UNICEF a strâns 250.000 Euro pentru Iniţiativa "Spital Prieten al Copilului" din România

Inapoi

Gala UNICEF care a avut loc sâmbătă seara la TVR 1 a strâns 250.000 de Euro pentru transformarea unor maternităţi din Romănia în "Spital Prieten al Copilului". Cu fondurile strânse vor fi susţinute maternităţi care să asigure un start bun în viaţa tuturor copiilor.

“Acest proiect reprezintă o iniţiativă comună a Ministerului Sănătăţii Publice şi UNICEF” a declarat Eugen Nicolăescu, Ministrul Sănătăţii. “Ne dorim ca toate maternităţile să devină Spital Prieten al Copiluluicare să asigure cele mai bune condiţii pentru toţi copiii născuţi în România”.

 

Reprezentantul UNICEF în România, Edmond McLoughney, a mulţumit publicului românesc pentru generozitate şi a specificat că fondurile strânse “vor ajuta la îndeplinirea criteriilor de certificare a aproximativ 20 de maternităţi Spitale Prieten ale Copilului “din România pâna la sfârşitul anului viitor. În acest fel copiii se vor naşte în spitale care promovează alăptarea exclusivă la sân în primele şase luni de viaţă fapt care va contribui la dezvoltarea unei generaţii de copii mai sănătoşi, fericiţi şi deştepţi”. Edmond McLoughney a lansat un apel publicului şi companiilor private să contribuie la această iniţiativă investind “în cea mai importantă resursă a acestei ţări – copiii”.

 

Preşedintele României, Traian Băsescu, Primul Ministru, Călin Popescu Tăriceanu împreună cu soţia Ioana Popescu Tăriceanu şi Ministrul Sănătăţii, dl Eugen Nicolăescu, personalităţi de marcă ale scenei politice româneşti, au susţinut iniţiativa UNICEF răspunzând la telefoanele instalate în studioul TVR, acceptând donaţii de la public.

 

Evenimentul organizat de UNICEF şi Societatea Română de Televiziune a fost găzduit de Andreea Marin Bănică, Ambasador al Bunăvoinţei pentru UNICEF România şi de Cristian Ţopescu, în calitate de coprezentator.

Momentul culminant al galei l-a reprezentat apariţia artistei Nana Mouskouri, Ambasador Internaţional al Bunăvoinţei pentru UNICEF, care a vorbit despre experienţa ei de 15 ani alături de UNICEF şi a subliniat importanţa alaptării exclusive la sân pentru toţi copiii.

 

O serie de personalităţi ale vieţii culturale şi politice din România au fost alături de preşedinte şi premier în studioul TVR pentru a răspunde la telefoane, anuntând donaţiile făcute de public. Printre aceştia s-au numărat: renumita soprană Angela Gheorghiu, câştigătorul Palm d’Or regizorul Cristian Mungiu, laureata Cerbului de Aur, Luminiţa Dobrescu şi multe figuri marcante din Show-biz şi jurnalisti. Printre oficialii de înalt rang ai Guvernului României şi parteneri UNICEF care au preluat telefoane de la donatori s-au numărat: Gabriella Tonk, Subsecretar de stat la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Simona Miculescu, Ambasadorul României la ONU.

Donatori din sectorul privat au arătat devotament pentru cauza alăptatului exclusiv, răspunzând la telefoane şi anuntând contribuţiile lor. Printre aceştia se numără: Carrefour, Amway, Pampers, Fundaţia Valvis şi Fundaţia “The Group”.

 

Campania de strângere de fonduri lansată prin teledonul din 10 mai va dura până în data de 10 iunie 2008. În această perioadă, se pot face donaţii prin SMS, la numărul unic 848 (2 Euro în reţelele Orange şi Vodafone şi 2 Euro + TVA în reţeaua Cosmote), telefonic la numerele 0900900162 (2 Euro) şi 0900900160 (10 Euro) deschise în reţeaua Romtelecom. Alte donaţii pot fi făcute la orice sucursală BRD – Group Société Générale doar menţionând contul UNICEF, fără conturi lungi şi greu de reţinut. Pentru transferuri bancare numărul contului este: RO10 BRDE 450S V434 6556 4500.

 

Iniţiativa Spital Prieten al Copilului a fost lansată în 1991 de către UNICEF într-un efort de a transforma toate maternităţile în centre de sprijinire şi promovare a alăptării. Alăptarea aduce copiilor avantaje care nu pot fi reproduse de nicio altă modalitate de hrănire. Beneficiile laptelui matern sunt vizibile din primele momente de după naştere şi durează toată viaţa. Un copil alăptat este mai sănătos şi are o dezvoltare fizică, psihică şi intelectuală mai bună. Legătura care se creează între mamă şi copil în momentul alăptării este una extrem de puternică, iar unul dintre rezultatele cele mai bune ale promovării alăptării este scăderea ratei abandonului copiilor în maternităţi.

 

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi:
Codruta Hedesiu – Coordonator Relaţii Externe şi Presa – UNICEF Romania
Tel: +4021 201 78 64; +40 749 194 238
E-mail:
chedesiu@unicef.org

Articol din: 17 Aprilie 2008

Citeşte în continuare