Despre mine şi drepturile mele

Inapoi

La cei 16 ani şi un zâmbet ai mei, pot afirma cu sinceritate că încep în a mă contura ca viitor om capabil să reziste într-o societate a nedreptăţilor. De ce spun asta?

O spun pentru că urc câte o treaptă în discernerea binelui de rău odată cu fiecare peripeţie în care mi se încalcă drepturile. Ce ştiu eu despre drepturile mele? Întrebarea asta poate v-o puneţi şi dumneavoastră, cum şi-o pun şi cadrele didactice ale liceului meu, chiar şi părinţii mei. Ştiu multe, acesta este răspunsul fundamentat de mentalitatea pe care o deţin, ştiu chiar foarte multe şi sunt conştientă de ele şi de responsabilităţile pe care acestea le implică.

Ţin să mulţumesc UNICEF pentru respectarea dreptului la exprimare liberă a opiniei prin această includere a vocii noastre în newsletter-ul aniversar. Aşadar, dupa cei 20 de ani de la adoptarea de către Adunarea Generală ONU a Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului, pot enumera cu încredere câteva dintre efectele pozitive pe care aceasta le-a atras după ea: violenţa în şcoli s-a redus, la fel şi favoritismul, dar cu certitudine cea mai mare realizare în rândul nostru este accentuarea educaţiei în spiritul democraţiei. Încep să cred cu tărie că ţara noastră îşi va depăşi nivelul şi cine ştie, poate copiii mei nu vor mai trece prin ce am trecut eu, nu se vor mai lupta cu profesorii ca să li se aprecieze meritele şi vor fi feriţi de toate agresiunile fizice şi morale din şcoală. În fond, totul ţine de o schimbare totală a mentalităţii, care ne va asigura un feed-back generator de soluţii pentru eventualele probleme ale societăţii.

P.S. Viitorul este în mâinile noastre, haideţi să luptăm cu toţii pentru respectarea drepturilor mele, ale tale şi ale urmaşilor noştri!

Articol din: 17 Aprilie 2012

Citeşte în continuare