Răspunsul României la epidemia HIV în 2012

Inapoi

București, 29 Noiembrie 2012 – La nivel global, anul 2012 reprezintă un an de cotitură în ceea ce privește  situația HIV/SIDA. Biroul Națiunilor Unite pentru HIV/SIDA (UNAIDS) a raportat o scădere cu 50% a cazurilor de infecție cu HIV în 25 de țări. De asemenea, numărul persoanelor care au acces la tratament antiretroviral a crescut cu 63% în ultimele 24 de luni, iar numărul deceselor cauzate de HIV a scăzut cu mai mult de 25% în perioada 2005 – 2011.

Măsurile de prevenire HIV din ce în ce mai necesare

Zona în care se înregistrează cele mai mari progrese este reducerea numărului de infecții noi la copii. La nivel global, numărul cazurilor de infecție cu HIV în rândul nou-născuților s-a redus la jumătate în ultimii 2 ani.

În Europa de Est și Asia Centrală, situația este diferită, numărul infecțiilor cu HIV fiind în continuă creștere. În perioada 2001 – 2011, numărul persoanelor care trăiesc cu HIV a crescut de la 970.000 la 1,4 milioane. În aceeași perioadă, prevalența HIV a crescut în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15-24 ani, de la 0,2% la 0,5% la fetele tinere și de la 0,3% la 0,7% la bărbații tineri. În perioada 2005-2011 numărul deceselor cauzate de SIDA a crescut cu 21%:  de la 76.000 la 92.000. În Europa de Est și Asia Centrală, accesul universal la tratament este în continuare limitat: 25% din persoanele eligibile pentru tratamentul antiretroviral îl primesc. Georgia și România sunt singurele 2 țări din regiune care asigură acces universal la tratament antiretroviral pentru mai mult de 60% din persoanele infectate cu HIV. În regiune, epidemia este concentrată în special în rândul consumatorilor de droguri injectabile, a persoanelor care practică sexul comercial și a partenerilor lor sexuali, precum și în rândul bărbaților care fac sex cu alți bărbați.

În România, de la începutul epidemiei în 1986 până în septembrie 2012, au fost înregistrate 18.083 cazuri HIV/SIDA. La nivel național, 6.077 de persoane au murit din cauza SIDA, iar anul acesta au fost înregistrate 543 noi cazuri. Se înregistrează o creștere a cazurilor noi de infecție cu HIV transmise pe cale heterosexuală (278 cazuri noi în 2012) și o creștere rapidă a cazurilor de infecție cu HIV în rândul populației cu risc crescut de infectare, respectiv 157 cazuri noi în 2012 și în rândul populației bărbaților care fac sex cu alți bărbați (65 cazuri noi în 2012). S-au înregistrat progrese  în prevenirea transmiterii HIV de la mamă la făt, numărul de noi infecții în rândul copiilor fiind în scădere în comparație cu anii trecuți (24 cazuri noi în 2010 comparativ cu 12 cazuri noi în 2012).

România a înregistrat progrese remarcabile în asigurarea accesului la tratament pentru persoanele care trăiesc cu HIV și este recunoscută în regiune pentru sistemul de monitorizare a pacienților. Provocările la care trebuie să facă față România de acum înainte sunt legate de asigurarea continuității tratamentului la aceleași standarde de calitate, însoțite de măsuri de prevenire a transmiterii HIV în rândul populației tinere și a grupurilor vulnerabile prin construirea de programe adresate acestora, inclusiv programe de testare și consiliere voluntară HIV.

UNICEF va continua să sprijine răspunsul național la HIV prin întărirea sistemului de sănătate pentru a oferi asistență de calitate femeilor însărcinate și pentru a se asigura că orice copil nou-născut este sănătos (fără HIV) și va continua cooperarea cu guvernul, partenerii, organizații neguvernamentale și copii pentru a adresa cauzele care determină ca adolescenții, fete și băieți să fie la risc de infecție cu HIV, pentru a combate discriminarea și pentru a întări serviciile adaptate adolescenților vulnerabili din mediul urban și rural.


 

Despre UNICEF România

UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă.În România, UNICEF susţine drepturile copiilor prin programe de sănătate şi nutriţie, educaţie de calitate, precum şi prin protecţia copiilor împotriva violenţei, neglijenţei şi HIV/SIDA. UNICEF este susţinut financiar integral prin contribuţiile voluntare ale persoanelor fizice, corporaţilor, fundaţiilor şi a guvernelor.

Pentru mai multe informații, persoană de contact: Codruța Hedeșiu, Coordonator Relații Externe și Presa, UNICEF România, chedesiu@unicef.org, tel.: 021.201.78.64

Articol din: 29 Noiembrie 2012

Citeşte în continuare