UNICEF mobilizează personal şi ajutoare pentru a interveni în Libia

Inapoi

Pe fondul creşterii influxului de repatriaţi şi muncitori migranţi în Tunisia, UNICEF îşi mobilizează personalul şi ajutoarele umanitare la frontierele de vest şi est ale Libiei.

Directorul UNICEF pentru Operaţiuni de Urgenţă, Dl. Louis-Georges Arsenault, a sosit miercuri în Tunisia pentru a se întâlni cu autorităţi guvernamentale, agenţiileONU şi Semiluna Roşie Naţională în vederea discutării necesarului de ajutor umanitar în urma tulburărilor din Libia.

Se aşteaptă ca în următoarele zile să ajungă în cele două capitale vecine o serie de ajutoare UNICEF cu peste 160 de tone de provizii, pentru a sprijini în primă fază persoanele afectate, la frontierele cu Egiptul şi Tunisia.Ajutoarele sunt deja amplasate astfel încât ele să ajungă ulterior și în Libia.

Proviziile iniţiale, inclusiv trusele de igienă, de hrană şi cele având scop recreativ şi psiho-social, au avut prioritate. Deşi la această dată numărul de familii care trec frontiera în Tunisia este încă relativ scăzut, UNICEF este îngrijorat de posibilitatea ca pe teritoriul Libiei să existe copii şi femei grav afectaţi de conflicte.

 

 

©Reuters/Zohra Bensemra

Dl. Arsenault se va deplasa miercuri la Ras Jdir, pe frontiera Tunisia – Libia, pentru a se întâlni cu oamenii care au fugit din Libia. Directorul UNICEF sa se va întâlni şi cu oficiali din domeniul asistenţei umanitare şi cu autorităţi locale pentru a discuta necesităţile celor aflaţi pe frontiera cu Tunisia.

UNICEF a dat publicităţii un apel de urgențăd prin care se cere suma de 7,2 milioane de dolari necesari pentru a acoperi nevoile urgente ale copiilor şi femeilor afectați de criza din Libia. Acest document va fi introdus în sistemul de Apel de Urgenţă al ONU, care va fi publicat în următoarele zile.

Apelul pentru finanţare apare la momentul în care UNICEF se pregăteşte de mărirea amplitunidii operaţiunilor sale cu personalul amplasat deja în zonele de frontieră ale Tunisiei şi Egiptului pentru a evalua necesităţile repatriaţilor şi muncitorilor migranţi care fug de tulburările din Libia. Pe ambele frontiere UNICEF lucrează împreună cu UNHCR, OIM, şi în colaborare cu Societăţile de Semilună Roşie din Egipt şi Tunisia.

###


Despre UNICEF

UNICEF activează în peste 150 de ţări şi teritorii pentru a ajuta copiii să supravieţuiască şi să se dezvolte, începând cu perioada copilăriei timpurii şi până la adolescenţă. Cel mai mare furnizor de vaccinuri din lume pentru ţările în curs de dezvoltare, UNICEF susţine prin programele sale sănătatea şi nutriţia copiilor, accesul la apă potabilă şi salubritate, o educaţie primară de calitate pentru toţi copiii, fete sau băieţi, şi protejarea copiilor împotriva violenţei, a exploatării şi a HIV/SIDA. UNICEF este integral finanţat de contribuţiile voluntare ale persoanelor fizice, companiilor, fundaţiilor şi guvernelor. Pentru informaţii suplimentare despre UNICEF şi activitatea sa, vizitaţi pagina: www.unicef.org.


Pentru alte informaţii vă rugăm contactaţi pe:

Najwa Mekki, UNICEF Tunisia, Tel: + 216-98-349-142, nmekki@unicef.org

Tania McBride, UNICEF New York, Tel: +1 212 824 6949, tmcbride@unicef.org

Articol din: 17 Aprilie 2011

Citeşte în continuare