Copiii adoptabili vor avea mai repede o familie

Inapoi

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, cu sprijinul UNICEF în România, a organizat astăzi, 24 martie 2016, un media briefing pe tema adopţiei și a recentelor modificări și completări aduse Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției.

La eveniment au participat d-na Gabriela COMAN, Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului şi Adopție (ANPDCA), d-na Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România, reprezentanți ai autorităților responsabile cu problematica adopției de la nivel central și local.

IMG_2778

„Schimbarea legii adopției a venit ca un răspuns la dificultățile întâmpinate în cadrul procesului de adopție de către familiile adoptatoare și autorități. În România continuă să existe încă mulți copii care au nevoie să crească într-o familie, iar datoria noastră este să facem posibil acest lucru. Am convingerea că, numai cu sprijinul mass media, actualele modificări pot ajunge cel mai repede la familii care așteaptă să adopte un copil”, a declarat Gabriela COMAN, Președintele ANPDCA.

În cadrul dezbaterilor au fost discutate principalele modificări aduse prin noul act normativ, care vizează în principal: scurtarea termenelor privind declararea adoptabilității copilului, a celor aferente atestării familiei adoptatoare și procedurii în fața instanței, exprimarea de către părinți a consimțământului la adopție, durata statutului de copil adoptabil și facilitățile introduse pentru susținerea familiei adoptatoare.

Felicităm România pentru faptul că și-a îmbunătățit legislația privind adopția copiilor. UNICEF și-a asumat angajamentul de a continua să asigure sprijin ANPDCA în special în ceea ce privește elaborarea legislației secundare. De asemenea, este foarte important să ne asigurăm că există la nivel local servicii care pot preveni separarea copilului de familie, cum ar fi Pachetul Minim de Servicii”, a declarat Sandie BLANCHET, Reprezentantul UNICEF în România.

 

În momentul de față, în tara noastră, aproximativ 58.000 de copii beneficiază de o măsură de protecție, iar dintre aceștia 3.500 sunt copii adoptabili.

Articol din: 24 Martie 2016

Citeşte în continuare