OHCHR şi UNICEF lansează o campanie care vizează protecţia copiilor şi prevenirea instituţionalizării dăunătoare şi nejustificate

Inapoi

Două organizaţii ONU au făcut apel la guvernele din Europa şi din Asia Centrală să renunțe la practica plasării copiilor mici în centrele de ocrotire a copilului administrate de stat.

În urma publicării a două rapoarte recente care documentează cazuri de abuz şi violență asupra copiilor în instituţiile publice de ocrotire a copilului, OHCHR şi UNICEF au lansat astăzi o campanie pentru a stopa practica plasării copiilor sub trei ani în instituţii rezidenţiale.

Rapoartele au scos la lumină faptul că în Europa şi Asia Centrală, inclusiv în cadrul Uniunii Europene, peste un milion de copii şi adulţi trăiesc în instituţii rezidenţiale pe termen lung, unde sunt uitaţi – adesea pentru tot restul vieţii. Rapoartele afirmă că sute de mii de copii mici cu dizabilităţi sunt plasaţi în centre administrate de stat, punându-le serios în pericol dezvoltarea. Mulţi suferă în condiţii îngrozitoare.

Cu ocazia unei întâlniri la Parlamentul European găzduite de Mairead McGuinness, europarlamentar irlandez, organizaţiile au cerut guvernelor din regiune să acorde prioritate nevoilor şi drepturilor copiilor celor mai mici atunci când elaborează politici, stabilesc alocări bugetare şi dezvoltă servicii, respectând totodată standardele internaţionale şi europene. Acest apel la acţiune se referă la plasarea copiilor doar ca o măsură de urgenţă pe termen scurt sau în mod planificat pentru o perioadă de sub şase luni – şi doar când acest lucru este absolut necesar şi în interesul superior al copilului.

La baza apelului, stau dovezi incontestabile detaliate în rapoarte:

Forgotten Europeans – Forgotten Rights (Europeni uitaţi – drepturi uitate), publicat de Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), prezintă standardele internaţionale şi europene din domeniul drepturilor omului cu relevanţă pentru persoanele aflate în instituţii (sistemul rezidenţial de ocrotire, dezinstituţionalizare şi servicii alternative) şi

At Home or in a Home – Formal care and adoption of children in Eastern Europe and Central Asia (Acasă sau la o casă – Protecția în sistemul public şi adopţia copiilor din Europa de Est şi Asia Centrală), publicat de UNICEF, descrie principalele evoluţii şi preocupări legate de copiii aflaţi în sistemul public de protecție şi în instituţii, precum şi adopţia în cele 21 de ţări şi o entitate din Europa Centrală şi de Est şi Asia Centrală, inclusiv România şi Bulgaria.

Directorul Executiv al UNICEF, Anthony Lake, a cerut guvernelor din Europa Centrală şi de Est şi din Asia Centrală să reformeze politicile de protecţie a copilului care compromit drepturile şi bunăstarea copiilor. “Copiii trebuie să trăiască într-un loc în care li se respectă interesele – într-un cămin plin de afecţiune şi atenţie, nu într-o instituţie unde ştim că de prea multe ori beneficiază de îngrijiri sub nivelul standardelor,” a afirmat Lake. “Trebuie să susţinem iniţiative care ajută familiile să rămână împreună oferindu-le un acces sporit la serviciile sociale – iar guvernele trebuie să investească în dezvoltarea unor sisteme de protecţie socială mai puternice, de care să beneficieze familiile cele mai vulnerabile şi comunităţile cele mai defavorizate.”

Jan Jarab, Reprezentantul Regional al Biroului Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului în cadrul Biroului Regional pentru Europa, a declarat: “Multe state din Europa Centrală şi de Est au păstrat în mare parte sistemul instituţiilor rezidenţiale de mari dimensiuni în cazul copiilor de toate vârstele. Plasarea copiilor în instituţii – inclusiv a celor sub trei ani – rămâne mai degrabă principalul răspuns al societăţii la problema dizabilităţii, sărăciei sau aparentei lipse de competenţe parentale. Rareori societatea reușește să apere copiii prin o măsură de protecție adecvată. Membrii UE, ar trebui să nu mai folosească fondurile structurale europene pentru a-şi consolida sistemele de protecție a copilului în forma lor actuală. În schimb, ar trebui să utilizeze aceste fonduri pentru a lansa o nouă reformă a sistemelor lor de protecţie şi de ocrotire a copilului”.

Directorul Regional al UNICEF pentru Europa Centrală şi de Est şi Comunitatea Statelor Independente, Steven Allen, a descris copiii ce trăiesc în instituţii, în special cei cu dizabilităţi, ca fiind printre cei mai vulnerabili şi mai stigmatizaţi. În regiune, există cel mai mare număr de copii instituţionalizaţi din lume, şi anume în jur de 600.000.

“La douăzeci de ani de la ştirile şocante legate de România, puţine lucruri s-au schimbat în regiune. Dacă în România, la ora actuală, 36 % dintre copiii cu dizabilități sunt incluși în sistemul public de tip rezidențial, procentul în regiune este diferit. Aproape 60% dintre copiii cu dizabilităţi, din țările din ECE și Asia Centrală, se află şi acum în grija statului, adesea în condiţii deplorabile,” a declarat Steven Allen, Directorul Regional al UNICEF pentru Europa Centrală şi de Est şi Comunitatea Statelor Independente. “Acum când multe state din regiune dezbat cu privire la modul în care ar putea creşte natalitatea, a investi mai mult în servicii adaptate copiilor, a oferi sprijin părinţilor în îngrijirile pe care le acordă şi a ajuta copiii care s-au născut deja să se dezvolte la potenţialul lor maxim este un lucru corect în principiu şi în practică.”

Două cadre legislative internaţionale recent adoptate, Convenţia ONU cu privire la Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (2010) şi Ghidul ONU pentru Îngrijirea Alternativă a Copiilor (2009), au accentuat obligaţia statelor de a crea servicii comunitare care să prezintă o alternativă la instituţiile rezidenţiale şi să prevină instituţionalizarea. România şi Serbia sunt singurele ţări din regiune care au adoptat legi privind prevenirea plasării copiilor mici în instituţii. În cazul Serbiei, această legislaţie se referă la copiii sub trei ani, în timp ce în România legea interzice plasarea copiilor sub doi ani.


Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi următoarele persoane:

OHCHR, Reprezentant Regional, Jan Jařab
Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului
Biroul Regional pentru Europa
Tel +32 227 40170
Email: JJarab@ohchr.org

UNICEF CEECIS, Director Regional de Comunicare, John Budd
Tel +41 22 909 5429
Email: mediaceecis@unicef.org

UNICEF România, Coordonator Relații Externe și Presă, Codruța Hedeșiu

Tel 021.201.78.64

Email: chedesiu@unicef.org

Articol din: 17 Aprilie 2011

Citeşte în continuare