Pentru fiecare copil o familie și o comunitate

Inapoi

BUCUREȘTI, 21 septembrie 2017. Pentru perioada 2014-2020 România a stabilit o serie de priorități cu privire la închiderea instituțiilor de tip vechi și asigurarea tranziției la servicii comunitare, intervenții timpurii și măsuri de prevenție menite să asigure dreptul copilului de a crește într-un mediu familial. În România, aproximativ 19.000 de copii beneficiază de servicii de tip rezidențial. Sunt deja bine cunoscute dovezile științifice care arată că, cu cât sunt plasați mai devreme în sistemul rezidențial, cu atât copiii, în special cei cu vârste sub trei ani, sunt mai expuși riscului de întârziere în dezvoltarea cognitivă, socială și emoțională. De asemenea, tot studiile științifice subliniază importanța fundamentală a îngrijirii alternative pentru bunăstarea copilului.

1

Continuarea procesului de dezinstituționalizare este una dintre prioritățile noastre asumate, iar acest lucru nu se poate realiza decât printr-un efort comun al autorităților de la nivel local şi central. Obiectivul nostru comun este acela de a oferi copiilor aflați în îngrijirea statului cel mai bun mediu de dezvoltare și îngrijire, iar realitatea ne-a dovedit că în centrele de plasament nu pot fi oferite condițiile de care copiii au nevoie. Cred cu tărie că închiderea actualelor centre de plasament și asigurarea tranziției către servicii alternative în comunitate reprezintă singura soluție pe care trebuie să o avem în vedere”, a spus Gabriela Coman, Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilluui și Adopție.

Autoritatea Națională Pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) împreună cu UNICEF în Romania, Banca Mondială și cu susținerea Consiliului Județean Constanța – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului au organizat un media briefing în data de 21 septembrie 2017, cu accent pe dezinstituționalizarea copiilor. Evenimentul a avut loc la Complexul de Servicii Comunitare Orizont, unul dintre cele patru centre din Județul Constanța care vor fi închise, asigurând astfel tranziția la servicii de îngrijire a copilului în familie și comunitate.

“Și copiii aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au dreptul să crească într-un mediu cât mai apropiat de cel al unei familii. Încă de la începutul mandatului am depus toate eforturile pentru reintegrarea copiilor instituționalizați în familii, comunitate și societate. Este obligația noastră, a tuturor, să avem grijă să crească în medii prielnice dezvoltării lor emoționale și sociale. Prin acest proiect se fac pași esențiali pentru ca cei aproximativ 260 de copii instituționalizați să beneficieze de un mediu familial, unde vor avea parte de mai multă atenție, dar și de o perspectivă reală către o viață sănătoasă și armonioasă. Vă asigur că în mine vor avea un real sprijin în ceea ce privește integrarea și respectarea drepturilor lor”, a declarat Marius Horia Țuțuianu, Președintele Consiliului Județean Constanța.

5

În vederea prioritizării strategice a măsurilor de reformă, ANPDCA împreună cu Banca Mondială și UNICEF au inițiat o analiză cuprinzătoare a sistemului de protecție a copilului din România. Rezultatele au evidențiat nevoia închiderii centrelor de plasament din întreaga țară și dezvoltarea serviciilor alternative prin creșterea numărului de asistenți maternali, înființarea de case de tip familial sau apartamente, precum și servicii de suport pentru familia naturală sau substitutivă, precum centre de zi sau centre comunitare, inclusiv de recuperare sau consiliere sau alte servicii sociale.

„Este în interesul superior al copilului să crească în familia sa, dacă este posibil, cu beneficii multiple atât pentru familie, cât și pentru comunitate și societate în general.

Prin proiectul pilot ”Pachetul Minim de Servicii ”, UNICEF împreună cu partenerii săi au dovedit că putem preveni separarea inutilă cu resurse limitate, iar familiile își pot îngriji mai bine copiii dacă beneficiază de servicii integrate de asistență în comunitate. Prin urmare, în perioada următoare trebuie să asigurăm tranziția copiilor din serviciile rezidențiale în soluții bazate pe familie și comunitate și să prevenim separările inutile”, a spus Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.

Serviciile de îngrijire alternativă trebuie să devină o opțiune doar atunci când este absolut necesar, iar tipul de îngrijire trebuie să fie unul adecvat pentru a promova bunăstarea copilului, cu obiectivul de a identifica o soluție stabilă și sigură pe termen lung, inclusiv, atunci când este posibil, reunirea copilului cu familia.

“În România, unul din cinci copii din sistemul de îngrijire rezidențială, cu vârste între 15 și 27 de ani, și-a petrecut întreaga viață într-o instituție și aproape unul din trei copii și-a petrecut 90% din viață în sistem. Lipsirea copiilor de un mediu familial adecvat reduce șansele lor de a reuși în viață și limitează dezvoltarea personală și profesională completă”, a declarat Suzy Yoon-Yildiz, Senior Operations Officer, Banca Mondială. “Există o nevoie urgentă de a se asigura că copiii instituționalizați sunt integrați în mod adecvat în familii și că au abilități de viață independente pe măsură ce aceștia sunt integrați în societate. Banca Mondială va continua să depună eforturi pentru o Românie în care toți copiii au șansa unei vieți mai bune”.

Despre Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție

ANPDCA funcționează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii şi Justiției Sociale. Misiunea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) este de a monitoriza respectarea drepturilor tuturor copiilor şi de a lua toate măsurile pentru a contribui la crearea unei societăţi demne pentru copii, implicând în acest proces autorităţile administraţiei publice locale şi centrale, societatea civilă, părinţii şi copiii.

Despre UNICEF în România

UNICEF este prezentă în România și alte 190 de state și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor de la vârste fragede până la adolescență. În România, UNICEF lucrează cu Guvernul, Parlamentul, autoritățile locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și cu mass media, pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație și școală timpurie calitativă; pentru a proteja adolescenții și pentru a monitoriza drepturile copilului; pentru bunăstare socială și pentru a mobiliza resurse în beneficiul copiilor. Susținerea financiară a UNICEF provine din contribuția diferitelor entități, corporații, fundații și guverne.

Despre Banca Mondială

Banca Mondială a sprijinit România în eforturile sale de a promova creșterea și prosperitatea și de a-și atinge prioritățile naționale încă din 1973, când Banca a lansat prima sa misiune economică în țară. De atunci, Banca a oferit peste 12,6 miliarde de dolari în împrumuturi, garanții și granturi într-un spectru larg de sectoare. Recent, Banca Mondială, împreună cu UNICEF și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției (ANPDCA), au demarat un proces complex de colectare și analiză a datelor pentru a înțelege cauzele profunde ale modului în care copiii din România devin separați de familiile lor de origine și să-și documenteze experiențele în îngrijirea alternativă. Banca Mondială lucrează în prezent cu autoritățile centrale și locale din România pentru a identifica pașii prioritari care trebuie întreprinși pentru reforma și creșterea investițiilor în sistemul de protecție a copilului.

Copyright UNICEF/Anamaria Dinulescu

 

 

 

 

Articol din: 21 Septembrie 2017

Citeşte în continuare