O tânără fotografă din România are şansa unică de a lua parte la atelierul de fotografie ‘EYE SEE’ în Etiopia

Inapoi

Ioana Velescu, în vârstă de 18 ani, din România este unul dintre cei şase tineri câştigători ai concursului internaţional de fotografie organizat de UNICEF şi Organizaţia Mondială pentru Fotografie, care va sosi în Etiopia în această săptămână pentru a participa la un atelier unic în cadrul căruia va beneficia de pregătire din partea renumitului fotograf şi filantrop Reza.

Cei şase tineri – din Brazilia, Israel, Maroc, Noua Zeelandă, România şi Statele Unite – se vor alătura altor 24 de copii etiopieni la atelierul din Awassa, între 31 octombrie şi 4 noiembrie 2010.

Atelierul ‘EYE SEE’, centrat pe tema drepturilor copilului, este un proiect de fotografie susţinut de Sony Corporation şi UNICEF menit să ofere copiilor din lumea întreagă ocazia de a-şi exprima şi de a împărtăşi propriile experienţe prin intermediul fotografiilor digitale.

Cei şase câştigători, care au fost invitaţi de Sony Corporation să ia parte la atelier, sunt: Rachita Castelino (16 ani) din Noua Zeelandă; Ioana Velescu (18 ani) din România; Chyi-Dean Shu (17 ani) din Statele Unite, Imane Tirich (19 ani) din Maroc; Mariya Maximenko (16 ani) din Israel şi Giuliane Bertaglia Correia (16 ani) din Brazilia.

Alături de ei, se vor afla şi membrii ai zece centre pentru tineri din Addis Ababa şi din regiunile etiopiene Amhara, Oromia, SNNPR şi Tigray cărora UNICEF le oferă echipament de producţie media şi cursuri în domeniu, în cadrul programelor realizate pentru adolescenţi.

Iniţiativa de foto-pledoarii a fost lansată pe 20 noiembrie 2009 cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului (CNUDC). Tinerii fotografi cu vârste între 12 şi 18 ani au fost invitaţi să trimită o foto-pledoarie care să ilustreze unul din cele cinci drepturi fundamentale ale copilului: dreptul la supravieţuire, dreptul la educaţie, dreptul la sănătate, dreptul la protecţie împotriva vătămării, a abuzurilor şi a exploatării şi dreptul de a se face auziţi. Ambasadori ai UNICEF, ca David Beckham şi Ewan McGregor, au realizat propriile lor foto-pledoarii pentru a susţine cauza alături de Reza, care va conduce atelierul de fotografie din Etiopia.

Celebrul fotograf Reza, care a fost şi preşedintele juriului, a declarat despre cei şase câştigători: “M-a mişcat profund entuziasmul şi talentul extraordinar al copiilor participanţi şi cred că imaginile reprezintă un limbaj comun în lumea noastră ce ar putea deveni un pilon al educaţiei pentru pace”.

Astrid Merget, Director de Creaţie la Organizaţia Mondială pentru Fotografie, a afirmat: “Organizaţia Mondială pentru Fotografie (WPO) şi membrii Academiei sale sunt încântaţi să lucreze alături de UNICEF şi EYE SEE pentru a sprijini tineri talentaţi care reuşesc să să se exprime prin fotografie.”

Ted Chaiban, reprezentantul UNICEF în Etiopia, a spus: “Suntem bucuroşi că putem găzdui acest atelier pentru cei şase tineri fotografi talentaţi şi 24 de copiii din Etiopia. Sperăm astfel să le putem oferi acestor copii o incursiune preţioasă în miezul problemelor cu care se confruntă copiii din alte ţări şi le va prezenta mijloace de a-şi folosi arta fotografică pentru a pleda la nivel internaţional în favoarea problemelor ce ţin de drepturile copilului”.

Convenţia cu privire la Drepturile Copilului (CDC) a fost adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, stabilind un set de drepturi fundamentale pentru toţi copiii şi tinerii, menite să îi protejeze împotriva violenţei, discriminării şi vătămării. În prezent, CDC este semnată de aproape toate statele, fiind cel mai ratificat acord de drepturi ale omului din lume.

###

Pentru mai multe detalii contactaţi:

Rachel Duffield / Jill Cotton, Colman Getty on behalf of the World Photography Organisation, Tel: +44 (0)20 7631 2666 , Email: rachel@colmangetty.co.uk, jill@colmangetty.co.uk

Ju-Lin Tan, UNICEF, Tel: + 44 (0)20 7375 6069, Email: julint@unicef.org.uk

Codruţa Hedeşiu, Coordonator Relaţii Externe şi Presă, UNICEF România, Tel. 021 2017864, Email. chedesiu@unicef.org

Note pentru editori

Acces pentru presă la fotografii şi la pledoariile scrise

Pe lângă fotografiile câştigătorilor, mai sunt disponibile pentru presă şi pledoariile scrise şi fotografiile care le însoţesc ale Membrilor Academiei Organizaţiei Mondiale pentru Fotografie Carol Allen Storey, Bruce Davidson, Mary Ellen Mark, Reza şi Jonathan Torgovnik plus cele ale Ambasadorilor pentru UNICEF David Beckham, Jamie Cullum, Cat Deeley, Jemima Khan, Ewan McGregor şi James Nesbitt.

Pentru a descărca imaginile, pledoariile scrise şi comunicatul de presă, vă rugăm să accesaţi adresa: http://www.worldphotographyawards.org/press.aspx În partea de jos a paginii, mergeţi la secţiunea descărcare imagini SWPA şi introduceţi parola: wpapress

Fiecare are responsabilitatea de a susţine valorile şi promisiunile făcute copiilor în CDC, iar fotografii de toate vârstele pot deveni avocaţi ai acestei cauze realizând o foto-pledoarie cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a CNUDC via www.worldphotographyawards.org Toate foto-pledoariile au fost incluse într-o expoziţie online specială, prezentată pe site-ul Premiilor Mondiale pentru Fotografie.

Despre Premiile Mondiale Sony pentru Fotografie

Create de Organizaţia Mondială pentru Fotografie, Premiile Mondiale pentru Fotografie (WPA), sponsorizate de Sony, s-au decernat pentru prima dată în 2007. Organizaţia Mondială pentru Fotografie (WPO) oferă sprijin fotografilor profesionişti, amatori şi studenţilor la fotografie, punând la dispoziţia industriei fotografice o platformă globală pentru a comunica, reuni şi prezenta ultimele tendinţe în fotojurnalism, fotografia de artă şi cea comercială. Prin iniţiative şi proiecte variate la nivelul acestei comunităţi globale sub marca “World Photography”, aceste programe implică fotograful în activităţi comerciale, culturale şi educative derulate în numeroasele sectoare ale industriei, organizând în acelaşi timp activităţi culturale la care poate participa publicul larg. Mai mult, în prezent, portofoliul World Photography cuprinde Concursul Focus pentru Studenţi, Turneul Internaţional al Premiilor Mondiale pentru Fotografie, Festivalul Mondial de Fotografiei, Programul Focus de Fotografie şi recent lansata Colecţie Mondială de Fotografie.

Site-ul WPA – www.worldphotographyawards.org include o galerie online şi o secţiune de noutăţi. De asemenea, cuprinde şi informaţii complete legate de premii, categorii, o listă actualizată cu membrii Academiei Mondiale de Fotografie şi date de reţinut.

Despre Sony

Sony este unul dintre cei mai mari producători din lume de sisteme audio, video, de comunicaţii şi tehnologia informaţiei destinate atât consumatorilor, cât şi profesioniştilor. Sony este recunoscut pentru produsele sale audio-video, precum televizorul LCD HD BRAVIA™, aparatul foto digital Cyber-shot™, camera video Handycam®, aparatul digital SLR “α” (pronunţat alfa) şi MP3 player-ul Walkman®, dar şi pentru calculatoarele VAIO™ şi echipamentul profesionist de transmisie HD, însoţit de XDCAM® HD. Oferind o gamă HD completă pentru utilizatorii finali, graţie produselor sale electronice, de muzică, poze, jocuri şi servicii online, Sony este una dintre cele mai importante mărci în domeniul divertismentului digital din lume, având aproximativ 170.000 de angajaţi pe întreg mapamondul.

Prin parteneriatele sale pe termen lung din fotbal, cum ar fi cel cu Liga UEFA în calitate de sponsor oficial până în 2012, cu FIFA în calitate de partener oficial până în 2014 şi sponsor global al Cupei Mondiale FIFA™ în 2010 şi 2014, Sony inspiră milioane de microbişti de pe planetă.

Pentru informaţii suplimentare despre Sony Europa, vă rugăm să vizitaţi http://www.sony-europe.com şi http://www.sony-europe.com/presscenter

“Sony”, “WALKMAN”, “VAIO”, “Cyber-shot”, “Handycam”, “α”, “BRAVIA” şi “XDCAM” sunt mărci înregistrate sau mărci ale Sony Corporation. Toate mărcile sau mărcile înregistrate aparţin proprietarilor de drept.

Despre UNICEF

UNICEF este cea mai mare organizaţie din lume ce promovează copiii şi drepturile acestora în peste 190 de ţări. Ca susţinător al Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, UNICEF face eforturi pentru a ajuta fiecare copil să atingă potenţialul său maxim. Împreună cu partenerii săi, UNICEF desfăşoară programe de asistenţă medicală, nutriţie, educaţie şi protecţie adresate copiilor cu nevoi stringente, colaborând în acelaşi timp cu guvernele pentru a se asigura că acestea îşi respectă promisiunea de a apăra şi promova drepturile fiecărui copil. UNICEF depinde în totalitate de donaţiile voluntare din partea persoanelor fizice, guvernelor, instituţiilor şi corporaţiilor. www. unicef.ro

Despre EYE SEE

EYE SEE este un proiect de fotografie digitală ce încurajează tinerii din ţările aflate în curs de dezvoltare să facă fotografii prin care să ilustreze problemele sociale întâlnite în viaţa lor de zi cu zi. Scopul proiectului este să ofere tinerilor şansa extraordinară de a-şi spune povestea şi de a exprima lumea lor prin imagini surprinse cu aparatul foto, de a inspira tinerii să descopere problemele sociale deoarece ei deţin cheia pentru rezolvarea acestora pe viitor şi de a ajuta oamenii din lumea întreagă să înţeleagă mai bine problemele cu care se confruntă aceşti tineri şi comunităţile lor. EYE SEE este sprijinit de Sony Corporation şi de Comitetul Japonez pentru UNICEF.

Articol din: 17 Aprilie 2010

Citeşte în continuare