Comemorarea unui an de la cutremur aduce în centrul atenţiei nevoia asigurării unor sisteme de bază pentru copiii din Haiti

Inapoi

La un an de la cutremurul devastator, 4 milioane de copii din Haiti continuă să sufere din cauza accesului dificil la apă potabilă, salubritate, asistenţă medicală, educaţie şi protecţie împotriva bolilor, exploatării şi a condiţiilor insalubre.

În prezent, peste 1 milion de persoane – din care aproximativ 380.000 sunt copii – continuă să trăiască în tabere supraaglomerate. Eforturile de ajutorare şi de redresare ale haitienilor şi ale comunităţii internaţionale au fost ieşite din comun. Cu toate acestea, UNICEF remarcă în raportul său “Copiii din Haiti: după un an – calea lungă de la ajutorare la redresare”, lansat pentru a comemora dezastrul, că procesul de redresare se află abia la început.

“Copiii au avut de suferit în mod special şi continuă să sufere enorm din cauza crizelor care s-au succedat în 2010 şi încă nu se bucură pe deplin de dreptul lor la supravieţuire, sănătate, educaţie şi protecţie,” a declarat D-na Francoise Gruloos-Ackermans, Reprezentantul UNICEF în Haiti.

“Haiti are o serie de probleme majore de ordin instituţional şi sistemic, existente dinaintea cutremurului, pentru rezolvarea cărora nu este suficient un simplu răspuns de urgenţă. Astfel, se pune şi mai mult accent pe faptul că organizaţii precum UNICEF trebuie să dezvolte şi să consolideze intervenţii structurale care vor pregăti cum se cuvine ţara şi locuitorii săi pentru viitor,” a adăugat Gruloos-Ackermans.

Pentru a răspunde la provocările ridicate de crizele umanitare succesive, e nevoie de angajament şi de investiţii în soluţii durabile pentru poporul haitian. Accesul la apă, salubritate şi igienă era în declin înainte de 12 ianuarie, doar 19% dintre haitieni având acces la instalaţii sanitare de bază în 2006, în scădere de la 29% în 1990.

Ca răspuns, UNICEF a pus la dispoziţie mai bine de 11.300 de latrine deservind peste 800.000 de persoane. Zilnic, sunt vidanjate peste 600 de latrine într-un efort continuu realizat de UNICEF pentru a menţine standardele de siguranţă în domeniul salubrităţii. Cu toate că mai există provocări în ceea ce priveşte apa şi salubritatea, UNICEF încearcă să contribuie la implementarea unor soluţii durabile, cum ar fi investiţii în reţele de apă şi punerea accentului pe serviciile comunitare de salubrizare.

La scurt timp după cutremur, UNICEF, OMS şi partenerii acestora au efectuat campanii de vaccinare prin care au fost imunizate 2 milioane de copii împotriva unor boli, precum poliomielita, difteria şi pojarul. 360.000 de plase protectoare pentru pat tratate cu insecticid au fost distribuite unui număr de peste 163.000 de gospodării din regiunile de pe coasta de sud cu risc crescut de malarie.

În punctul maxim al răspunsului de urgenţă, UNICEF şi partenerii săi au transportat zilnic în medie 8,3 milioane de litri de apă potabilă pentru aproximativ 680.000 de persoane. Având în vedere actuala epidemie de holeră, UNICEF oferă peste 10,9 tone de clor şi mai bine de 45 de milioane de tablete pentru purificarea apei prin care se asigură apă potabilă unui număr de 3 milioane de persoane din capitală şi din oraşele învecinate.

Grupul de Lucru Interorganizaţional din domeniul Protecţiei Copilului, coordonat de UNICEF, s-a implicat în procesul de înregistrare şi reunificare a copiilor ce au fost separaţi de familiile lor, lucrând alături de partenerii naţionali şi internaţionali la crearea a 369 de spaţii speciale pentru copii pentru aproximativ 95.000 de copii din regiunile afectate de cutremur. UNICEF a iniţiat şi activităţi de prevenţie şi răspuns în domeniul violenţei şi, important, al traficului de copii. În plus, până la ora actuală, au fost înregistraţi 4.948 de copii separaţi de părinţi sau orfani dintre care 1.265 au fost reunificaţi cu familiile lor.

UNICEF şi partenerii săi au ajutat la înfiinţarea de şcoli, au procurat corturi şi materiale didactice şi au alocat resurse pentru ca 720.000 de copii să poată reîncepe cursurile şi, în unele cazuri, să se bucure de prima lor zi de şcoală. Totuşi, peste o jumătate din copiii din Haiti nu merg la şcoală, iar construcţia de şcoli este în continuare îngreunată de operaţiunile de curăţare a molozului şi de probleme legate de drepturile de proprietate asupra terenurilor.

Cutremurul a scos la suprafaţă problemele structurale adânc înrădăcinate cu care se confruntă copiii din Haiti, inclusiv subnutriţia cronică, care afectează unu din trei copii sub cinci ani. UNICEF şi partenerii săi oferă suplimente nutritive pentru a acoperi nevoile speciale ale copiilor mici şi ale mamelor lor. La jumătatea anului, funcţiona deja o reţea de 107 ‘corturi speciale pentru bebeluşi’, oferind mamelor şi copiilor sfaturi şi consiliere în domeniul nutriţiei, inclusiv un spaţiu pentru alăptare. Până acum, peste 102.000 de copii şi 48.900 de mame au fost ajutate prin aceste servicii, beneficiind de consiliere şi informaţii legate de nutriţie.

“Am văzut rezultatele obţinute în ultimul an, dar există în continuare o serie de lipsuri majore şi mai avem multe de făcut împreună cu ONU, ONG-urile, sectorul privat, societatea civilă şi partenerii guvernamentali pentru a asigura că ne respectăm angajamentele luate faţă de copii şi femei, inclusiv acela de a rezolva situaţia persoanelor strămutate în urma cutremurului şi a celor din zonele rurale izolate ce reuşesc cu greu să îşi acopere nevoile zilnice,” a afirmat Gruloos-Ackermans.

“Copiii din Haiti au dreptul să crească având acces la educaţie, nutriţie, apă curată şi condiţii salubre. De asemenea, au dreptul să fie protejaţi împotriva exploatării şi a bolilor. Credem că, prin sprijin şi angajament, se pot pune bazele procesului de redresare şi de dezvoltare şi se pot atinge aceste obiective.”

În ianuarie 2010 românii şi-au dovedit încă o dată generozitatea şi au donat peste 750.000 de dolari în campania “Haiti – Copiii haosului” iniţiată de Realitatea TV şi UNICEF România. Fondurile strânse au ajutat copiii din Haiti să supravieţuiască şi au contribuit la satisfacerea nevoilor lor speciale de hrană, adăpost, sănătate şi protecţie.

###

Despre UNICEF

UNICEF activează în peste 150 de ţări şi teritorii pentru a ajuta copiii să supravieţuiască şi să se dezvolte, începând cu perioada copilăriei timpurii şi până la adolescenţă. Cel mai mare furnizor de vaccinuri din lume pentru ţările în curs de dezvoltare, UNICEF susţine prin programele sale sănătatea şi nutriţia copiilor, accesul la apă potabilă şi salubritate, o educaţie primară de calitate pentru toţi copiii, fete sau băieţi, şi protejarea copiilor împotriva violenţei, a exploatării şi a SIDA. UNICEF este integral finanţat de contribuţiile voluntare ale persoanelor fizice, companiilor, fundaţiilor şi guvernelor. Pentru informaţii suplimentare despre UNICEF şi activitatea sa, vizitaţi pagina: www.unicef.org

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să contactaţi:

Patrick McCormick, UNICEF New York, Tel + 1 212 326 7426, pmccormick@unicef.org

Jean-Jacques Simon, UNICEF Haiti, Tel + 509 3702 3698, jsimon@unicef.org

Articol din: 17 Aprilie 2011

Citeşte în continuare