La bine şi la greu

Inapoi

Vorbeşte repede, dar cu mare precizie şi claritate. În vremuri de criză, Directorul DGASPC* din Sectorul 1, Bucureşti, se caracterizează nu doar prin vorbe, ci şi prin fapte.

Dl. Dănuţ Fleacă gândeşte ca un om de afaceri şi se pare că ştie ce face. Spre deosebire de mulţi dintre colegii săi ce administrează servicii sociale în România, nu a fost obligat să facă tăieri devastatoare în bugetul său. Adevărat, începând cu 2009, a trebuit să disponibilizeze 340 de angajaţi calificaţi şi necalificaţi, dar copiii şi familiile asistate de direcția sa continuă să beneficieze de servicii optime.

În perioada ianuarie-decembrie 2010, când criza a atins apogeul, numărul familiilor din sector beneficiare de ajutor social a crescut doar cu 20, ajungând la un total de 140. Pe lângă faptul că este nesemnificativă pentru statisticile naţionale din această perioadă, cifra este şi cu 20% mai mică faţă de numărul de cazuri asistate în Sectorul 1 în 2003, când sărăcia era endemică. Acum, acest sector se află în fruntea ţării la capitolul venit pe cap de locuitor, venituri obţinute din impozite şi respectarea standardelor europene.

În Sectorul 1, copiii asistaţi primesc aproape dublul ajutorului de hrană acordat în alte părţi ale României. Familiile nevoiaşe beneficiază de subvenţii generoase la încălzire şi curent. Copiii din centrele rezidenţiale consumă feluri de mâncare din meniuri pe care orice restaurant decent ar fi fericit să le ofere clienţilor săi. Pe lângă personalul angajat, colaboratori de profesie psihologi, nutriţionişti şi meditatori se ocupă de tineri mai bine decât îşi permit să o facă majoritatea părinţilor de clasă mijlocie.

Criza nu a defavorizat în vreun fel clienţii vulnerabili ai DGASPC. Paradoxal, beneficiarii primesc alocaţii mai consistente decât ar putea câştiga într-o lună profesioniştii care se ocupă de ei. Dar Sectorul 1 nu este reprezentativ pentru restul ţării. Cu toate că prezintă suficiente probleme sociale, este perceput în general ca fiind sectorul celor înstăriţi şi norocoşi din centrul capitalei. Însă ilustrează în acelaşi timp modul în care serviciile pot fi administrate cu succes de profesionişti devotaţi în condiţii economice şi politice instabile. Sectorul 1 deţine reputaţia de lider naţional în domeniul reformei şi îmbunătăţirii serviciilor sociale la nivel local.

Pe de altă parte, în nord-estul ţării, Directoarea Direcţiei de Protecţie a Copilului din Vaslui, D-na Chariton-Hriscu, este la fel de hotărâtă să îi asiste pe cei mai vulnerabili copii şi familiile acestora în cel mai sărac judeţ al României, potrivit ultimelor statistici. Şomajul este predominant. Industria şi serviciile sunt slab dezvoltate. Şi nu este ceva ieşit din comun să întâlneşti comunităţi rurale în care două treimi din populaţie beneficiază de alocaţia familială deoarece părinţii nu reuşesc să câştige nici măcar venitul lunar minim de 200 RON ($68) per membru de familie. Cel puţin aceasta era situaţia până la începutul lui 2011, când criteriile de calculare a pachetelor de prestaţii sociale au devenit de-a dreptul draconice. În mediul rural, unde autorităţile locale încearcă să facă economie la orice, nu numai parcelele de teren apar ca venit în documentele oficiale, ci şi o maşină veche sau un fierăstrău ruginit aflat în posesia familiei poate reduce considerabil valoarea ajutorului social ce revine membrilor săi sau poate duce chiar la pierderea în întregime a unui astfel de ajutor.

D-na Chariton-Hriscu ne asigură că direcţia se descurcă bine, în sensul că standardul de îngrijire a copiilor a rămas în mod constant unul bun. Anumite avantaje, inclusiv taberele de vară, activităţile extraşcolare şi, mai îngrijorător, subvenţiile pentru tratamente medicale au fost anulate, deşi în cazuri de urgenţă, cum sunt operaţiile vitale, personalul a reuşit să strângă fondurile necesare chiar dacă acest lucru a însemnat să scoată ei înşişi bani din propriul buzunar.

Un aspect pozitiv este faptul că direcția este la zi cu plata salariilor către angajaţi. Un proiect implementat în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi cu un ONG a asigurat asistenţă financiară pentru aparţinătorii copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, în valoare de 90 RON ($30) pe lună. Nu s-a înregistrat o creştere semnificativă a cazurilor de protecţie a copilului sau a numărului de copii nou-intraţi în sistemul public de ocrotire.

Totuşi, în perioada ianuarie-aprilie 2011, 160 de angajaţi au demisionat în căutarea unui loc de muncă mai bun. Aproape jumătate din ei sunt asistenţi maternali care nu au reuşit sau nu au dorit să continue să aibă grijă de copiii încredinţaţi, care prezentau adesea dizabilităţi psihice şi fizice. Ca o comparaţie, în cazul Sectorului 1 din Bucureşti, această cifră este 7. Numărul copiilor lăsaţi în urmă acasă de părinţii disperaţi să câştige ceva bani în străinătate s-a dublat în 2010 în Vaslui, ajungând la un număr copleşitor, şi anume 3.000. Anul trecut, în judeţ au fost abandonaţi la naştere 40 de copii faţă de niciunul în Sectorul 1.

D-na Chariton-Hriscu consideră că cele mai mari provocări pentru ea sunt îmbunătăţirea serviciilor oferite copiilor cu dizabilităţi din judeţ şi menţinerea personalului calificat. Din cei 2.000 de copii cu dizabilităţi înregistraţi de către Direcţie, doar jumătate au acces la educaţie formală. Majoritatea şcolilor nu sunt echipate pentru persoane cu dizabilităţi şi nu există suficiente microbuze speciale. La polul opus, în Sectorul 1, transportul adresat persoanelor cu dizabilităţi este foarte accesibil. Există clinici de specialitate care se ocupă de cazuri de autism şi de sindrom Down. Există centre de respiro unde copiii cu dizabilităţi severe sunt îngrijiţi de personal dedicat pe o perioadă de până la două săptămâni pentru a le da posibilitatea aparţinătorilor lor să se detaşeze sau să se ocupe de probleme de familie stringente.

Chiar şi în afluentul Sector 1, există un deficit cronic de asistenţi sociali, psihopedagogi şi profesori în domeniul educaţiei speciale. Acest lucru se datorează faptului că, aşa cum spune Dl. Fleacă: ‘Salariile din sectorul public sunt demoralizatoare şi o batjocură la adresa resurselor umane ale ţării, neţinând seama de efortul şi de anii de studiu pe care tinerii îi investesc pentru a obţine o calificare.’ Persoanele din interiorul sistemului de protecţie socială sunt de acord în unanimitate că 2010, cel mai întunecat an al recesiunii de până acum, a lovit din greu nu doar beneficiarii sistemului, ci şi angajaţii ce îi deservesc. Unora le este teamă că, în urma modificării criteriilor de acordare a ajutoarelor începând cu luna ianuarie a anului curent, s-ar putea ca situaţia să se fi înrăutăţit deja. Adevărul va ieşi la iveală anul viitor, când vor fi publicate statisticile pentru 2011.

* Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului

Articol din: 17 Aprilie 2012

Citeşte în continuare