Campania Realitatea TV si UNICEF „România prinde rădăcini” a adus 554 000 de euro pentru copiii afectaţi de inundaţii

Inapoi

În data de 4 septembrie 2008 s-a încheiat campania de strângere de fonduri "România prinde rădăcini" iniţiată de Realitatea TV şi UNICEF România pentru copiil din cele şase judeţe din nordul României, greu încercaţi de inundaţii.

Campania s-a derulat timp de o lună de zile şi a adus 554.000 de euro şi donaţii în produse cu ajutorul cărora UNICEF vine în sprijinul copiilor sinistraţi distribuindu-le ajutoare de urgenţă şi rechizite şcolare, organizând tabere şi dotând şcolile cele mai afectate cu mobilier şi materiale didactice.

În luna august UNICEF a distribuit pachete cu produse de igienă personală şi obiecte sanitare, rucsaci cu jucării şi îmbrăcăminte pentru 4000 de copii din 42 de sate. Peste 800 de copii au plecat în tabere, iar alţi 2000 s-au bucurat de jocurile organizate prin proiectul Maşina cu Jucării. Valoarea totală a acestor iniţiative este de peste 200.000 de euro.

În perioada următoare, UNICEF va asigura distribuţia de rechizite şcolare către copiii afectaţi de inundaţii pentru ca aceştia să-şi poată continua educaţia. Va urma apoi dotarea şcolilor celor mai afectate cu mobilier pentru sălile de clasă, materiale didactice şi cărţi pentru biblioteci.

“Am fost impresionat de situaţia pe care am găsit-o în satele inundate, dar mai mult decât tragedia acestor oameni m-a emoţionat bucuria copiilor în momentul în care au primit ajutoarele de la UNICEF. Pentru aceşti copii perioada următoare nu va fi deloc uşoară, dar acesta a fost primul pas spre normalitate. I-am ajutat pe copii să uite de trauma verii în tabere, iar când vor merge din nou la şcoală şi vor fi alături de prietenii lor, viaţa lor îşi va relua cursul firesc”, a declarat Edmond McLoughney, Reprezentant UNICEF în România.

Distribuirea ajutoarelor a fost realizată cu sprijinul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, care a asigurat transportul lor, precum şi echipe de jandarmi care au ajutat la realizarea şi distribuirea pachetelor pentru copii. Alte echipe de voluntari din partea: companiei Orange Romania, Fundaţiei Române pentru Copii, Comunitate şi Familie, ARAS, organizaţiei Romanian Angel Appeal, Fundaţiei Holt România, companiei Green Pixel s-au alăturat UNICEF, contribuind la realizarea pachetelor. Taberele au fost organizate cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Tineret, Fundaţiei Zoltan Kovacs, Trustului de presă Agenda Timişoara, organizaţiei Salvaţi Copiii România şi al Fundaţiei Alături de Voi România.

O parte dintre donaţii au provenit de la companii şi organizaţii care au dorit să vină în ajutorul sinistraţilor din nord-estul României: Romtelecom, partenerul Realitatea TV în realizarea teledonului cu care a debutat campania, Distrigaz Sud, Grupul E.ON, Fundaţia Vodafone, Liga Profesionistă de Fotbal, FC Unirea Valahorum Urziceni, Fundaţia The Group, Pampers, Dufa Deutek, Fundaţia Zoltan Kovacs, Amway, BRD, Raiffeisen Bank, Banca Comercială Intesa Sanpaolo Romania SA, Romtrans, DTH Television Group, Carrefour România, Ramada şi Orange, parteneri UNICEF.

Persoană de contact: Codruta Hedesiu, Communication Officer, UNICEF, 021.201.7864, chedesiu@unicef.org

Articol din: 17 Aprilie 2008

Citeşte în continuare