Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, în vizită la Bacău, pentru a cunoaște Pachetul Minim de Servicii pentru copii și familiile lor implementat de UNICEF

Inapoi

BUCUREȘTI, 1 iulie 2016 – Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Dragoș Pîslaru, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului, Gabriela Coman, împreună cu reprezentanții UNICEF în România au vizitat, astăzi, 1 iulie, comunitățile Lipova și Colonești din județul Bacău, pentru a vedea modul în care este implementat modelul de Pachet Minim de Servicii pentru copii și familiile lor al UNICEF și dacă serviciile de acest fel pot fi extinse la nivel național.

20160701_085215_resizedConcret, pachetul cuprinde o serie de servicii în domeniul sănătății, protecției sociale și educației care pot fi acordate la nivelul comunității, având un caracter universal. Și, deși poate fi accesat de orice familie, acesta vizează în special copiii cei mai vulnerabili și familiile lor.

Pachetul Minim de Servicii prevede, în același timp, o componentă puternică de prevenție. Este vorba despre necesitatea de a asigura, în fiecare localitate, cel puțin un asistent social, un asistent medical comunitar și un consilier școlar, care în strânsă colaborare, pot stabili nevoile pe care le au copiii vulnerabili și familiile lor, în funcție de acestea urmând să fie acordate ulterior serviciile. Pentru rezultate optime, cei trei profesioniști colaborează îndeaproape și cu reprezentanții primăriei, ai ONG-urile, dar și cu alți parteneri din comunitate.

20160701_085149_resized

“Serviciile comunitare integrate reprezintă o acțiune interministerială prioritară pentru acest Guvern, ca parte a Pachetului Integrat pentru Combaterea Sărăciei și a Strategiei Naționale pentru Incluziune Socială și Reducerea Sărăciei. Această acțiune este gândită cu și pentru oamenii din comunitate, pentru a putea preveni și ameliora ansamblul vulnerabilităților la nivel individual, al familiei și al întregii comunități. Vrem să ne asigurăm că în procesul de implementare plecăm de la o înțelegere corectă a realităților și problemelor de la nivel local – de aceea căutam să învățăm din modelele similare dezvoltate. Modelul UNICEF și aplicația AURORA sunt un excelent punct de plecare. Ne bucurăm să fim astăzi alături de oamenii din Lipova și Colonești, județul Bacau, și să înțelegem cum funcționează acest model pentru ei, astfel încât să putem să extindem acest gen de acțiune la nivel național, pentru toate comunitățile marginalizate. Suntem azi pe teren împreună reprezentanți a cinci ministere și îl avem alături și pe dl. președinte CJ Bacău, Sorin Brașoveanu”, a declarat ministrul Dragoș Pîslaru.

Prezenți la evenimentul de la Bacău, reprezentanții autorităților centrale și județene au discutat cu autoritățile locale, cu profesioniștii, dar și cu mai multe familii despre felul în care Pachetul Minim de Servicii a adus îmbunătățiri evidente vieții copiilor vulnerabili. De la accesarea mai ușoară a  serviciilor de sănătate și înscrierea pentru prima dată la școală, până la obținerea certificatului de naștere sau a celui de încadrare într-un grad de handicap. Discuțiile au subliniat, de asemenea, provocările pe care le aduce implementarea acestor servicii la nivel local, în special în zonele rurale dezavantajate.
“UNICEF apreciază angajamentul Guvernului de a se asigura că toate grupurile vulnerabile primesc un pachet integrat de servicii sociale, aducând împreună protecția socială, sănătatea și educația. Sperăm ca experiența noastră în dezvoltarea și testarea unor asemenea servicii pentru copii și familiile lor va oferi multe exemple de bună practică, metode și instrumente care pot adoptate la nivel național. UNICEF este pregătit să susțină eforturile Guvernului pentru a extinde serviciile integrate la nivel național.”, a declarat Sandie Blanchet, reprezentantul UNICEF în România.

20160701_085126_resized

Pachetul Minim de Servicii are un buget de 5,3 milioane euro și este parte a modelului „Incluziune socială prin furnizarea de servicii sociale integrate la nivel comunitar” – Servicii Comunitare pentru Copii, o iniţiativă finanţată de Norway Grants (3,3 milioane de euro) şi din fonduri proprii UNICEF (2 milioane de euro).

Prin modelul testat în cele 45 comunități din Bacău, UNICEF România sprijină practic 53.000 copii, inclusiv prin furnizarea de servicii sociale și medicale pentru 19.000 copii și asigurarea accesului la o educație incluzivă de calitate pentru 21.000 copii.
Apreciem, de asemenea, că politicile publice, normele și standardele care vor fi dezvoltate pe baza lecțiilor învățate în cadrul acestuia vor sprijini cele 4 milioane copii din România și, implicit, familiile lor.

Alături de cei doi oficiali, la Bacău au mai fost prezenți președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, reprezentanți ai Cancelariei Primului Ministru, ai Ministerului Educației, Ministerului Sănătății, ai Ministerului Fondurilor Europene și ai Băncii Mondiale.

Articol din: 1 Iulie 2016

Citeşte în continuare