Henrietta Fore este noul Director Executiv al UNICEF

Inapoi

De la 1 ianuarie 2018, –Henrietta Fore este noul Director Executiv al UNICEF, fiind a șaptea persoană care preia această funcție. Henrietta Fore va pune în slujba copiilor peste patru decenii de experiență în funcții de conducere în sectorul public și privat.

„Este o onoare pentru mine să fiu parte din această organizație cu totul deosebită, pe care o știu și o urmăresc de multă vreme, și sunt nerăbdătoare să continui munca UNICEF prin care contribuim la salvarea vieții copiilor, luptăm pentru drepturile lor și-i ajutăm să-și atingă potențialul”, a declarat Henrietta Fore.

Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, Dl. Antonio Guterres, a numit-o pe Henrietta Fore în funcția de Director Executiv al UNICEF în urma unei consultări cu membrii consiliului director al UNICEF.

Anterior preluării acestei funcții, Henrietta Fore a fost Președinte al Consiliului de Administrație și Director General Executiv în cadrul companiei Holsman International. În perioada 2007-2009, dna. Fore, cetățean american, a lucrat atât ca Administrator al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), cât și ca Director Asistență Externă a Statelor Unite în cadrul Departamentului de Stat al SUA. Între 2005 și 2007, Henrietta Fore a ocupat funcția de Subsecretar de Stat pe probleme de Management, Director Operațiuni al Departamentului de Stat al SUA.

Anterior, în perioada 2001-2005, a fost cel de-al 37-lea Director al Monetăriei Statelor Unite. În decursul carierei sale în cadrul USAID, dna. Fore a fost numită Administrator Adjunct pentru Asia și Administrator Adjunct pentru Întreprindere Privată (1989-1993). De asemenea, a fost membru în Comitetul Director al corporațiilor americane guvernamentale Overseas Private Investment Corporation (Corporația Investiții Străine Private), respectiv Millennium Challenge Corporation (Corporația Provocarea Mileniului).

DSC08274Pe lângă funcțiile publice deținute, Henrietta Fore a activat în posturi de conducere în cadrul mai multor organizații ale societății civile, inclusiv în calitate de Co-Președinte Global al Asia Society, și a colaborat cu Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, Institutul Aspen, Comitetul pentru Încurajarea Filantropiei Corporative și Centrul pentru Dezvoltare Globală.

De asemenea, Henrietta Fore a ocupat funcții de conducere în sectorul corporativ, activând în cadrul consiliilor directoare ale mai multor corporații publice americane și internaționale și implicându-se în promovarea celor mai bune practici din sectorul corporativ – inclusiv în calitate de Co-Președinte al organizației WomenCorporateDirectors (Directoare Corporative). Începând cu 31 decembrie 2017, Henrietta Fore nu va mai deține niciuna dintre funcțiile sale în cadrul consiliilor directoare din afara UNICEF.

Henrietta Fore este licențiată în istorie la Colegiul Wellesley și deține un masterat în administrație publică de la Universitatea din Northern Colorado. Este măritată și are patru copii.

####

Persoană de contact pentru informații suplimentare:
Kurtis Cooper, UNICEF New York, +19174761435, kacooper@unicef.org

© UNICEF/UN0154449/Nesbitt

Articol din: 14 Februarie 2018

Citeşte în continuare