MMFPSPV, ANPDCA și UNICEF: Copiii sunt o prioritate!

Inapoi

București, 1 Iunie 2014. Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) împreună cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), cu sprijinul UNICEF România, au sărbătorit împreună, la Muzeul Satului, Ziua Internațională a Copilului. La eveniment au participat Rovana Plumb - ministrul MMFPSPV, Gabriela Coman - președintele ANPDCA, Sandie Blanchet - reprezentantul UNICEF în România. Invitatul special a fost Smiley, Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF România.

În deschiderea evenimentului, ministrul Rovana Plumb a amintit câteva dintre măsurile luate în beneficiul copiilor de instituția pe care o conduce, declarând: “Copiii reprezintă viitorul, cea mai mare bogăţie a unei ţări, iar datoria noastră este să le cream un climat cât mai potrivit în care să se dezvolte sanătos şi armonios. De aceea, acest Guvern priveşte cu maximă atenţie către toate fenomenele negative care afectează tinerele generaţii din România şi tratează cu seriozitate şi preocupare pe fiecare dintre ele, pregătind politici clare, incluse într-o viziune unitară. Reînfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie a fost un gest simbolic pentru importanţa pe care o acordăm problemelor cu care se confruntă această categorie extrem de vulnerabilă. UNICEF România este un partener de încredere pentru noi pe acest drum.

Gabriela Coman, președintele ANPDCA, a prezentat beneficiile pe care le va aduce celor mai vulnerabili copii și familiilor acestora aprobarea și implementarea noii Strategii pentru Protecția Drepturilor Copilului, precum și obiectivele Autorității pentru următoarea perioadă. “Vrem ca România anului 2020 să aibă copii sănătoşi şi educaţi, cât mai puţini copii fără familie, cât mai puțini copii afectați de violență în familie, școală și comunitate, cât mai puțini copii aflați în îngrijirea statului. Acestea sunt câteva dintre țintele măsurilor şi acţiunilor cuprinse  în Strategie. Ele vizează atât copiii și părinţii, cât şi profesioniştii care intră în contact cu aceştia, din  instituţiile centrale şi autorităţile administraţiei publice locale. Vrem ca la sfârșitul perioadei de implementare a Strategiei, în anul 2020  să putem spune cu adevărat că drepturile copilului sunt lege”, a declarat președintele ANPDC, Gabriela Coman.

La rândul ei, Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România, a completat: „Ne bucurăm că 1 Iunie 2014 vine cu vești bune pentru copii. Cu câteva luni în urmă, Guvernul României a reînființat Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, ceea ce demonstrează clar faptul că, din nou, copiii reprezintă o prioritate pe agenda politică și publică din România. Proiectul de strategie 2014-2020 privind drepturile copiilor, precum și strategiile naționale privind incluziunea socială, sănătatea și educația vor oferi oportunitatea mobilizării a miliarde de euro pentru copii și familiile lor, în special pentru cei vulnerabili. UNICEF va continua să lucreze împreună cu Guvernul, alte instituții și copiii în beneficiul lor”.

În încheierea evenimentului, Smiley, Ambasador al Bunăvoinței pentru UNICEF România, le-a urat copiilor la mulți ani, s-a fotografiat cu copiii și a acordat autografe.

Mulțumim Muzeului Național al Satului Dimitrie Gusti, care a avut amabilitatea de a găzdui evenimentul.

Articol din: 2 Iunie 2014

Citeşte în continuare