Nana Mouskouri în vizită la maternitatea Sf. Pantelimon

Inapoi

Nana Mouskouri, Ambasador Internațional al Bunăvoinței pentru UNICEF a vizitat din nou maternitatea Sf. Pantelimon din București. Însotiță de personalul medical și de reprezentanți ai UNICEF, Nana Mouskouri a revenit în secția de neonatologie a spitalului, a făcut cunoștință cu mămici, a vorbit despre importanța alăptării și despre Inițiativa Spital Prieten al Copilului.

“Mă bucur să mă aflu din nou în România. De la ultima mea vizită în 2008 s-au întâmplat multe lucruri bune. Mă bucur să observ progresele făcute și munca minunată pe care o fac oamenii de aici. Trebuie să constientizăm că viitorul acestei lumi și al României îl reprezintă copiii. În acest spital, mama stă cu copilul din momentul nașterii și astfel se reduce posibilitatea abandonului. Mamele sunt sfătuite să alăpteze cel puțin 6 luni pentru că laptele matern este cea mai bună hrană pentru copil. Acest spital are o mare responsabilitate și trebuie susținut în continuare de aceea avem nevoie de sprijin să transmitem mesajul mai departe”, a declarat Nana Mouskouri după efectuarea vizitei.

Maternitatea din cadrul spitalului Sf. Pantelimon este un partener fidel al UNICEF încă din 1995 când a fost lansată Inițiativa Spital Prieten al Copilului în România. În această maternitate se nasc peste 2.000 de copii în fiecare an. După mulți ani activi în inițiativă și cu sprijin financiar obținut în urma teledonului din 2008, maternitatea a obținut acreditarea de Spital Prieten al Copilului. După evaluarea din 2011, maternitatea a fost reacreditata cu succes dovedind că îndeplinește complet toate cerinţele.

Nana Mouskouri se afla la cea de-a doua vizită la spitalul Sf. Pantelimon. Ambasadorul Internațional al Bunăvoinței pentru UNICEF a vizitat maternitatea în urmă cu 3 ani când a venit în România cu ocazia teledonului organizat de UNICEF în parteneriat cu TVR pentru a strânge fonduri pentru maternitățile din țară. Impresionată de benefiiciile alăptării, atât pentru copil și cât pentru mame, Nana Mouskouri a decis să susțină personal inițiativa donând pentru maternitatea Sf. Pantelinom.

În cadrul vizitei sale în România, Nana Mouskouri a participat și la un dineu privat de strângere de fonduri organizat de UNICEF sub înaltul patronaj al Ambasadei Elene la București, la inițiativa doamnei Catherine Sofianou – președinte SofMedica. Evenimentul s-a desfășurat la Galeriile Artmark și a mobilizat comunitatea greacă de afaceri din România. Peste 20.000 de euro s-au stâns pentru a susține transformarea maternității din Călărași în Spital Prieten al Copilului. Companiile care au contribuit sunt: Tomini Trading, Aqua Carpatica, SofMedica, Romtelecom, domnul Loizos Karageorges și Banca Românească.

###

Despre Inițiativa Spital Prieten al Copilului în Romania

Iniţiativa a fost lansată în 1991 de către OMS și UNICEF într-un efort de a transforma toate maternitatile în centre de sprijinire şi promovare a alăptării. Alăptarea aduce copiilor avantaje care nu pot fi reproduse de nicio altă modalitate de hrănire. Beneficiile laptelui matern sunt vizibile din primele momente de dupa naştere şi durează toată viaţa. Un copil alaptat este mai sănătos şi are o dezvoltare fizică, psihică şi intelectuală mai bună. Legatura care se creează între mama şi copil în momentul alaptării este una extrem de puternica, iar unul dintre rezultatele cele mai bune ale promovării alăptarii este scăderea ratei abandonului copiilor în maternităţi.

Despre UNICEF

UNICEF este prezent în România şi în alte 150 de ţări pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă. În România, UNICEF susţine drepturile copiilor prin programe de sănătate şi nutriţie, educaţie de calitate, precum şi prin protecţia copiilor împotriva violenţei, neglijenţei şi HIV/SIDA. UNICEF este susţinut financiar integral prin contribuţiile voluntare ale persoanelor fizice, corporaţilor, fundaţiilor şi a guvernelor.

Pentru informaţii suplimentare, persoană de contact:
Codruţa Hedeşiu, Coordonator Relaţii Externe şi Presă UNICEF România, 021.201.78.64, chedesiu@unicef.org.

Articol din: 17 Aprilie 2011

Citeşte în continuare