Copiii au nevoie de cât mai mulţi Prieteni UNICEF!

Inapoi

UNICEF desfăşoară şi în această toamnă  în parteneriat cu BRD- Groupe Société Générale, o campanie de recrutare de Prieteni UNICEF din rândul clienţilor băncii.

Până la sfârşitul anului, echipe a câte 2 mesageri UNICEF se vor afla în faţa unor sucursale BRD din Iaşi, Constanţa, Ploiești şi Oradea prezentând clienţilor băncii programul “Prietenii UNICEF”. Prin acest program, orice persoană sau firmă care are un cont curent deschis la BRD poate să contribuie cu o donaţie lunară la schimbarea vieţii copiilor defavorizaţi din România şi din întreaga lume. Transferul se va face automat în fiecare lună din contul Prietenului UNICEF în contul nostru, fără niciun comision.

Până acum mesagerii UNICEF au  convins deja peste 3.000 de clienti BRD- Groupe Société Générale să se alăture familiei celor 3 milioane de Prieteni UNICEF din întreaga lume.

Dacă un mesager UNICEF te opreşte pe stradă ascultă ce are de spus. Îţi va explica cum poţi ajuta copiii vulnerabili să crească sănătoşi, să fie protejaţi împotriva violenţei şi abuzului, să aibă acces la educaţie pentru a se putea dezvolta la potenţialul lor maxim.

Recunoşti membrii echipelor noastre după uniforma cu însemnele UNICEF şi legitimaţia cu numele şi fotografia lor. Poţi să verifici dacă cineva face parte din echipa noastră sunând la 021/201 78 43 sau 0749 255 111.

Atenţie! Membrii echipelor UNICEF nu sunt autorizaţi să primească donaţii cash! Rolul lor este să găsească persoane dispuse să îşi ia un angajament pe termen lung în beneficiul copiilor defavorizaţi prin semnarea unei cereri de plată programată.

Găseşti aici lista sucursalelor unde poţi să te întâlneşti cu echipele UNICEF.

Mulţumim BRD – Groupe Société Générale pentru tot sprijinul acordat pentru realizarea acestei acţiuni!

Articol din: 22 Octombrie 2012

Citeşte în continuare