Turturele

Inapoi

În inima unui frumos oraş transilvănean cu ruine romane, o fortăreaţă medievală şi un ansamblu arhitectonic ce include o catedrală în care a fost încoronat regele Ferdinand în secolul douăzeci, există şi un bloc de apartamente denumit Turturica.

În afara denumirii de turturică, nu există nici o altă urmă de “campanie pentru frumuseţea adevărată” desfăşurate de vreo firmă de cosmetice în ghetoul de beton dărăpănat. Pentru că asta este, un ghetou. Iar majoritatea apartamentelor sunt garsoniere cu baie, ocupate de familii cu câte zece membri, interiorul este supra-aglomerat, murdar şi întunecos. Îi şochează şi îi dezgustă pe majoritatea vizitatorilor. Dar, judecând după condițiile de locuinre ale romilor din estul Europei, condițiile din acest bloc sunt destul de obişnuite.

Din zona pietonală din Alba Iulia avem o privelişte minunată a Carpaţilor. Magazine cochete sunt aliniate în zona. Bunicii stau pe bănci şi privesc la nepoţii care se joacă în razele soarelui. Chiar şi în mijlocul recesiunii, acest oraş arată mândru şi plin de încredere. Dar dacă te îndepărtezi de strada principală, ajungi într-o zonă ascunsă de faţadele magazinelor. Mai treci de o stradă şi te vei afla în faţa Turturicăi.

Nu îşi anunţă prea mult prezenţa vizual, ci mai curând după zgomote. Sunetele vocilor copiilor şi conversaţiile ascuţite ale adulţilor străbat prin liniştea oraşului înverzit. Ei nu au bănci pe care să se aşeze, dar sunt mulţumiţi dacă stau primprejur ore la rând în timp ce copiii lor se joacă leapşa sau fotbal. Uneori se aud certuri şi vocile devin şi mai puternice, dar nimănui nu-i prea pasă.

“Primarul chiar ne-a făcut şi nouă un teren de joacă anul trecut, doar toboganul mai funcţionează. Restul s-a stricat”, spune unul dintre puştii prietenoşi de vreo opt ani dintr-un grup de copii curioşi care se adună spontan în jurul nostru.

Într-un moment de recesiune, majoritatea populaţiei suferă un declin în standardul de viaţă, dar peste Turturica au venit mai multe avantaje începând din 2009 în comparaţie cu întreaga sa existenţă anterioară. Atunci când criza financiară a lovit într-adevăr România, blocul a fost ales să participe la un studiu susţinut de Banca Mondială şi UNICEF. Ore de interviuri coordonate de statisticieni profesionişti din Bucureşti s-au desfăşurat pe grupuri. S-au ţinut jurnale şi s-au analizat documente pentru a stabili măsura în care criza a lovit această comunitate.

Liderii din bloc s-au mobilizat şi, în scurtă vreme, Turturica a primit nu numai un nou teren de joacă, ci şi geamuri pe scara principală. Rezidenţii primesc ajutor periodic din partea voluntarilor de la o fundaţie din Bucureşti şi mai multe persoane au fost introduse într-un program motivaţional. Familiile care acumulează un punctaj bun în cadrul programului sunt răsplătite, în principal, cu manuale şcolare şi rechizite, iar copiii au ocazia să meargă în tabere în vacanţă de vară.

Unul dintre obiectivele programului a fost încurajarea părinţilor şi a copiilor să aibă mai multă grijă de mediul în care trăiesc şi de toate spaţiile publice din jurul blocului lor. Până în prezent nu s-au înregistrat rezultate deoarece primarul i-a iertat pe cei care s-au făcut în continuare vinovaţi de murdărirea scării şi de aruncatul gunoaielor menajere direct de la fereastră. Programul stipulase ca cei care fac astfel de lucruri periodic să fie evacuaţi din bloc. Asta nu s-a întâmplat.

Familia Marielei mai exact toţi cei patru copii de vârstă şcolară au luat premii în cadrul programului. După doi ani de recesiune, şi ea şi soţul ei s-au reîntors din Europa centrală după aproape zece ani de muncă în străinătate. Doi dintre copiii ei au rămas într-o casă de copii în Polonia.

“Condiţiile acolo erau mult mai bune. Aveam trei camere, un venit decent. Copiii învăţaseră poloneza şi le mergea bine la şcoală. Când economia a început să scârţâie, ne-am pierdut locurile de muncă şi am hotărât să ne reîntoarcem. Soţul meu a făcut un atac la inimă şi a murit imediat după ce ne-am mutat la Turturica. I s-a rupt inima când ne-a văzut pe toţi locuind în camera asta micuţă. Cele două fete gemene de cincisprezece ani trebuie să doarmă pe saltele pe podea. Nici măcar nu se pot schimba în linişte în pijamale. Plita pe care gătim e în baie. Trăim ca animalele.”

Mamă a opt copii, tresare din cauza unei dureri străpungătoare de dinţi. Suferă de migrene. Deși e disperată, crede că a făcut treabă bună, din moment ce copiii ei sunt prezentabili, politicoşi şi au aspiraţii pentru viitor. Una dintre gemene vrea să meargă la facultate după terminarea liceului. Va fi prima din familie. Cealaltă merge la şcoala profesională ca să devină cosmeticiană. Fotbalul e pasiunea băieţilor mai mici, deşi fiul cel mare al Marielei, acum în vârstă de douăzeci de ani, crede că viaţa în România e grea. Nu a fost în stare să îşi găsească un loc stabil de muncă, şi, între perioadele de activitate temporară pe un şantier de construcţii, petrece ore întregi pe Facebook cu prietenii lui polonezi.

“Cel puţin nu e hoţ”, spune mama. “Anul trecut, trei adolescenţi din bloc au fost duşi la închisoare pentru furt.”

În oraşele mai mari, în afara unor mici infracțiuni, recesiunea a contribuit la creşterea numărului de fete care se prostituează, uneori proxeneţii fiindu-le proprii lor taţi. Acest lucru nu s-a întâmplat în Turturica. Certurile între familii sunt frecvente şi sunt cauzate de reîntoarcerea unei rude care a lucrat în străinătate. Scandalurile au loc în afara blocului şi au ca motiv împărţeala banilor şi a cadourilor care au fost aduse. Copiii în general, asistă îngroziţi la certurile dintre părinţii lor presărate cu cuvinte vulgare.

Programul motivaţional[1] încearcă să îi educe pe copii să abandoneze acest model de comportament. Mulţi părinţi s-au obişnuit să primească ajutor social din partea statului, sprijin de la ONG-uri şi cadouri de la membrii familiei, dar nu sunt pregătiţi să dea ceva la schimb, lucru demonstrat prin eşecul neîndeplinirii unor obiective din programului.

Adulţii se plâng în general de cât de săraci sunt, şi, mai recent, de reducerile prestaţiilor sociale. Din cauza unor restructurări a sistemului de prestaţii sociale, multe familii nu se mai califică pentru anumite alocaţii şi asta din cauza interpretărilor subiective a noilor reglementări şi din cauza lipsei de consecvenţă în aplicarea acestora. Administraţia locală poate decide că bunurile cum sunt calculatorul şi telefonul mobil constituie avere şi poate astfel reduce sau elimina o prestaţie socială. Au existat şi situaţii extreme. Mesele de prânz pe care le primea zilnic o femeie în vârstă de la vecina ei mai amabilă au fost interpretate drept o formă de venit, şi, prin urmare, plata alocaţiilor sociale de care beneficia a fost redusă substanţial.

La Turturica, mai mulţi părinţi se tem de evacuare, din moment ce ajutorul social a scăzut, deşi nimeni nu ştie precis cât de mult, şi au rămas în urmă cu plata chiriei. Adresele de la autorităţi s-au rătăcit. Fluturaşii pentru plăţile trecute nu se mai explică. Voluntarii le explică noile condiţii de acordare a alocației complementare, pierderea pe familie va fi minimă în condițiile în care copiii vor frecventa periodic şcoala.. O femeie între două vârste, care tocmai a auzit de această modificarealeargă către profesoara tânără care organizează activităţi săptămânale pentru copiii din Turturica:”Am o fată de treisprezece ani care n-a fost niciodată la şcoală. Mă ajuţi să o înscriu în clasa întâi?”

Un grup de femei care aveau până de curând o slujbă la un producător local de îmbrăcăminte, și au fost concediate din cauza recesiunii, îşi exprimă acum regretul că nu au terminat liceul şi nu au calificări care să le fi crescut acum şansele de angajare.

Alte familii îşi planifică să lucreze în străinătate la vară, deoarece economia din Germania si Italia s-au repus pe picioare şi vor avea nevoie de lucrători sezonieri.

Blocul zumzăie de vocile femeilor, copiilor şi bătrânilor. Bărbaţii fie şi-au abandonat familiile cu mult timp în urmă, fie şi-au schimbat viaţa de familie pentru un loc de muncă în altă parte. Se zvoneşte că Alexandru şi-a găsit o femeie în Spania, dar, din moment ce trimite bani acasă, soţia lui casnică, singură cu trei copii sub şapte ani, nu îi pune întrebări stânjenitoare.

Când a plecat Anca în Germania să îngrijească de alţii, lăsându-şi acasă soţul şi două fete adolescente, familia a răsuflat uşurată că, în sfârşit, urmau să aibă un venit decent. Dar după câteva luni soţul Ancăi a fost informat că ea legase o relaţie un alt bărbat. S-a dus în Germania şi a ucis-o din gelozie. Acum el e la închisoare, iar fetele au rămas singure, luptându-se să termine şcoala doar cu alocaţia pentru copii ca singura sursă de venit.

Cam acestea sunt inegalităţile din Turturica, dar există loc şi de frumuseţe în mijlocul acestui spaţiu dezumanizat. Când Rosa, mama celibatară, a murit de cancer anul trecut şi de-abia împlinise patruzeci de ani, fiul şi fiica au primit sprijin din partea comunităţii din Turturica. Două mătuşi le dau de mâncare şi bani şi se asigură că copiii mănâncă, sunt îmbrăcaţi decent, sunt curaţi, merg zilnic la şcoală şi îşi fac temele. Vecinii au grijă de băiatul mai mic atunci când sora mai mare trebuie să înveţe pentru diferite teste. Copiii au parte de simpatia celorlalţi şi de cuvinte blânde, mângâietoare.

Oare ce se va întâmpla cu Turturica? Vremurile sunt grele, condiţiile sunt mizerabile, dar există un nucleu format din şaptezeci de copii în bloc care învaţă un set de valori diferite faţă de oportunismul majorităţii adulte. Educaţia fiindu-le principala prioritate, fereastra este pe jumătate deschisă, iar noua generaţie de turturele se pregăteşte de zbor.

 


[1] Programul motivaţional este derulat de ONG-ul CERME.

Articol din: 17 Aprilie 2012

Citeşte în continuare