Drepturile copilului minoritar

Inapoi

Drepturile copilului minoritar reies din drepturile fundamentale ale omului şi ale copilului. Drepturile fundamentale ale omului au fost aprobate de către Organizaţia Naţiunilor Unite şi în mod normal sunt recunoscute de orice stat democratic.

Ţinând cont că unul dintre drepturile de bază ale omului este cel de liberă exprimare a opiniei personale, lucru ce nu impune neapărat exprimarea opiniei într-o limbă anume, orice om, copil, are dreptul să-şi exprime părerea personală în limba sa maternă indiferent dacă se află pe teritoriul său naţional sau nu.

În felul acesta se crează o armonie şi o bună înţelegere între toate naţionalităţile conlocuitoare pe teritoriul unui stat. În mod normal, naţiunile care locuiesc într-o ţară anume, convin să folosească limba poporului majoritar în vederea comunicării interetnice dar asta nu presupune impunerea regulii de ierarhizare a limbilor. Pentru a explica aceasta, este extrem de importantă respectarea necondiţionată a valorilor, tradiţiilor şi culturii fiecărui popor.

Nu există culturi “mai importante” sau “mai puţin importante”. O cultură a unui popor, oricât de mic ar fi el, presupune promovarea valorilor general umane. Ea înseamnă demnitate, umanism, iar sentimentul naţional conectat la cultură îl înnobilează pe om, îl face să se simtă mândru de realizările înaintaşilor săi conaţionali. Un om care este adeptul culturii devine prin munca depusă mai maleabil, mai deschis la suflet, mai dispus la dialog, colaborare, comunicare, conlucrare. Având o ţinută morală înaltă, el nu va tolera niciodată denigrarea altei persoane de altă etnie fiindcă nerespectând drepturile fundamentale ale altor oameni ni le negăm pe ale noastre proprii.

Ruşii-lipoveni din România se află de mai bine de 200 de ani pe teritoriul acestei ţări care între timp a devenit şi a lor. Ei se bucură de toate drepturile, dar ţinând cont că fără limbă nu există identitate naţională, avem datoria să o păstrăm intactă. Astfel se va îmbogăţi şi cultura noastră, fiindcă o cultură frumoasă ţine de o limba plină de vigoare. Ruşii-lipoveni înţeleg acest lucru şi de aceea imediat după revoluţia din 1989 au solicitat studierea limbii materne în şcoli, lucru care s-a dovedit extrem de productiv, limba rusă în prezent bucurându-se de o mare popularitate în şcolile unde este predată.

Predarea limbii ruse, ca limbă maternă a fost susţinută prin diverse acte normative şi a avut tot sprijinul din punct de vedere al disponibilităţii cadrelor didactice şi al dotării tehnice. Copiii care studiază limba rusă pot să beneficieze de excursii, să-şi manifeste talentul din plin la diverse concursuri de muzică, pictură şi arte locale. La aceste concursuri au ieşit la iveală o serie întreagă de talente din rândul copiilor de etnie rusă. S-au organizat expoziţii de pictură în incinta sediului PAPI din Jurilovca, mulţi elevi fac parte din ansamblul de muzică şi dansuri “Riabina”. Se merge în mod regulat la biserică, nu numai la sărbătorile importante, ci la toate slujbele. Se vine într-o costumaţie tradiţională obligatorie: iubka, kicika, shalika, rubashka, poiaş, pantaloni lungi.

Costumul tradiţional este ca o carte de vizită, pe baza lui se deosebeşte un adevărat rus-lipovean. Copiii sunt interesaţi în a-şi îmbogăţi bagajul de cunoştinţe care ţine de istoria, cultura, obiceiurile, nu numai ale comunei Jurilovca, ci ale tuturor staroverilor din întreaga lume. Ei ştiu că ruşii-lipoveni s-au stabilit pe teritoriul României pentru prima oară la sfârşitul secolului al XVII-lea în Bucovina. Abia după 100 de ani ei au fost trecuţi în registrele austriece drept lipoveni datorită pădurii de tei în care locuiau. Ulterior denumirea de lipovean s-a răspândit asupra întregii populaţii de rit vechi din România.

În Dobrogea staroverii s-au stabilit la sfârşitul secolului al XVIII-lea în localităţi cum sunt: SlavaRusa, Carcaliu, Sarichioi, Jurilovca, Ghindăreşti, etc. În ţara natală, de-a lungul timpului, staroverii au fost consideraţi nişte rebeli incapabili să se adapteze cerinţelor noilor timpuri. Însă staroverii au fost cei care au păstrat un imens fond cultural reuşind să-l transmită din generaţie în generaţie.

În concluzie, un sistem cultural în zilele noastre nu poate fi un sistem închis. El interacţionează cu alte sisteme de acest gen îmbogăţindu-se reciproc. Acest fapt ne îndreptăţeşte dorinţa de a studia în limba rusă. În acelaşi timp, ne bucurăm de sprijinul părinţilor şi al bunicilor care prin noi văd o nouă speranţă legată de cultura, tradiţiile şi istoria rusă.

Articol din: 17 Aprilie 2012

Citeşte în continuare