căror copii sunt în risc de abandon şcolar.

Credit foto: @ UNICEF Romania/ Radu Sandovici

Articol din: 12 Ianuarie 2015

Citeşte în continuare