Copiii romi – de ce nu le auzim vocea?

Inapoi

Eugen Vasile Crai este de părere că trebuie să privim dincolo de problemele evidente dacă dorim să schimbăm cu adevărat viaţa copiilor romi din România.

Cu toate că viaţa comunităţilor rome din ţară se îmbunătăţeşte pe zi ce trece, mai sunt încă multe de făcut pentru copiii de etnie romă…

Autor: Eugen Vasile Crai – Specialist Politici Sociale şi Advocacy, UNICEF România

Este foarte greu să îţi găseşti un loc de muncă când nu ai o educaţie potrivită. Fără un loc de muncă, este greu să realizezi ceva în viaţă, să îţi cumperi o casă sau chiar să fii liber … acest lucru este de la sine înţeles. Dar când vine vorba de copiii romi, situaţia este mai complicată.

Un studiu realizat anul trecut în 90 de şcoli din Bucureşti şi în alte nouă judeţe a arătat că, în 67% din aceste instituţii, copiii romi erau segregaţi. Un alt studiu din 2007 a relavat că, în comunităţile rome din România, 23% dintre respondenţi nu aveau niciun fel de studii, iar 27% au absolvit doar şcoala primară. Doar 20% din copiii romi frecventează învăţământul preşcolar în comparaţie cu 52% din copiii familiilor majoritare sau aparţinând altor grupuri etnice.

Unii se grăbesc să dea vina pe părinţi. Studiile sociologice arată că rezultatele şcolare ale unui copil sunt direct influenţate de nivelul de educaţie al mamei. Având în vedere numărul redus al fetelor rome care merg la şcoală şi care ajung la un nivel educaţional superior, perspectivele sunt extrem de întunecate.

Deşi este mai uşor să dăm vina pe părinţi sau pe “subcultura sărăciei”, ar fi indicat să analizăm situaţia mai îndeaproape.

Oricine a trecut prin procedura birocratică de înscriere a copilului în sistemul de învăţământ ştie exact la ce ne referim. Pentru admiterea copilului în învăţământ, angajaţii şcolilor cer părinţilor frecvent mai multe documente decât cele stipulate prin lege. De exemplu, deseori aceştia pretind să li se prezinte un certificat de naştere, deşi legea nu o cere. Un alt exemplu este examenul medical, un adevărat obstacol pentru o comunitate în care majoritatea membrilor nici măcar nu au auzit vreodată de un medic de familie şi, mai mult, niciun medic de familie nu a auzit de ei …

Problemele cu care se confruntă copiii romi sunt numeroase şi complexe şi nu există soluţii rapide. Toate studiile referitoare la condiţiile de locuit din comunităţile rome arată că, în cazul copiilor romi, acestea se află sub nivelul standard, prezentând riscuri directe pentru sănătatea lor. Starea de sănătate a copiilor romi face ca mulţi dintre ei să nu meargă la şcoală sau să o abandoneze ulterior. Sărăcia extremă afectează şi rata de cuprindere şi frecvenţa şcolară. O familie numeroasă ce trăieşte în sărăcie, cum este cazul multor familii rome din ţară, reuşeşte cu greu să acopere costurile ascunse ale educaţiei. Îmbrăcămintea, cărţile, încălţămintea ş.a.m.d. sunt deseori prea scumpe pentru aceste familii, fiind pentru ei mai degrabă obiecte de lux decât bunuri de primă necesitate. În familiile fără venit, adulţii încearcă uneori să depăşească situaţia dificilă trimiţându-şi copiii la muncă de mici. Copiii mai mari sunt deseori însărcinaţi să aibă grijă de fraţii lor mai mici. Acestea sunt doar câteva din nenumăratele probleme din sfera sănătăţii şi protecţiei ce ţin copiii romi departe de şcoală.

Dar, trebuie să ne îndreptăm atenţia şi asupra unor provocări mai subtile. Oare sunt cu adevărat pregătite şcolile să primească copiii romi? Sunt pregătiţi ceilalţi copii să socializeze cu colegii lor de etnie romă?

Am un profesor care spune: “Aţi observat că, în momentul în care intră un ţigan, toată lumea spune că miroase urât?” şi îmi vine să strig în gura mare, “Domnule profesor, acum, de exemplu, vă puteţi da seama că este un ţigan în clasă?” [Mărturie, student rom]

Impactul dramatic al stigmatului ataşat comunităţilor rome afectează drastic copiii romi. Studiul realizat în 2007, denumit “Romii…în căutarea stimei de sine”, arată modul în care interiorizează acest stigmat copiii şi adulţii romi, reducându-şi în consecinţă aspiraţiile. Şi profesorii au aşteptări scăzute din cauza diferitelor stereotipuri negative întâlnite des în societate. Acest lucru are un puternic efect secundar asupra propriilor aşteptări şcolare ale copiilor romi.

O colegă de-a mea credea chiar că locuiesc într-un cort (în timpul liceului) […] I-am spus “Vino să mă vizitezi, să vezi unde stau,” şi a trebuit să vină pentru a se convinge că nu locuiam în cort! [Mărturie, student rom]

Răul provocat de nedreptatea socială a discriminării i-a marcat profund pe copiii romi. Cu toţii, fără nicio scuză, avem datoria de a schimba acest lucru.

Acum zece ani, au fost întreprinse primele eforturi publice şi s-au făcut de atunci multe demersuri pozitive în sfera îmbunătăţirii situaţiei copiilor romi şi a promovării drepturilor acestora şi ale tuturor celorlalte categorii de copii vulnerabili. Cu toate acestea, din diverse motive, rezultatele nu au apărut atât de repede pe cât ne-am fi aşteptat.

UNICEF, în strânsă colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi un grup de ONG-uri rome şi non-rome, a demarat câteva programe cu scopul de a ajuta copiii romi să meargă la şcoală deoarece prin educaţie pot ieşi din cercul vicios al excluderii (începând cu primul pas: acces la programe de educaţie timpurie şi de educaţie parentală).

Pentru a înregistra progrese se recomandă trei demersuri importante: a) să se acorde prioritate implementării politicilor create şi adoptate de autorităţile române competente; b) să se extrapoleze cele mai bune practici ţinând cont de particularităţile şi diversitatea comunităţilor rome (nu există o abordare unică care să se potrivească în orice situaţie, dar în condiţii similare, se pot adopta intervenţii similare) şi c) să se monitorizeze situaţia copiilor romi şi a progresului înregistrat prin intervenţiile realizate.

Articol din: 17 Aprilie 2012

Citeşte în continuare