UNICEF: investiția în adolescenți – o prioritate

Inapoi

BUCUREȘTI – 15 iunie 2017. Copii și adolescenți, reprezentanți ai autorităților centrale și locale cu atribuții în promovarea și respectarea drepturilor copilului, reprezentanți ai corpului diplomatic, ai sectorului privat, ai mediului academic și jurnaliști s-au reunit la Gala UNICEF pentru a transmite mesajul că investiția în adolescenți trebuie să fie o prioritate. Evenimentul ce a avut loc miercuri, 14 iunie 2017, a fost o oportunitate pentru a celebra parteneriatele și progresele făcute în ceea ce privește respectarea și promovarea drepturilor copilului în România și în întreaga lume.

Pentru ca toți cei 1.9 milioane de adolescenți din România să devină tineri activi, sănătoși și educați este esențial să investim în servicii integrate la nivelul comunității cum sunt cele pe care UNICEF le testează în 45 de  comunități din județul Bacău. Milităm de asemenea ca adolescenții să fie consultați în deciziile care le afectează viața și ne bucurăm să vedem că ei au din ce în ce mai multe oportunități de a-și spune punctul de vedere și de a fi ascultați”, a declarat doamna Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România.

19221475_10155309479329788_5545707053638859698_o

Adolescenții fete și băieți încearcă să comunice, să își facă prieteni, să se integreze la școală și să facă față presiunii societății, să fie în pas cu tehnologia. Adolescenții din mediul rural, din familii sărace, de etnie romă sau cei cu dizabilități întâmpină provocări și mai mari. Adesea, ei se confruntă cu comportamente la risc: consum de alcool, tutun și droguri, inițierea timpurie a vieții sexuale.

Trebuie să ne asigurăm că toți specialiștii care lucrează cu adolescenții din sistemul de educație, sănătate și de protecția copilului beneficiază de formare pe teme referitoare la dezvoltarea, nevoile și drepturile adolescenților, inclusiv cum să comunice cu ei și cum să îi sprijine într-un mod pozitiv.

Toți cei 1.9 milioane de adolescenți din țara noastră, indiferent de mediul din care provin, de abilități sau dizabilități, trebuie să aibă acces la educație de calitate, să meargă la școli unde se simt bineveniți și unde pot să își dezvolte competențe și aptitudini non-cognitive care să îi ajute să reușească în viață precum încrederea în sine, optimismul, curiozitatea, reziliența, colaborarea și comunicarea.

19095742_10155309827469788_6080679584567590140_o

Să crești un adolescent este un lucru complex, iar părinții, mai ales cei aflați în situații vulnerabile, au nevoie de sprijin și de informații de la profesioniști și de cursuri de educație parentală.

Gala UNICEF a fost prezentată de Eli Roman. Momente artistice speciale au fost oferite de copii din comunele Colonești, Răchitoasa, Stănilești, Motoșeni, județul Bacău, și de Smiley, Ambasador Național pentru UNICEF în România.

Acest eveniment a avut loc prin generozitatea Hotelului  Sheraton.

Copyright: Anamaria Dinulescu

Articol din: 15 Iunie 2017

Citeşte în continuare