Vedete şi nu numai!

Inapoi

Gala UNICEF România 2008 a fost un succes, atât în ceea ce priveşte strângerea de fonduri cât şi în sensibilizarea publicului cu privire la importanţa vitală a alăptării.

Cu siguranţă, oricine a urmărit teledonul s-a convins de cât de vulnerabil este un nou-născut şi cât de importante sunt pentru el o nutriţie sănătoasă şi afecţiunea mamei în primul an de viaţă. Înainte de toate, sperăm că românii au înţeles mesajul şi că vor ajuta şi încuraja tinerele mame să îşi alăpteze copilul exclusiv la sân în primele şase luni de viaţă ale acestuia.

Dorim să mulţumim fiecărei persoane care a sunat şi a făcut o donaţie în timpul teledonului. Cu fondurile strânse ne-am propus să susţinem 20 de maternităţi din România să devină “Spital Prieten al Copilului”, iar suma de 440.000 de dolari ne va ajuta să îndeplinim acest obiectiv.

După o iniţiativă de acest gen, în special una atât de reuşită ca aceasta, sunt întotdeauna atât de multe persoane şi grupuri cărora trebuie să le mulţumim. A fost o adevărată plăcere să o avem pe Nana Mouskouri, Ambasador Internaţional al Bunăvoinţei pentru UNICEF, în România pentru prima dată şi să auzim cu câtă convingere a vorbit despre drepturile copilului. Le mulţumim Preşedintelui României, Traian Băsescu, şi Primului Ministru, Călin Popescu Tăriceanu, pentru că, în ciuda programului lor încărcat, şi-au făcut timp să preia apelurile donatorilor. Am apreciat din nou calmul de care a dat dovadă Andreea Marin Bănică în lumina reflectoarelor, lucru apreciat în egală măsură şi de numărul extrem de mare de telespectatori. Suntem recunoscători tuturor celebrităţilor şi personalităţilor prezente care au răspuns la telefoane şi au oferit momente artistice telespectatorilor. Aducem mulţumiri şi voluntarilor, care au fost organizaţi şi eficienţi, şi nu în ultimul rând am dori să îi mulţumim Lianei Săndulescu şi echipei sale de la TVR pentru că au dat dovadă de competenţele manageriale şi tehnice necesare pentru realizarea unui astfel de eveniment. Împreună, chiar am reuşit să fim Uniţi pentru copii!

Articol din: 17 Aprilie 2012

Citeşte în continuare