Niciun copil sub trei ani în instituții

Inapoi

SOFIA/BUCUREȘTI, 21 noiembrie 2012 – Guvernele din Europa de Est şi Asia Centrală îşi unesc forţele pentru a promova intensificarea eforturilor de susţinere a familiilor vulnerabile şi de renunţare la plasarea în instituţii a copiilor sub trei ani.

Cel puţin 1,3 milioane de copii din regiune sunt separaţi de familiile lor, adesea din cauza sărăciei sau a incapacităţii familiei de a face faţă unor situaţii de stres, arată studiul Copiii sub trei ani aflaţi în instituţii de ocrotire în Europa de Est şi Asia Centrală: o analiză a situaţiei regionale din perspectiva drepturilor lansat astăzi în Bulgaria, în cadrul unei conferinţe ministeriale regionale.

Din cele 1,3 milioane, un număr estimat de 31.000 de copii plasaţi în instituţii au sub trei ani. Lăsaţi într-o astfel de formă de protecţie la o vârstă atât de fragedă, aceştia riscă grave întârzieri în dezvoltarea lor.

Conferinţa de două zile, la care participă delegaţii din 20 de ţări, este găzduită de Guvernul Bulgariei, sub patronajul Preşedintelui Rosen Plevneliev şi în colaborare cu UNICEF. Scopul acesteia este realizarea unui schimb de experienţă şi promovarea învăţării reciproce care să permită guvernelor să elaboreze şi să implementeze politici ce oferă un sprijin mai consistent familiilor. Statele pot lucra împreună pentru a preveni plasamentul copiilor, mai ales al celor mai mici, în instituţii.

România, Serbia şi Croaţia sunt singurele ţări din regiune care au aprobat o legislaţie menită să prevină instituţionalizarea copiilor mici. Se aşteaptă ca, după această conferinţă, şi alte ţări să le urmeze exemplul.

„Convenţia cu privire la Drepturile Copilului recunoaşte importanţa sprijinului acordat familiilor care permite copiilor să crească într-un mediu familial. Familia poate fi cel mai protector loc pentru un copil,” a afirmat Marie-Pierre Poirier, Directorul Regional al UNICEF pentru Europa Centrală şi de Est şi Comunitatea Statelor Independente.

„Graţie Republicii Bulgaria, putem realiza aici un schimb de experienţă pentru a stabili acţiunile viitoare,” a adăugat Directorul Regional. „Regiunea noastră se confruntă cu o serie de provocări, dar deţine şi cunoştinţele necesare pentru a le depăşi. Dorim să creăm o reţea a solidarităţii în care ţările să lucreze împreună pentru a oferi copiilor cel mai bun start în viaţă.”

Consultantul Regional al UNICEF în domeniul Protecţiei Copilului, Jean Claude Legrand,  şi-a exprimat preocuparea cu privire la faptul că, în unele ţări, copiii sub trei ani prezintă un risc de a fi plasaţi în instituţii de trei ori mai mare decât copiii mai mari. Aproximativ 30% dintre copiii instituţionalizaţi sunt copii cu dizabilităţi – într-una din ţări, proporţia acestora este de 60%. Aceştia sunt printre cei mai stigmatizaţi copii. Din acest motiv, politicile de protecţie socială trebuie să acorde prioritate copiilor celor mai mici şi mai vulnerabili.

„Există prea multe bariere ce împiedică copiii care au cel mai mult nevoie de ajutor să crească într-o familie. Un număr mai mare de servicii de îngrijire a copilului dublate de servicii de suport familial şi eforturi de eliminare a obstacolelor legislative nejustificate care împiedică asistenţii maternali să preia rolul de îngrijitori ar contribui la ameliorarea situaţiei,” a adăugat acesta.

Studiul subliniază faptul că resursele folosite în prezent pentru protecţia copiilor lipsiţi de ocrotirea părintească ar putea fi investite mai eficient în servicii familiale multisectoriale şi adaptate.

Documentul pune accent şi pe faptul că ar trebui să se recurgă la instituţionalizare doar în ultimă instanţă având în vedere că, potrivit cunoştinţelor din domeniu, fiecare trei luni petrecute într-o astfel de instituţie întârzie dezvoltarea fizică a copilului cu o lună. Copiii riscă de asemenea să nu se ataşeze de părinţi şi să sufere atrofieri la nivelul creierului.

Guvernele sunt îndemnate:

  • Să intensifice întărirea capacităţilor şi să stabilească standarde de practică pentru personalul din maternităţi şi spitalele de pediatrie în ceea ce priveşte susţinerea părinţilor nou-născuţilor cu dizabilităţi şi a celor din categoriile cele mai vulnerabile în ideea de a preveni separarea copiilor de familie;
  • Să modifice legislaţia pentru a reduce cazurile de plasare în instituţii a copiilor sub trei ani, această decizie fiind luată doar în ultimă instanţă şi ţinând cont de interesul superior al copilului;
  • Să elaboreze sau să dezvolte răspunsuri şi servicii de tip familial corespunzătoare care să susţină familiile biologice sau asistenţii maternali în cazul copiilor sub trei ani;
  • Să elimine orice barieră ce împiedică copiii lipsiţi de ocrotirea părintească să fie plasaţi la asistenţi maternali sau în alte forme de îngrijire de tip familial;
  • Să acorde prioritate alocării de resurse serviciilor locale adecvate care oferă soluţii alternative pentru copiii mai mici de trei ani, focalizându-se asupra nevoilor copiilor cu dizabilităţi; acest lucru include militarea pentru accesarea fondurilor de dezvoltare ale Comisiei Europene – folosite deseori pentru sprijinirea instituţiilor – care să ajute ţările să facă tranziţia la servicii de tip familial;
  • Să încheie parteneriate cu mass-media şi societatea civilă pentru a promova incluziunea socială a copiilor lipsiţi de ocrotirea părintească şi a copiilor cu dizabilităţi.

Convenţia ONU cu privire la Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi (2010) şi Ghidul privind îngrijirea alternativă a copiilor (2009) au întărit obligaţia statelor de a crea alternative comunitare la instituţionalizare. Anul trecut, în cadrul Parlamentului European, UNICEF şi Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului au făcut apel la guvernele din regiune să reducă situaţiile de instituţionalizare a copiilor.


Pentru mai multe informaţii, vă rugăm contactaţi:

UNICEF România:Codruța Hedeșiu – Coordonator Relații Externe și Presă, tel. 021,201,78,64, chedesiu@unicef.org și Lely Djuhari, Biroul Regional UNICEF ECE/CSI,  + 41 792044482 , ldjuhari@unicef.org.

Articol din: 21 Noiembrie 2012

Citeşte în continuare