UNICEF: Investind în adolescenţi, putem întrerupe cercul vicios al sărăciei şi al inechităţii

Inapoi

Investind acum în cele 1,2 miliarde de adolescenţi cu vârste între 10-19 ani din lume, putem întrerupe cercul vicios cronic al sărăciei şi al inechităţii, se menționează astăzi în raportul lansat de UNICEF Starea copiilor lumii 2011, cu tema 'Adolescenţa: o vârstă a oportunităţilor'.

Investiţiile considerabile realizate în ultimele două decenii au adus beneficii enorme copiilor mici de până în zece ani. Scăderea cu 33% a ratei globale a mortalităţii copiilor sub 5 ani dovedeşte că au fost salvate numeroase vieţi. În majoritatea regiunilor lumii, fetele au aproape aceleaşi şanse ca şi băieţii de a frecventa învăţământul primar, iar milioane de copii pot beneficia acum de un acces mai bun la apă potabilă şi medicamente vitale, cum sunt vaccinările de rutină.

Pe de altă parte, s-au înregistrat mai puţine progrese în domenii ce afectează în mod critic adolescenţii. Peste 70 de milioane de adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 10-15 ani nu sunt şcolarizaţi la momentul actual, iar, la nivel mondial, fetele nu sunt încă pe picior de egalitate cu băieţii în ceea ce priveşte participarea în învăţământul secundar. Fără educaţie, adolescenţii nu pot dobândi cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a face faţă riscurilor exploatării, abuzului şi violenţei. În Brazilia, de exemplu, între 1998 şi 2008 au fost salvate viețile a 26.000 de copii sub un an, conducând la o scădere semnificativă a mortalităţii infantile. Pe parcursul aceluiaşi deceniu, 81.000 de adolescenţi brazilieni cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani și-au pierdut viața.

“Adolescenţa reprezintă un moment crucial – şansa de a consolida beneficiile obţinute în timpul copilăriei timpurii sau riscul de a vedea cum acestea se pierd,” a afirmat Anthony Lake, Director Executiv al UNICEF. “Trebuie să acordăm mai multă atenţie adolescenţilor acum – mai ales adolescentelor – investind în educaţie, sănătate şi în alte măsuri cu scopul de a-i implica în eforturile de a le asigura o viaţă mai bună.”

Adolescenţa este o etapă de o importanţă critică. În timpul acestei perioade, inechităţile şi sărăcia se manifestă în mod direct. Tinerii săraci sau marginalizaţi au mai puţine şanse de a frecventa învăţământul secundar în timpul adolescenţei şi sunt mai expuși exploatării, abuzului şi violenţei, cum ar fi muncile domestice şi căsătoria timpurie – în special în cazul fetelor. În ţările aflate în curs de dezvoltare (excluzând China), adolescentele cele mai sărace prezintă un risc de aproape de trei ori mai mare de a se căsători înainte de împlinirea vârstei de 18 ani decât cele provenind din familiiînstărite. Fetele care se căsătoresc devreme riscă să intre într-un cerc vicios al sarcinilor premature, al ratei ridicate a mortalităţii materne şi a subnutriţiei infantile. Fetele se confruntă şi cu rate mai ridicate ale violenţei domestice şi /sau sexuale decât băieţii şi sunt mai vulnerabile la infectarea cu HIV.

Marea majoritate a adolescenţilor din zilele noastre (88%) trăiesc în ţările aflate în curs de dezvoltare. Mulţi întâmpină o serie de provocări unice. Cu toate că adolescenţii din lumea întreagă sunt în general mai sănătoşi acum decât erau în trecut, există în continuare numeroase riscuri semnificative la adresa sănătăţii, inclusiv vătămare corporală, tulburări alimentare, abuz de substanţe şi droguri, afecţiuni psihice; se estimează că aproximativ 1 din 5 adolescenţi suferă de o problemă comportamentală sau de sănătate mintală.

La nivel mondial, 81 de milioane de tineri nu aveau un loc de muncă în 2009, şomajul înregistrat în rândul tinerilor este o preocupare actuală pentru aproape orice ţară. O piaţă a muncii tot mai tehnologizată presupune abilităţi pe care mulţi tineri nu le deţin. Acest lucru conduce nu doar la o irosire a talentelor tinerilor, ci şi la ratarea unor oportunităţi pentru comunităţile în care trăiesc. În multe state, numărul mare al adolescenţilor reprezintă un atu demografic unic care este adesea ignorat. Investind în educaţia şi formarea adolescenţilor, statele pot profita de o vastă forţă de lucru productivă, contribuind semnificativ la creşterea economiilor naţionale.

Adolescenţii se lovesc de nenumărate provocări globale atât prezente, cât şi viitoare. Printre acestea se numără şi criza economică actuală, schimbările climatice şi degradarea mediului, urbanizarea şi migraţia, îmbătrânirea societăţilor, costurile tot mai ridicate ale serviciilor medicale şi amplificarea crizelor umanitare.

Pentru a permite adolescenţilor să facă faţă cu succes acestor provocări, sunt necesare investiţii care să fie direcționate în următoarele domenii cheie:

  • Îmbunătăţirea procesului de colectare a datelor pentru a oferi o mai bună înţelegere a situaţiei adolescenţilor şi pentru a le respecta drepturile;
  • Investiţii în educaţie şi formare astfel încât adolescenţii să aibă mijloacele necesare pentru a ieşi din sărăcie şi a contribui la economiile lor naţionale;
  • Lărgirea oportunităţilor oferite tinerilor de a participa şi a-şi exprima opinia, de exemplu în cadrul unor consilii naţionale ale tinerilor, forumuri de tineret, prin iniţiative pentru comunitate, activism online şi alte mijloace care dau adolescenţilor posibilitatea de a-şi face auzită vocea;
  • Promovarea unor legi, politici şi programe care protejează drepturile adolescenţilor şi le permit să depăşească barierele ce le împiedică accesul la servicii esenţiale;
  • Intensificarea luptei împotriva sărăciei şi a inechităţii prin programe centrate pe copil care să prevină catapultarea prematură a adolescenţilor spre maturitate.

“Milioane de tineri din lumea întreagă aşteaptă din partea noastră, a tuturor, acţiuni mai intense. Oferind tuturor tinerilor instrumentele de care au nevoie pentru a avea o viaţă mai bună, se va susţine o generaţie de cetăţeni independenţi din punct de vedere economic, implicaţi pe deplin în viaţa civică şi capabili să contribuie în mod activ la comunităţile lor,” a declarat Anthony Lake.

###


Notă pentru redactori

Ca parte a angajamentului său de a veni în întâmpinarea adolescenţilor din lumea întreagă, UNICEF a relansat astăzi Vocea Tinerilor (Voices of Youth – VOY), un website al tinerilor pe teme globale. Platforma este coordonată de tineri şi le permite să înveţe, să discute şi să acţioneze cu privire la chestiuni ce le afectează viaţa. Pentru mai multe informaţii legate de VOY, vizitaţi pagina http://www.voicesofyouth.org.


Despre UNICEF

UNICEF activează în peste 150 de ţări şi teritorii pentru a ajuta copiii să supravieţuiască şi să se dezvolte, începând cu perioada copilăriei timpurii şi până la adolescenţă. Cel mai mare furnizor de vaccinuri din lume pentru ţările în curs de dezvoltare, UNICEF susţine prin programele sale sănătatea şi nutriţia copiilor, accesul la apă potabilă şi salubritate, o educaţie primară de calitate pentru toţi copiii, fete sau băieţi, şi protejarea copiilor împotriva violenţei, a exploatării şi a HIV/SIDA. UNICEF este integral finanţat de contribuţiile voluntare ale persoanelor fizice, companiilor, fundaţiilor şi guvernelor. Pentru informaţii suplimentare despre UNICEF şi activitatea sa, vizitaţi pagina: www.unicef.org.


Pentru mai multe informaţii, vă rugăm contactaţi:

Codruţa Hedeşiu, 021.201.78.64, chedesiu@unicef.org

Articol din: 17 Aprilie 2011

Citeşte în continuare