Camera Deputaților – ANPDCA – UNICEF: investiția în copii trebuie să fie o prioritate

Inapoi

București, 10 decembrie 2014. În contextul  celebrării a 25 de ani de la adoptarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului, Camera Deputaților, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), și UNICEF au organizat astăzi o dezbatere pe tema protejării drepturilor copilului. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Parlamentului, Guvernului, ai ONG-urilor active în protecția drepturilor copilului și jurnaliști. Dezbaterea moderată de dna. deputat Gabriela Podașcă a luat în discuție progresele înregistrate de țara noastră în domenii precum sănătatea, educația și protecția copilului, dar și provocările cu care încă ne confruntăm și posibilele soluții pentru acestea.

Dezbatere UNICEF 1

Din 1990, când România a semnat Convenția ONU privind drepturile copilului și până în prezent, țara noastră a înregistrat progrese remarcabile în acest domeniu, începând cu scăderea mortalității infantile și a numărului de copii instituționalizați, până la creșterea ratei de înscriere în învățământul preșcolar.

Dezbatere UNICEF 2

De la ratificarea Convenției cu privirile la Drepturile Copilului numeroase progrese au fost înregistrate în domenii precum educație, sănătate și protecție socială. Trebuie să recunoaștem însă că încălcarea drepturilor copilului rămâne o preocupare constantă în România. A sosit momentul accelerării reformelor și, în continuare, Parlamentul va susține promovarea și realizarea  drepturilor  copilului  prin  adaptarea  cadrului legislativ în linie cu noile strategii din România și de la nivel european“, a declarat Florin Iordache, Președintele Comisiei pentru muncă şi protecție socială din Camera Deputaților.

Reprezentanții instituțiilor statului cu un rol esențial în realizarea cadrului legislativ și a politicilor publice care să răspundă necesităților copiilor vulnerabili au reafirmat, cu această ocazie, că investiția în copii este o prioritate a statului român.

Dezbatere UNICEF 3

Progresul înregistrat în domeniul protecţiei drepturilor copilului este rezultatul unui efort de echipă al autorităţilor statului, de la nivel central şi local, al specialiştilor şi al profesioniştilor care lucrează zi de zi cu copiii şi al organizaţiilor nonguvernamentale şi partenerilor internaţionali ai României, cărora şi astăzi le mulţumim pentru sprijin. Noi nu ne oprim aici. Eforturile noastre vor continua. Vrem să avem copii sănătoşi, educaţi, care să fie îngrijiţi de proprii lor părinţi în familie. Unii părinţi trebuie ajutaţi. Acesta este motivul pentru care susţinem necesitatea asigurării accesului lor la servicii comunitare integrate. Asistentul social, asistentul medical comunitar sau mediatorul şcolar din cadrul serviciilor comunitare integrate sunt specialiştii pe care ne bazăm. Profit de ocazie să le mulţumesc în avans şi să îi asigur de tot sprijinul meu în viitor”, a declarat Gabriela Coman, Președintele ANPDCA.

În contextul crizei financiare și a noilor provocări din domeniul protecției drepturilor copilului, există încă sectoare care necesită o atenție sporită, precum și trecerea de la servicii specializate la servicii de prevenție în beneficiul celor mai vulnerabili copii și a familiilor lor.

Pentru a asigura bunăstarea copiilor, în special a celor mai vulnerabili, și pentru a contribui la dezvoltarea economică a societății per ansamblu, România trebuie să crească investițiile în copii. Pe baza experienței internaționale, naționale și locale, pledăm pentru adoptarea Pachetului Minim de Servicii care să le asigure copiilor protecție împotriva separării inutile de familiile lor, să le permită tuturor să meargă la școală și să beneficieze de asistență medicală primară și axată pe prevenție“, a declarat Sandie Blanchet, Reprezentantul UNICEF în România.

România a fost una dintre primele țări din lume care a ratificat Convenția cu privire la Drepturile Copilului și trebuie să ne asigurăm că ea este implementată în beneficiul tuturor copiilor din țara noastră indiferent dacă trăiesc în mediul urban sau rural, provin din familii dezavantajate, de etnie romă sau sunt copii cu dizabilități. Pentru ca acest lucru să se întâmple autorități centrale și locale, Parlament, societate civilă, sector privat, media, părinții și copiii trebuie să lucreze împreună.

Este obligația constituțională a Parlamentului României de a întări legislația țării în materia drepturilor copilului și de a veghea, cu instrumentele pe care le are la dispoziție, la respectarea acestora. Este de condamnat orice formă de violență sau discriminare împotriva cetățenilor și orice formă de încălcare a drepturilor acestora”, a afirmat Angel Tîlvăr, Președintele Comisiei pentru Afaceri Europene.

Credit foto: @UNICEF/Cosmin Baluta

Articol din: 10 Decembrie 2014

Citeşte în continuare