Edmond McLoughney, reprezentantul UNICEF România, despre impactul crizei asupra copiilor

Inapoi

Sute de miliarde de dolari pentru salvarea băncilor, doar 0,7% pentu copiii defavorizaţi.

Cum afectează criza economică şi financiară copiii din ţările sărace, dat fiind faptul că şi înainte de începerea crizei se aflau într-o situaţie dificilă?

Criza are un efect dramatic. La nivel global, numărul oamenilor care trăiesc în sărăcie extremă este aşteptat să crească cu aproximativ 53 de milioane în acest an, cu o treime mai mult decât în 2008. Majoritatea dintre ei sunt copii. Creşterea ratei sărăciei va duce, mai mult ca sigur, la creşterea ratei mortalităţii în rândul copiilor şi nou-născuţilor. Se estimează că vor fi înregistrate în medie între 200.000 şi 400.000 de astfel de cazuri, în plus pe an în perioada 2009-2015, în cazul în care criza continuă

Un studiu al Băncii Mondiale estimează că fiecare punct procentual de cădere a PIB-ului are ca efect o creştere medie a ratei mortalităţii nou-născuţilor de 7,4 morţi la 1.000 de naşteri în cazul fetelor şi de 1,5 morţi în cazul băieţilor. Acest lucru evidenţiază faptul că această criză are un impact mai mare pentru fete şi femei decât pentru băieţi şi bărbaţi.

Cum pot guvernele să ajute aceşti copii? Au suficienţi bani pentru a-i ajuta? Sau este mai degrabă o problemă de atitudine?

Veniturile guvernelor scad iar preţul plătit pentru bunăstare este din ce în ce mai mare. Aşadar, ce este de făcut? E o mare provocare, dar nu imposibilă. Atitudinea este într-adevăr importantă. Guvernele trebuie să recunoască necesitatea morală de a-i proteja pe cei mai vulnerabili membri ai populaţiei, copiii, întotdeauna şi mai ales în acest timp de criză. Cum pot reuşi aparatele guvernamentale să gândească în felul acesta? Câte dintre ele acordă prioritate copiilor, mai ales într-un moment în care presiunea pentru banii statului este din ce în ce mai mare din toate părţile? Cine poate să susţină cauza copiilor? UNICEF încearcă să fie pe cât posibil o voce a copiilor şi să mobilizeze societatea civilă, oameni politici, oficiali guvernamentali şi figuri publice pentru acţiuni în favoarea copiilor.

Printre acţiunile pentru care noi milităm se numără:

  1. Creşterea eficienţei şi eliminarea risipei din cheltuielile sociale
  2. Urmărirea îndeaproape situaţia celor mai afectaţi pentru ca aceştia să primească cu prioritate servicii de sănătate, de educaţie şi protecţie socială.

De exemplu, programele de imunizare şi alte servicii minime de sănătate trebuie menţinute; parcursul şcolar trebuie menţinut prin stimulente precum acordarea de hrană în cadrul şcolilor sau acordarea de burse. Cu alte cuvinte, orice copil trebuie menţinut sănătos, hrănit şi educat. Altfel, costurile umane şi economice vor deveni şi mai mari în anii ce vor urma. Ţările dezvoltate trebuie să-şi întărească în această perioadă programele de asistenţă pentru ţările sărace. Banca Mondială a solicitat ţărilor puternic dezvoltate să dedice acestora 0,7% din pachetele de stimulare a economiei. Instituţia a arătat că aceasta ar fi o fracţiune insignifiantă faţă de sutele de miliarde cheltuite pentru salvarea băncilor, însă ar fi putut face o mare diferenţă pentru milioanele de copii şi familiii care sunt victime ale unei crize pentru care nu sunt de vină.

Cum explicaţi faptul că statul american a dat anul trecut miliarde şi miliarde de dolari pentru salvarea băncilor, însă pentru programele de sprijinire a copiilor nu acordă sume la fel de impresionante? Care este de fapt prioritatea acestuia?

Nu doar statul american a cheltuit miliarde pentru salvarea băncilor ci toate guvernele din lumea dezvoltată. Modul de gândire a fost acela conform căruia dacă nu ar fi fost salvate acestea, economia va intra în colaps şi toată lumea va avea de suferit: atât bogaţii, cât şi săracii şi cei din clasa mijlocie. Nu există însă niciun motiv pentru care ţările bogate să nu poată acorda sprijin băncilor şi să mobilizeze fonduri suplimentare pentru ca familiile şi copiii vulnerabili să depăşească criza. Oricum va fi un mare preţ care va trebui plătit după ce criza se va fi terminat, însă preţul ar putea fi încă şi mai mare dacă nu sunt acordate acum fonduri pentru protecţia celor săraci. Dacă nu sunt luate măsurile corecte, copii vor creşte şi vor deveni nişte adulţi săraci, bolnavi şi fără pregătire intelectuală, iar pe termen lung, societatea va plăti mult mai mult. Aşadar, ar fi o disfuncţionalitate să restrângi măsurile anti-sărăcie chiar acum.

Pentru UNICEF, nicio criză nu a fost la fel de grea ca cea de acum

Care este cea mai bună metodă pentru UNICEF de a găsi fonduri pentru copii, mai ales acum, în perioadă de criză?

Aceasta este una dintre cele mai mari provocări la ora actuală pentru noi. Marii noştri donatori sunt ţările dezvoltate, iar acestea şi-au redus bugetele pentru dezvoltarea asistenţei. Evident, încercăm să-i convingem să-şi menţină contribuţiile către UNICEF pentru că nevoile copiilor sunt acum şi mai mari. Sperăm că vom avea succes. Persoanele fizice şi companiile din sectorul privat contribuie cu o treime la resursele UNICEF prin intermediul Comitetelor Naţionale ale organizatiei. Oamenii donează automat în fiecare lună prin intermediul băncilor: cumpără produse sau vederi UNICEF. Ne-am fi aşteptat ca aceste contribuţii să se reducă, dar, din fericire, ele au fost în mod surprinzător susţinute şi în perioadele de criză de dinainte. Bineînţeles, de la înfiinţarea UNICEF în 1946, nicio criză nu a fost atât de grea precum aceasta, dar muncim mult şi sperăm ca veniturile să fie susţinute.

Credeţi că după terminarea crizei, situaţia copiilor săraci va fi mai bună?

Nu cred că se va produce o ameliorare rapidă pentru că va trebui rezolvată problema enormelor datorii acumulate. Consider că va fi o întârziere între revenirea economiei şi creşterea cheltuielilor sociale. Oricum, dacă guvernele fac ceea ce trebuie acum – prioritizează, gândesc targetat şi eficientizează – copiii vor trece prin ceea ce este mai rău fără prea multă durere.

România: Alocaţiile pentru copii, incapabile să-i protejeze pe copii împotriva sărăciei

Copiii români sunt afectaţi de criza financiară?

UNICEF şi Banca Mondială a publicat recent un studiu asupra situaţiei din România şi estimăm că rata sărăciei va creşte de la 5,7% în 2008 la 7,4% în 2009. Numărul săracilor va creşte la 1,59 de milioane, dintre care 351.000 sunt copii. Raportul arată că tinerii şi copii sunt cei mai expuşi la riscul sărăciei si reprezintă 43% dintre săraci. De asemenea, sistemul actual de alocaţii pentru copii şi familii nu este capabil să-i protejeze pe aceştia în mod adecvat riscului de sărăcie din 2009. Mai mult, serviciile sociale locale nu au calitatea necesară protejării copiilor în aceste vremuri şi îi lasă singuri în timp de criză.

Ce programe aveţi în România?

Programele noastre sunt făcute să se adreseze excluderii sociale ţi disparităţilor, în mod particular îndreptate către copiii săraci si către cei de etnie romă.

Programele noastre sunt orientate în mod deosebit pe sănătate, educaţie timpurie, educaţie pentru părinţi, educaţie şi protecţia copilului. Strategia noastră este să evidenţiem anumite probleme, de exemplu abandonul şcolar, şi apoi să sprijinim autorităţile oferind soluţii relevante concretizate în programe de acţiune. Nu e nevoie să spun că multe soluţii implică nevoia de bani, astfel că ne străduim să influenţăm alocarea de bugete pentru copii. O nouă politică aici este cea a descentralizării, astfel că lucrăm la acordarea de fonduri la nivel regional, ceea ce înseamnă activităţi de evidenţiere şi argumentare pentru a convinge factorii de decizie că au prioritate copiii. Finanţăm noi înşine programe numai când încercăm să demonstrăm că ceva funcţionează. După aceea încercăm să convingem autorităţile să extindă acel program la nivel naţional cu bani publici.

Încercăm deasemenea să strângem fonduri în România. Acest lucru implică strângerea de fonduri de la public/populaţie şi din partea companiilor private pentru programele noastre proprii derulate în România. Gradual, fondurile strânse în România vor fi orientate către programe UNICEF dezvoltate/derulate în ţările sărace.

Aţi primit bani de la Guvernul României pentru programele pe care le desfăşuraţi?

Statul român are o contribuţie anuală la resursele principale ale UNICEF, însă nu primim bani de la Guvern pentru programele desfăşurate în ţară, pentru că nu este aceasta maniera în care lucrăm. Încercăm să convingem statul să dea bani în propriile lui programe pentru copii, nu ale noastre, dacă noi nu avem un rol în implementare. Mai degrabă facem acţiuni de mobilizare, de convingere sau parteneriate.

România şi lunga listă de recomandări privind drepturile copilului

Aveţi suficiente fonduri pentru a sprijini copiii din România?

În acest moment avem. Dat fiind climatul colectării de fonduri, ar putea fi dificil în următorii ani. Este însă o situaţie care ne pune la încercare creativitatea şi încercăm să venim cu soluţii noi.

Cum puteţi descrie situaţia României? Este mai grea decât alte ţări est-europene?

Este greu de spus în acest moment. Prognozele actuale indică faptul că economia României va scădea cu 4% în 2009, în comparaţie cu 3% în Bulgaria şi 3% în Serbia. Oricum, -10% în Ucraina, -6% în Moldova şi -5% în Ungaria sunt mai triste decât România. Fiecare ţară suferă într-o măsură sau alta.

Consideraţi că România a înregistrat progrese în a fi interesată de devoltarea programelor de spijinire a copiilor şi de responsabilitate socială?

S-au făcut multe progrese în ultimii ani în România în ceea ce priveşte protecţia copiilor. Cel mai bun exemplu este modul în care numărul copiilor instituţionalizaţi a fost redus de la 100.000 la 25.000. Au fost scoşi din acele locuri triste şi au fost găsite alternative precum familii foster sau familia extinsă. Mai sunt multe lucruri de făcut, însă direcţia este cea bună şi există şi voinţă politică. În urmă cu câteva săptămâni, România a prezentat raportul privind drepturile copilului la Comitetul pentru Drepturile Copilului din Geneva . Acolo, România a primit o lungă listă de recomandări pentru îmbunătăţirea situaţiei drepturilor copilului. Guvernul va studia aceste recomandări, îşi va stabili priorităţile etapele programului pentru implementarea lor. Va fi nevoie de efort, de concordanţă politică şi de resurse, însă eu sunt convins că deciziile vor fi îndeplinite. Am încrederea că peste 5 ani, raportul va prezenta o imagine mult mai bună a situaţiei copiilor din România.

Articol din: 17 Aprilie 2012

Citeşte în continuare