România: ţara a două poveşti

Inapoi

Fiecare țară are propriile evidențe oficiale şi neoficiale ale evenimentelor trecute şi prezente, cu toate acestea, în contextul celorlalte state europene, contrastele României sunt, într-adevăr, frapante.

Gropile de gunoi unde până de curând reprezentau surse de venit pentru săraci , afişează acum coduri poştale de zone rezidenţiale. Chiar în inima oraşelor mai înstărite se află enclave cu locuinţe insalubre oferite de primărie unde mulţi trăiesc sub limita sărăciei în condiţii de neimaginat. În general, Bucureşti, Timişoara, Cluj şi alte oraşe mari sunt cu adevărat moderne şi cosmopolite. România rurală, pe de altă parte, este ecoul unei epoci de mult apuse, scufundate în întuneric şi în noroi. Apa potabilă pe aceste meleaguri este un lux, la fel şi existenţa toaletelor în casă. În spaţiul cibernetic, unii dintre cei mai renumiți hackerii sunt adolescenți români, foarte inteligenţi, şi cu toate acestea, un procent însemnat din populaţie nici măcar nu ştie că există internet.

Până de curând, mergeam la Bucureşti cu linii aeriene de genul KLM şi Tarom care îşi operează zborurile de la Otopeni, amplasat la treisprezece kilometri de Bucureşti. Aeroportul are săli luminate şi aerisite pentru plecări şi pentru sosiri. Femei în salopete albe le păstrează impecabil de curate. Aceasta este faţa primitoare a României pe care o vede orice străin care vine în ţară, în special pentru prima oară.

În această primăvară am ales să zbor cu o companie low-cost, criza financiară ne afectează pe toţi. Şi am aterizat într-o ţară complet diferită. La doar cincisprezece minute de mers cu maşina de Otopeni se află Băneasa, aeroportul folosit de liniile aeriene low-cost. Nu are o sală adecvată pentru sosiri. Prietenii şi familia trebuie să stea la coadă în aer liber ca să le ureze bun-venit celor dragi şi sunt la mila vremii. Zona de control paşapoarte a cunoscut şi zile mai bune. Vopseaua crăpată, gresia spartă şi benzile rulante uzate pentru bagaje nu sunt tocmai condiţiile la care se aşteaptă lumea într-o ţară membră UE.

În cursul vizitei mele asist la discuţii referitoare la efectele crizei economice asupra celor mai vulnerabile persoane. După prima zi îmi doresc cu disperare să fi existat siteul derutat.ro pentru analiza situaţiei unei ţări. Pe cât sunt aeroporturile de diferite, pe atât de diferite sunt opiniile experţilor şi partenerilor care lucrează cu familiile cu copii dezavantajate.

Unii susţin că cei care sunt acum foarte săraci în România, erau foarte săraci chiar şi în anii cu creşterie economică rapidă. Situaţia lor a rămas neschimbată chiar şi în perioada de criză economică. În ţară există zone cu sărăcie cronică care nu dispar indiferent dacă e belşug sau sărăcie.

Cu toate astea, cei mai săraci, care în mod obişnuit îşi întreţin familiile ca muncitori zilieri au o versiune diferită. În special, în zonele urbane, , aceștia au pierdut o mare parte din oportunitățile de angajare care în prezent sunt acaparate de foştii angajaţi care aveau locuri de muncă stabile şi care au fost concediaţi. Şi solicitarea pentru serviciile zilierilor au scăzut. Din punct de vedere statistic, aceste modificări sunt foarte greu de măsurat deoarece nu sunt înregistrate.

Autorităţile locale pretind că se descurcă cu numărul de copii care sunt trimişi in sistemul de protecţie. Nu a apărut o creştere sesizabilă a numărului de cazuri noi în 2010 în comparaţie cu ultimii trei ani. De asemenea nu a fost înregistrată o scădere în ceea ce priveşte standardele de asistenţă sau numărul de servicii aflate la dispoziţia beneficiarilor. Oficial, doar angajaţii din sistem au încasat din plin efectele crizei economice, fie printr-o reducere masivă a salariilor, fie prin demiteri forțate.

ONG-urile avertizează că această situaţie va duce la colapsul rapid al serviciilor sociale din România. Există un exod constant a asistenţilor sociali, a doctorilor şi a asistentelor medicale către Occident. Directorii direcţiilor judeţene de asistenţă socială şi-au exprimat îngrijorarea faţă de păstrarea personalului calificat de bază. În plus, potrivit statisticilor din 2009, numărul de copii care trăiau sub limita sărăciei, crescuse cu 100.000 în comparaţie cu datele dintr-un studiu anterior. Dintre aceştia, sute necesită asistenţă socială specializată dar doar un procent mic, şi mai exact cazurile cele mai grave de abuz de minori sunt soluţionate şi asta din cauza incapacităţii sistemului de a se ocupa de cererea în creştere. Despre cei cu situații considerate mai puțin grave nu se mai ştie nimic. Sunt sufletele pierdute ale României. Neclar? V-am avertizat.

În 2010 numărul familiilor care au solicitat ajutor unor ONG-uri s-a dublat. Solicitările lor erau legate de lipsa unei locuinţe, lipsa banilor şi aspecte esenţiale legate de supravieţuire. La fiecare doi copii care băteau zilnic la uşa unui centru de zi din Bucureşti, cerşind de mâncare acum un an şi jumătate, acum sunt cinci. Apartamentele sociale sau centrele rezidenţiale mai mici, care înlocuiau orfelinatele României de dinainte de 1990, se închid acum deoarece nu îşi mai pot plăti facturile la utilităţi. Mulţi copii care sunt ulterior direcţionaţi către centre de plasament fac dovada unor regresii psihologice severe.

Din 2008, unii dintre asistenţii maternali care aveau în grijă copii cu dizabilităţi şi erau plătiţi de stat, au renunţat la copii pentru a căuta un loc de muncă mai bine plătit în străinătate, astfel pentru copii au fost găsite soluții alternative în cadrul sistemului.

În acelaşi timp, din cauza recesiunii 4% dintre lucrătorii români migranţi din Europa s-au reîntors în ţară, punând astfel şi mai multă presiune asupra serviciilor sociale. Cei rămaşi în străinătate trimit acasă tot mai puţini bani şi din ce în ce mai rar. Bunicii care au grijă de copiii rămaşi singuri acasă se luptă să le pună la dispoziţie strictul necesar. Şi mai îngrijorător este că acei copii sunt lăsaţi să îşi poarte singuri de grijă. Copilul “singur acasă” devine rapid unul dintre secretele dezvăluite ale României. Aceşti copii neglijaţi dezvoltă probleme comportamentale şi lipsesc mult de la şcoală sau chiar abandonează şcoala.

Consumul este mult mai scăzut şi în sectorul public şi în cel privat. Familiile îşi reduc cheltuielile mai ales la articolele de larg consum, la activităţile extra-şcolare pentru copiii lor, la vacanţe, şi, din păcate, din cantitatea de fructe şi legume.Formula venitului per capita al unei familii ia în calcul bursa de studii a copiilor drept venit, ceea ce a forţat pervertirea multor alegeri făcute de părinţi, care au preferat să sacrifice bursa pentru a putea ramâne eligibili pentru alocaţia de venit social, negându-le astfel copiilor lor ocazia de a merge la liceu sau la facultate.

Pe de altă parte, un set de criterii mai stricte de acordare a alocaţiei suplimentare pentru familiile cu copii de vârstă şcolară a condus la îmbunătăţirea frecventării cursurilor şcolare.

Industria textilă unde sunt angajate mai mult femei a rămas pe linia de plutire. Lucrătoarele nu au fost concediate. Salariile nu au fost reduse. Dar a crescut numărul orelor de muncă. Multe dintre acestea pur şi simplu nu mai pot găsi nici timpul şi nici energia să aibă grijă de copii.

Suma cheltuită de o familie pentru fiecare copil variază enorm. Românii care au un loc de muncă stabil îşi permit să cheltuiască în medie 131 de Euro pe copil pe lună, în timp ce muncitorii zilieri din comunitatea romă nu reuşesc decât 9 Euro.

Există temeri că în următoarele luni modificările aduse sistemului de prestaţii sociale care au fost introduse în ianuarie anul acesta, vor afecta foarte mult pe membrii cei mai vulnerabili ai societăţii. Se preconizează ca familiile cu venitul minim şi persoanele cu dizabilităţi să fie cele mai afectate. Până în prezent, simptomele unei astfel de situaţii sunt fie sporadice, fie neînregistrate de statisticieni. Există rapoarte potrivit cărora în zonele rurale, doar o treime din familiile care se calificau până acum pentru alocaţiile de venit, îndeplinesc în prezent criteriile pentru a beneficia în continuare de prestaţii sociale. Noile linii directoare se aplică și persoanelor cu dizabilităţi, care fără ajutor social trăiesc acum pradă stresului şi greutăţilor suplimentare.

Agenţiile guvernamentale, ONG-urile şi Biserica au format comitete mixte pentru a orienta serviciile sociale către servicii de prevenire sperând să îşi îmbunătăţească calitatea şi să ofere o valoare mai mare în schimbul costului. În timp ce intenția este generoasă și pertinentă, până la a găsi soluțiile adecvate timpul şi banii se termină pentru cei care depind de sprijinul lor.

Articol din: 17 Aprilie 2012

Citeşte în continuare