De ce abandonează copii şcoala

Inapoi

Există o multitudine de factori care determină un copil să nu mai meargă la şcoală.

Familia

  • Dificultăţi materiale. Familiile numeroase, dezorganizate, lipsite de resurse, au probleme în a asigura îmbrăcăminte adecvată tuturor copiilor, resimt uneori nevoia de forţă de muncă pe câmp, în gospodărie (îngrijirea altor copii, mai mici) sau ca zilier.
  • Modelul educaţional oferit de părinţi. Cel mai adesea, elevii care ajung să renunţe la educaţie provin din familii în care părinţii nu au mai mult de 8 clase. Există însă şi excepţii. Mai mult, am intâlnit destul de frecvent elevi aflaţi în abandon care îşi doresc să îşi completeze educaţia “măcar până la 10 clase”, să reuşească să aibă o calificare, astfel încât să nu ajungă ca părinţii, simpli zilieri, fără mari şanse de reuşită în viaţă.
  • Modelul educaţional oferit de fraţi este mult mai influent. Familiile unde există fraţi mai mari ce au renunţat timpuriu la educaţie tind să reproducă modelul şi în ceea ce priveşte fraţii mai mici.
  • Dezorganizarea familiei atrage dupa sine dificultăţi materiale. Divorţul, alcoolismul, violenţa în familie sunt semne ce preced adesea decizia de abandon.
  • Implicarea în activităţi aflate la limita legii. Prostituţia, apartenenţa la găşti de cartier, integrarea în reţele de cerşetorie conduc aproape mereu la renunţarea la educaţie, fiind prezente ca factori demotivatori mai ales la trecerea către clasa a IX-a şi în perioada imediat următoare debutului secundarului superior.
  • Intrarea pe piaţa muncii. Fie că este vorba de lucrul ca zilier, de activităţi regulate ca barman, de prostituţie sau cerşetorie, prezenţa pe durata semestrelor şcolare în astfel de activităţi aducătoare de venit constituie elemente de risc ce se soldează aproape mereu cu renunţarea prematură la educaţie. O soluţie pentru cei care au nevoie să muncească ar putea fi promovarea unor modele comune în ţările vestice, şi anume implicarea liceenilor ce au nevoie de resurse pentru a se întreţine în activităţi aducătoare de venit pe perioada vacanţelor, având o durată scurtă ca număr de ore pe zi, precum cele de baby-sitting pentru o seară.
  • Încrederea scăzută în educaţie se dovedeşte a fi mai degrabă un stereotip infirmat de realitate. Cadrele didactice tind să îl aducă mereu în prim plan. În schimb, elevii care au abandonat studiile se raportează la şcoală ca la un bun pierdut, îi recunosc însemnătatea pentru a avea un status social mai bun, o descriu ca pe un spaţiu al speranţei, unde şi-ar dori să revină. Părinţii prezintă acelaşi tip de discurs. Este posibil să apară însă o încredere redusă în educaţie chiar în momentele imediat premergătoare abandonului şcolar.
  • În acest sens ar putea fi util ca elevi care au renunţat deja prematur la şcoală să intre în contact cu cei aflati în risc de a abandona, povestindu-le care este imaginea lor curentă despre şcoală.
  • Migraţia circulatorie nu pare a fi un factor de risc, exceptând familiile deja dezorganizate, în acest caz motivul pentru renunţarea la educaţie fiind lipsa resurselor şi nu migraţia în sine.
  • Există însă probleme importante de reintegrare a copiilor de migranţi ce părăsesc sistemul şi apoi se reîntorc, la vârste mai mari. Aceleaşi probleme sunt regăsite şi în cazul intrării la vârste mai mari în sistemul de învăţământ. Situaţia ţine însă mai degrabă de sistemul şcolar.
  • Etnia. Cel mai frecvent, elevii care abandonează studiile sunt romi. Exceptând însă acele comunităţi unde mariajul timpuriu sau furtul de fete se constituie ca normă, renunţarea la educaţie nu pare a fi determinată de caracteristici etnice, cat mai ales de lipsa de resurse materiale.

Comunitatea

  • Norma mariajul timpuriu acţionează ca un factor puternic de stopare a continuării educaţiei. Ea este însă prezentă mai rar în cazul şcolilor studiate, fiind mai degrabă un atribut al comunităţilor rurale.
  • Apariţia unui copil este de asemenea un puternic determinant al renunţării la educaţie, fiind prin caracteristici mai degrabă un atribut al comunităţii decât un act individual. Dincolo de provenienţa din familii dezorganizate, sărace, tinerele fete ce ajung în situaţia de a deveni mame găsesc de regulă exemple de predecesoare în comunitatea în care locuiesc şi în care este adesea plasată şcoala.
  • Lipsa de securitate în zonă. Există comunităţi unde infracţionalitatea fiind ridicată, cadrele didactice se feresc să interacţioneze cu părinţii, lipsa de colaborare contribuind la creşterea riscurilor de renunţare la educaţie.
  • Norma non-continuării educaţiei după clasa a VIII-a. Am întâlnit o astfel de normă într-o singură comunitate, un sat aparţinător de un mare oraş. În comunitatea respectivă, relativ bine conectată la oraş, absolvenţii clasei a VIII-a evită continuarea educaţiei la nivelul secundar superior, motivând adesea absenţa colegilor care să continue studiile.
  • Furtul de fete. Într-una din comunităţile analizate, absenteismul este extrem de ridicat pentru fete şi creşte odată cu vârsta. Argumentul este dat de obiceiul de a fura fete pentru mariaj timpuriu. Practic este vorba de o combinaţie între norma mariajului timpuriu şi criminalitate, cu conotaţii etnice (e vorba de o comunitate de romi).

Şcoala

  • Neimplicarea
  • Orientarea şcolară şi profesională reprezintă o altă valenţă a chestiunii continuării educaţiei. Studiile de caz furnizează material pentru ipoteza că în şcolile unde există discuţii mai lungi cu elevii în acest sens, aceştia reuşesc să continue în mai mare măsură educaţia, fără a o abandona imediat după trecerea în clasa a IX-a. La alte cadre didactice însă pare a domni impresia că “elevii sunt proşti”, îmbinată cu relatări degajate despre lipsa de implicare în orientarea şcolară şi profesională.
  • Repetenţia repetată şi frecventă printre elevii şcolii este asociată cu rate mari ale abandonului în clasele V-VIII şi cu necontinuarea educaţiei la ciclul următor.
  • Integrarea insuficientă în colectivul clasei de elevi se adaugă la factorii de risc. Aceasta este mai pregnantă la elevii care întârzie intrarea în sistemul educaţional sau care prezintă cazuri de repetenţie frecventă. În plus, apare o zonă de vârstă la care recuperarea post-abandon este dificilă. Este vorba de acei elevi care devin prea bătrâni pentru nivelul de şcolarizare unde ar putea să se înscrie potrivit cunoştinţelor şi abilităţilor. Teoretic ei ar putea beneficia de programele A Doua Şansă, însă din punct de vedere practic, la multe şcoli, apar probleme de integrare în colectivul de cursanţi ai unor astfel de programe, faţă de care elevii cu abandon mai recent sunt prea tineri.
  • Familiaritatea mediului şcolar apare ca subiect important pentru tinerii ce continuă educaţia în clasa a IX-a în cadrul altor unităţi şcolare. Uneori calitatea relaţiilor cu profesorii şi cu colegii este una care se constituie în factor de îndepărtare a elevilor de instrucţia şcolară. Sunt cazuri de discriminare pe baza mediului de provenienţă – urban, rural, periferia oraşului. Acestea se adaugă discriminărilor etnice şi celor induse de starea materială a familiei de provenienţă.

Articol din: 17 Aprilie 2012

Citeşte în continuare