Horia Tecău: echipa comunitară sprijină copiii să aibă o viață mai bună

Inapoi

BUCUREȘTI, 14 iulie 2017 – Campionul mondial de tenis Horia Tecău a vizitat pentru prima oară în calitate de Ambasador Național pentru UNICEF în România o comunitate parte a proiectul pilot Servicii Comunitare pentru Copii. Horia s-a întâlnit joi, 13 iulie 2017, cu primarul localității Berești – Tazlău, dl.Dumitru Tulpan, cu echipa comunitară formată dintr-un asistent social, asistent medical comunitar și consilier școlar, cu cadrele didactice de la Școala Gimnaziala Berești Tazlau, cu copii și părinți susținuți prin proiect.

Horia a participat la activitățile de la Centrul Comunitar realizate prin intermediului micro-grantului oferit de UNICEF și câștigat de către Primărie, pe tema unei vieți sănătoase și s-a jucat cu copiii. De asemenea, campionul mondial a vizitat două familii sprijinite prin intermediul proiectul pilot Servicii Comunitare pentru Copii pentru a vedea munca UNICEF la nivel local.

UNICEF Romaina Horia Tecău-3

Mă bucur că am avut oportunitatea să cunosc profesioniștii de la nivel local care lucrează împreună, zi de zi, astfel încât copiii vulnerabili să poată crește alături de părinții lor, să fie iubiți și protejați și să meargă la școală”, a declarat Horia Tecău, Ambasador Național pentru UNICEF în România. „Mi-aș dori ca toți copiii din România să beneficieze de sprijin astfel încât să se dezvolte armonios și să își poate împlini visele. Am văzut că acest lucru se poate întâmpla atunci când primăria, școala, profesioniștii și părinții lucrează împreună”, a mărturisit Horia Tecău.

Horia Tecău a fost numit Ambasador național pentru UNICEF în România la 11 aprilie 2017. El sprijnă de mai mulți ani copiii din România, alăturându-se de curând inițiativelor UNICEF care sprijină copiii, prin timpul și renumele său.

Comuna Berești – Tazlău este una dintre cele 45 de comunități în care UNICEF testează Servicii Comunitare pentru Copii și a fost printre primele care au dorit să facă parte din această inițiativă. Comuna cuprinde șapte sate, cu o populație de 5400 de locuitori în 2500 de gospodării.

UNICEF în România, împreună cu Guvernul României și parteneri, a lansat în anul 2014 proiectul pilot Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comunității – Servicii Comunitare pentru Copii cu finanțare prin Norway Grants și din resurse UNICEF. Începând cu 2017, proiectul pilot continuă cu finanțare de la Fundația Botnar și din fonduri proprii UNICEF. Premisa a fost legată de faptul că implementarea acestui proiect pilot ce asigură intervenție timpurie, de calitate, la nivelul comunității, poate să reducă pe termen scurt și mediu costurile din sectorul social, de sănătate și de educație.

Rezultatele evaluării independente demonstrează că serviciile comunitare pentru copii aduc rezultate concrete pentru zeci de mii de copii și familiile lor, dar și pentru comunitățile în care trăiesc, iar lecțiile învățate pot sprijini extinderea serviciilor integrate pentru toți cei patru milioane de copii din România și pentru familiile lor.

Proiectul model Servicii Comunitare pentru Copii include mai multe componente: Pachetul Minim de Servicii, Pachetul Educație Incluzivă de Calitate și campanii de informare, conștientizare și educare pentru copii și părinți deopotrivă. La nivel național, partenerii activi în dezvoltarea și implementarea modelului sunt: Ministerul Muncii și Justiției Sociale şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Fondurilor Europene. De asemenea, contribuie organizații neguvernamentale și mediul academic în multe etape de pregătire sau implementare a diverselor activități. Proiectul pilot este realizat în parteneriat cu instituții județene incluzând Consiliul Județean, Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului, Direcția Județeană de Sănătate Publică, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, Inspectoratul Școlar Județean, precum și 38 de autorități publice locale și 45 de structuri școlare.

 

Despre UNICEF în România

UNICEF este prezent în România şi în alte 190 de ţări şi teritorii pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă. În România, UNICEF lucrează  împreună cu Guvernul, Parlamentul, autorităţi locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naţionali şi internaţionali şi cu mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educaţie timpurie de calitate şi la şcoală, pentru protejarea adolescenţilor şi monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecţie socială şi pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor. UNICEF este susţinut financiar integral prin contribuţiile voluntare ale persoanelor fizice, corporaţiilor, fundaţiilor şi a guvernelor.

Articol din: 18 Iulie 2017

Citeşte în continuare