UNICEF şi DP World Constanţa: 10 păpuşi vor fi licitate în cadrul primei Gale în beneficiul copiilor din Constanţa

Inapoi

Reprezentanta UNICEF in Romania, in parteneriat cu DP World Constanta, organizeaza vineri, 15 iulie 2011, la Marina Regia Residence din Mamaia, prima Gala UNICEF pentru un proiect local din Constanta.

Scopul evenimentului este de a strange fondurile necesare pentru realizarea primului centru multifunctional din Constanta. Aici, copiii, in special cei vulnerabili, cu varste cuprinse intre 0 si 6 ani, vor beneficia de servicii de educatie, asistenta medicala si sociala, iar parintiilor de consiliere parentala. Acest model va ajuta la construirea unei societati echitabile, fara stereotipuri si discriminare.

In cadrul Galei, invitatii se vor bucura de un moment devenit traditional in cadrul evenimentelor organizate in ultimii ani de UNICEF Romania: Licitatia de Papusi. Toti copiii merita un startbun in viata, de aceea, prin achizitionarea unei papusi, invitatii fac o investitie in viitor, adica in copii.

Creeaza o papusa, ajuta un copil este un proiect UNICEF care s-a nascut in Italia, in anii 1980, unde se deruleaza sub numele de Pigotta (papusa de stofa). In Romania, proiectul a fost lansat in anul 2006, bucurandu-se de mare succes. Papusile sunt realizate de copii de la gradinite, din scoli generale sau licee, ajutati de educatoare, invatatori sau profesori. Prin intermediul acestui proiect, copiii invata, pe de o parte, cum sa faca o papusa, iar pe de alta parte, ei afla informatii despre UNICEF. Astfel, proiectul are trei dimensiuni: educationala, culturala si sociala.

Designeri celebri s-au dedicat cauzei realizand papusi deosebite. De asemenea, proiectul Creeaza o papusa, ajuta un copil a captat atentia INSPIRED in cadrul concursului consacrat lansand un apel catre tinerii artisti, care au raspuns cu entuziasm.

In total, in cadrul Galei in beneficiul copiilor din Constanta vor fi licitate 10 papusi create de designeri, copii si tineri artisti: Moon, creata de designerul Lena Criveanu; Edidi, creata de Edita Lupea (DADA); Mandolia, creata de designerul Adelina Ivan; Sarra, creata de copiii de la Scoala Speciala nr. 1 din Bucuresti sub coordonarea doamnei Mihaela Ana-Maria; Sofia Alexandra, creata de Andreea Elizabeta Dumitriu; Elemi, creata de Mihaela Stanica; Ilinca si Petrut, create de Alina Burcea; Muffin, creata de Postumia Martin; Faiana, creata de Veronica Dumitrescu; Karakiri – the friendly octopus, creata de Oana Felipov.

Fondurile stranse in urma Licitatiei de papusi vor contribui si ele la organizarea Centrului Multifunctional din Constanta.

Prima Gala organizata de UNICEF la Constanta in beneficiul copiilor va reuni vedete si personalitati publice, reprezentanti ai autoritatilor locale si ai mediului de afaceri din Constanta, precum si persoane fizice care doresc sa devina donatori UNICEF.

Binecunoscuta prezentatoare TV Andreea Raicu va fi gazda evenimentului, dorind astfel sa sprijine copiii din Constanta sa beneficieze de educatie timpurie si de suportul de care au nevoie pentru a se putea dezvolta armonios.

“Imi face o deosebita placere sa fiu alaturi de UNICEF in calitate de gazda a acestui eveniment special. Cred cu tarie ca mai sunt multe de facut pentru copii si sustin din tot sufletul initiativa UNICEF pentru copiii din Constanta”, a declarat Andreea Raicu.

Pe langa Licitatia de Papusi, invitatii se vorbucura de o ambianta speciala, de un concert extraordinar oferit de Horia Brenciu Orchestra si vor putea participa la Tombola cu premii speciale UNICEF. Toate acestea pentru a oferi si copiilor din Constanta sansa sa beneficieze de timpuriu de educatia si sprijinul necesar unei bune dezvoltari.

Carrefour, Tomini Trading si APM Terminals sunt companiile care au decis sa sustina initiativa UNICEF de a infiinta un centru multifunctional si la Constanta.

Despre UNICEF Romania

UNICEF este prezent in Romania si in alte 150 de tari pentru a promova supravietuirea si dezvoltarea copiilor din perioada copilariei mici pana la adolescenta.

In Romania, UNICEF sustine drepturile copiilor prin programe de sanatate si nutritie, educatie de calitate, precum si prin protectia copiilor impotriva violentei, neglijentei si HIV/SIDA. UNICEF este sustinut financiar integral prin contributiile voluntare ale persoanelor fizice, corporatilor, fundatiilor si a guvernelor.

Despre DP World

DP WorldConstanta, subsidiara romana a multinationalei DP World – unul dintre cei mai mari operatori de containere din lume, si-a inceput activitatea in portul Constanta in anul 2004, crescand pe parcursul anilor exponential volumele manipulate, depasind un milion TEU (twenty-foot equivalent container units) in 2007 si 2008.

De la demararea operatiunilor in Romania, DP World Constanta a devenit principalul hub in Marea Neagra.

Articol din: 17 Aprilie 2011

Citeşte în continuare