Peste 30.000 de români s-au implicat în campania UNICEF "Împreuna pentru fiecare copil"

Inapoi

În urma campaniei s-au strâns peste 60.000 de euro, fonduri ce vor fi folosite pentru a susţine serviciile de sprijin pentru familii care au copii cu dizabilităţi precum şi servicii alternative instituţiilor de stat pentru copiii deja institutionalizaţi - case de tip familial.

Campania Împreună pentru fiecare copil, iniţiată de UNICEF, în parteneriat cu TVR, a debutat în data de 10 iunie, în cadrul emisiunii O dată-n viaţă, de la TVR1, prezentată de Iuliana Tudor.

Pe parcusul a trei ediţii ale emisiunii O dată-n viaţă, telespectatorii au putut urmări cazurile a nouă copii cu dizabilităţi intelectuale și motorii care au beneficiat de sprijin pentru a-si indeplini dreptul la o viaţă normală. Mai mult de 30.000 de români au fost sensibilizaţi de povestile acestora şi au facut donaţii pentru ca mai mulţi copii cu dizabilităţi din România să poata primi ajutor specializat.

“Pentru fiecare copil, fericirea se traduce prin câteva lucruri simple: sa trăiască alături de cei dragi, să fie iubit, încurajat şi protejat, să meargă la şcoală şi să aibă prieteni. Pentru un copil cu dizabilităţi, toate aceste lucruri sunt, mai curând, vise. Campania UNICEF de strângere de fonduri şi-a propus să ajute ca acesti copii să-şi îndeplinească visul unei vieţi normale. Suntem recunoscători tuturor oamenilor care au susţinut aceasta campanie şi celor care au facut donaţii”, a declarat Edmond McLoughney, Reprezentant UNICEF Romania.

Donaţiile, în valoare de peste 60.000 de euro, vor fi folosite pentru a spijini integrarea în comunitate şi asistenţa adecvate pentru un trai decent al copiilor cu dizabilităţi intelectuale sau motorii. Astfel, campania Împreună pentru fiecare copil, îşi va indeplini obiectivul de a creşte accesul şi calitatea serviciilor dedicate pentru aceasta categorie, care poate deveni extrem de vulnerabilă.

Timp de trei săptămani, numeroase personalităţi au sustinut cauza campaniei Împreună pentru fiecare copil, participând la emisiunea Iulianei Tudor, de la TVR1. Printre acestea se numără Principesa Lia, Nicola, Olimpia Panciu, Aurel Ticleanu, Marina Scupra şi Narcis Iustin Ianau, celebrul adolescent contratenor.

Cristian Ispas, director general Fundatia Motivation, a participat la emisiune explicand beneficiile şi progresele înregistrate de copii cu dizabilităţi în căsuţele de tip familial care apartin fundaţiei. Campaniei initiate de UNICEF s-a alăturat Elena Tudor, director general pentru protecţia copilului MMFPS sustinand importanta servicilor comunitare pentru copiii cu dizabilităţi. Andreea Marin Banica, Ambasador al Bunăvointei pentru UNICEF România, a îndemnat publicul să doneze.

Fondurile rezultate în urma campaniei Împreună pentru fiecare copil vor fi direcţionate catre sprijinirea familiilor care au copii cu dizabilităţi, astfel încat acestea sa nu fie nevoite sa se separe de copii si pentru a le asigura protectia şi sprijinul necesar. De asemenea, donaţiile vor contribui la sustinerea serviciilor de protecţie specializată (in case de tip familial create de organizatii neguvernamentale) pentru acei copii cu nevoi speciale care nu au familie şi care au trăit în instituţii nepotrivite pentru dezvoltarea lor.

UNICEF și TVR le mulţumesc tuturor partenerilor care au susţinut derularea campaniei: operatorii de telefonie mobilă Orange, Vodafone şi Cosmote şi companiei Romtelecom, care au făcut posibilă alocarea numerelor şi partenerului strategic BRD – Groupe Societe Generale.

###

Despre UNICEF

UNICEF este recunoscut la nivel global pentru proiectele sale dedicate copiilor. În Romania, UNICEF a contribuit la dezvoltarea de politici pentru a asigura drepturile copiilor vulnerabili şi marginalizaţi. Organizaţia a dezvoltat mai multe programe pilot pentru a spori bunăstarea copiilor. În România, UNICEF colaborează cu reprezentanţi ai sectorului privat, dar şi cu persoane fizice, dezvoltând proiecte pentru copiii.


Pentru informaţii suplimentare, va rugam contactaţi:

Alexandra Branzan, ABranzan@golinharris.com, 0742 100 656

Codruta Hedesiu, Coordonator Relaţii Externe şi Presa – UNICEF Romania, tel.: 021.201.78.64; E-mail: chedesiu@unicef.org

Articol din: 17 Aprilie 2011

Citeşte în continuare