Preşedintele Camerei Deputaţilor deschide Săptămâna Mondială a Alăptării

Inapoi

Celebrată în peste 120 de țări, Săptămâna Mondială a Alăptării este marcată și în România pentru prima dată pe parcursul întregii săptămâni.

În acest an, sloganul evenimentului este “Vorbește cu mine! – Alăptarea o experiență a timpului, a locului și a comunicării”. Săptămâna Alăptării își propune sublinierea importanței comunicării și a mijloacelor moderne de transmitere a informației pentru educare și ca o investiţie într-un viitor sănătos.

Săptămâna Alăptării a debutat cu o masă rotundă organizată sub egida Președintelui Camerei Deputaților alături de Reprezentanța UNICEF care s-a dorit a se încadra în tematica acestui an însă păstrând specificul problematicii la nivel național. Astfel, tema acetui eveniment a fost “Alăptarea – de la comunicare la acțiune”.

La eveniment au participat decidenți în policile de sănătate și servicii sociale, specialiști în sănătatea mamei și copilului, reprezentanți ai societății civile și mass media. Aceștia au discutate despre cum poate fiecare să sprijine luarea unei decizii corecte pentru copil și mamă în ceea ce privește alăptarea dar și despre practicile și politicile care pot sprijini alăptărea.

Legea privind marketingul substituenţilor de lapte matern cu 46 de inițiatori (deputați și senatori) este un demers sprijinit de Reprezentanța UNICEF, Ministerul Sănătații și socitatea civilă.

Despre acest proiect în contextul legislației naționale și internaționale care susțin alăptarea a vorbit doamna deputat Claudia Boghicevici, vicepreședinte Comisia pentru muncă şi protecţie socială Camera Deputaților, care susține că un plan de acțiune pentru susținerea, promovarea și protejarea alăptării ar trebui să conțină politici și practici pentru: Codul Internaţional, Sprijinul în familie, comunitate şi la locul de muncă, Iniţiativa Spital Prieten al Copilului (ISPC), Legislaţia pentru mamele care lucrează, Consilieri “de la egal la egal” , Sprijin din partea personalului medical instruit.

“La nivel național creșterea ratei alăptarii este unul din obiectivele majore de atins, astfel UNICEF România prin susținerea programelor Ministerului Sănătății de promovare a alăptării și Inițiativa Spital Prieten al Copilului este un promotor al alăptării. În acest an, anul în care am suntem alături de Parlamentul României în vederea adoptării unui proiect de lege privind marketingul substituenţilor de lapte matern, ne-a onorat să contribuim la experiența 3D în abordarea alăptarii – timpul (din sarcină și până la înțărcare), locul (acasă, în comunitate, instituțiile medicale, și de ce nu Parlamentul) și comunicarea. Azi am participat la crearea unei platforme de comunicare pentru a contura un plan de acțiune”, susține Edmond McLoughney, Reprezentantul UNICEF în România.

Concluziile întâlnirii au fost:

  • este nevoie de un cadru legislativ care să protejeze alăptarea;
  • este nevoie de campanii de informare pe toate canalele media;
  • programe de formare pentru cadrele medicale în contextual în care alăptarea începe încă din perioada prenatală, apoi în maternitate și continuă în comunitate (medicul de familie, familia, prieteni, loc de muncă, etc);
  • se va lua în calcul eliberarea laptelui praf și a medicamentelor care opresc alăptarea numai pe baza unei rețete medicale.

Toate aceste concluzii vor fi transpuse într-un plan de acțiune care va fi implemnatat de către instituțiile resort și societatea civilă.

În perioada următoare societatea Asociația Hands Across Romania și Asociația pentru Naștere Naturală și Alăptare vor organiza o serie de activități care vor marca Săptămâna Alăptării. Printre activități se număra: Mom bloggers meet-up, Atelier Implicarea tatălui în susținerea mamei, Rolul moașei în promovarea alăptării, Părinții față în față cu consultantul de lactație, Vino să vorbim despre alăptare! – întâlnire cu părinții, care se vor desfășura în cel mai mare centru comercial din București din zona Cotroceni.

Pentru detalii suplimentare vă rugăm să contactați:

Mihaela Sandu, Consultant PR, Mihaela.sandu@fanfarapr.ro, Tel: 0723 433 816

Articol din: 17 Aprilie 2011

Citeşte în continuare