O protecţie socială eficientă – o protecţie socială axată pe cei mai vulnerabili copii

Inapoi

Aproape oricine are o înţelegere intuitivă a ceea ce înseamnă sărăcia și efectele ei asupra copilului: atunci când copiii sunt lipsiţi de resursele de care au nevoie pentru a creşte şi se dezvolta, ei trăiesc în sărăcie. Şi totuşi, prea des sărăcia este definită şi măsurată numai în termeni de venit şi prin urmare strategiile de suport a celor aflaţi în sărăcie vizează doar acest aspect iar răspunsul lor concret este furnizarea de prestaţii sociale.

Furnizarea de prestaţii sociale a cunoscut o puternică dezvoltare în cadrul mecanismelor de protecţie socială şi multe studii analizează care este impactul efectiv al acestor transferuri de fonduri asupra reducerii sărăciei. Toate concluziile conduc la ideea că doar suportul financiar-economic nu este suficient ca să susţină şi să protejeze copiii săraci şi că o abordare multidimensională este esenţială.

Ce ar putea cuprinde această abordare multidimensională?

Oricât de simplu sau de complex am vrea să răspundem la această întrebare, un lucru este cert: nevoile copilului şi drepturile lui sunt multiple, motiv pentru care şi răspunsul la acestea nu poate fi unidirecţional. De aceea abordarea multidimensională trebuie să se bazeze şi pe servicii, denumite generic servicii sociale de bază şi care reprezintă ansamblul de servicii de asistenţă socială, educaţie şi sănătate menite să asigure, conform Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului, îndeplinirea drepturilor de dezvoltare pentru toţi copii din România.

Abordarea bazată pe drepturi va lua în considerare cel puţin următoarele: i) dreptul copiilor de a primi o educaţie care să le permită dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor şi personalităţii lor, ii) dreptul copiilor de a creşte alături de părinţii lor şi de a beneficia de un nivel de trai care să le permită dezvoltarea fizică, mintală, spirituală, morală şi socială, precum şi dreptul de a beneficia de asistenţă socială şi de asigurări sociale şi iii) dreptul copiilor de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o pot atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.

Pentru ca cele enunţate mai sus să funcţioneze coerent, eficace şi eficient, este nevoie ca sistemul de protecţie socială să fie suficient de “sensibil” la problematica specifică şi la nevoile copilului. Această sensibilitate se asigură prin acţiune coroborată a transferurilor de fonduri către copil şi familie, a politicilor traduse prin legislaţie şi reglementări care protejează familiile şi copiii şi, în fine, a serviciilor comunitare care susţin familiile în depăşirea dificultăţilor.

Ca şi o concluzie intermediară se poate afirma că una dintre cele mai mari provocări ale sistemului de protecţie socială, incluzând servicii sociale şi prestaţii sociale, este nu doar să dispună de un cadru legislativ şi de politică socială adecvat nevoilor copilului, ci şi să funcţioneze suficient de coordonat şi echilibrat în aşa fel încât să nu neglijeze nici unul dintre principiile şi componentele mai sus enumerate.

De ce este nevoie de această abordare?

Practica din teren şi cercetările efectuate în domeniu arată că multe dintre obstacolele care menţin gospodăriile în sărăcie sunt responsabile şi de împiedicarea celor mai vulnerabile dintre acestea să acceseze acele mecanisme care ar putea contribui la reducerea sărăciei sau la îmbunătăţirea situaţiei lor.

Copiii cei mai vulnerabili pot fi afectaţi în mai multe feluri de o gestionare mai defectuoasă a mecanismelor de alocare de bani prin intermediul sistemului de prestaţii sociale:

  • Copiii cei mai vulnerabili la o serie de riscuri asociate sărăciei, precum abuzul, neglijarea, exploatarea şi însăşi absenţa minimului necesar pentru o dezvoltare normală se pot găsi fie în situaţia în care ajutoarele financiare nu sunt accesate de familii, din necunoştinţă de cauză, fie în situaţia în care pur şi simplu ajutoarele accesate nu ajung şi la ei, fiind utilizate de membrii adulţi ai familiei în alte scopuri.
  • Gândirea sistemului de prestaţii în sine poate avea consecinţe negative neintenţionate: de exemplu, în cazul unor alocaţii destinate copilului aflat în plasament, dacă nivelul acestora este mult mai mare decât în cazul copiilor aflaţi în familia naturală, acest fapt poate determina ca părinţii biologici să-şi lase copiii pentru a fi îngrijiţi în familii substitutive.
  • Sistemul prestaţiilor în sine poate avea un efect de presiune asupra celui de servicii, conducând la diminuarea acestuia, atât la nivel local, acolo unde nu se mai dezvoltă servicii deoarece se furnizează alocaţii, cât şi la nivel naţional: şi eforturile şi banii sunt orientaţi în direcţia prestaţiilor “deturnând” atenţia de la servicii.

Toate aceste elemente conduc la ideea că dezvoltarea de servicii, nu doar răspunde mult mai cuprinzător nevoilor celor mai vulnerabili dar şi poate contribui la eficientizarea sistemului de prestaţii, contribuind la ameliorări atât de necesare.

În exemplele enunţate mai sus, acestea ar consta în informarea familiilor cu privire la drepturi, educarea acestora în privinţa gestionării şi accesării de resurse, armonizarea şi echilibrarea prestaţiilor cu serviciile corespunzătoare, eficientizarea sistemului în ansamblu, având în vedere că serviciile de prevenire sunt mai puţin costisitoare decât cele de protecţie, iar efectele asupra beneficiarilor sunt net superioare, atâta timp cât se previne potenţialul “rău” care ar conduce la o situaţie de protecţie.

Nu în ultimul rând, serviciile sociale de bază contribuie la punerea în practică a principilor de bază ale protecţiei sociale care au în vedere reintegrarea celor vulnerabili în viaţa normală prin:

  • Stimularea forţelor active, care este condiţionată de cunoaşterea, sau identificarea acestora, şi lucrul specific care să conducă efectiv la schimbare,
  • Creşterea capacităţii de a face faţă problemelor, care porneşte în primul rând de la o înţelegere a acestora şi apoi se bazează pe o acompaniere susţinută a celor în nevoie, de către profesionişti, tocmai pentru a se asigura că vor putea depăşi efectiv problemele respective,
  • Scăderea perioadelor de criză prin mobilizarea eforturilor proprii, care implică mai ales o conştientizare la nivelul beneficiarului a nevoii de schimbare a stării în care se află şi mobilizarea pentru a depăşi această stare.

Cum poate funcţiona efectiv şi eficient această abordare?

Planificarea strategică la nivel comunitar are nevoie de informaţie şi date valide care să fie culese, stocate şi interpretate în aşa fel încât să se poată previziona evenimentele ce vor urma sau, cel puţin, paşii esenţiali ce vor trebui făcuţi pentru a preîntâmpina diverse probleme,

Cooperarea locală (profesionişti şi instituţii), ca să fie cât mai fluentă şi lipsită de bariere, are nevoie de un cadru formal instituţional care prin proceduri specifice şi atribuţii explicite să faciliteze înţelegerea rolului de către fiecare dintre actorii implicaţi în proces,

Ansamblul (pachetul minim) de servicii sociale de bază de la nivel comunitar trebuie gândit şi adaptat nevoilor reale din teren, ajustat la capacitatea de implementare şi reglementat prin prevederi legislative explicite care să îl facă funcţional şi în beneficiul celor vulnerabili.

Elementele lui definitorii constau în trei dimensiuni:

  • Cea funcţională: acţiunile predictive axate pe identificare, monitorizare, evaluare, informare – un veritabil mecanism de identificare şi gestionare a riscurilor,
  • Cea de legătură: un mecanism de raportare şi referire,
  • Cea de furnizare de servicii si prestaţii sociale într-un mecanism instituţional coerent.

Neglijarea în continuare a importanţei serviciilor de prevenire şi a serviciilor sociale de bază nu afectează doar “concepţia” sistemului însuşi de protecţie socială, privându-l de una dintrecomponentele sale esențiale. În plan concret această neglijare conduce nu numai la un sistem ineficient, ci şi la unul care nu se poate dezvolta într-un mod “sănătos”, întrucât îi lipseşte ingredientul esenţial: cunoaşterea situaţiei şi, implicit, capacitatea de predicţie pentru viitor.

Articol din: 17 Aprilie 2012

Citeşte în continuare