Adela Popescu şi Connect-R te întreabă: „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”

Inapoi

Agenţia de Dezvoltare Comunitară "Împreună" în parteneriat cu UNICEF au lansat la Reader's Cafe proiectul "Ce vrei să te faci când vei fi mare?".

Proiectul face parte din Campania UNICEF de participare şcolară, “Hai la şcoală!” şi are ca scop promovarea educaţiei în rândul copiilor romi. Cu ajutorul a cincisprezece modele de reuşită din rândul romilor, care au avut de înfruntat aceleaşi probleme ca şi copiii din ziua de azi, s-a realizat un film documentar în care fiecare persoană îşi povesteşte istoria şi cum i-a ajutat şcoala să reuşească în viaţă. În cadrul evenimentului au fost prezentate un trailer al acestui documentar, o broşură cu interviurile realizate şi o expoziţie de fotografie realizată de Geraldine Aresteanu cu persoanele rome de succes implicate.

Proiectul este susţinut de artiştii Adela Popescu şi Connect-R. “Provin dintr-o familie de profesori şi am crescut la ţară, alături de copiii de acolo. Una din prietenele mele din copilărie, care îmi era și vecină, era de etnie romă și îmi amintesc cum mergeam împreună la școală. Nu contează etnia sau rasa, eu cred cu tărie că toţi copiii trebuie să aibă nişte modele de urmat şi să fie încurajaţi să meargă la şcoală. Astfel li se vor deschide drumuri şi posibilităţi la care altfel nici n-ar fi visat”, a declarat Adela Popescu.

La rândul său, Connect-R a adăugat: “Accesul la educaţie este foarte important, la fel cum sprijinul copiilor şi nediscriminarea în dezvoltarea acestora sunt vitale. Sunt mândru că sunt rom şi că pot arăta o altă faţă a romilor. […] Fiţi mândri de ceea ce sunteţi, nu luaţi în seamă prejudecăţile, dovediţi cât de greşite sunt şi munciţi mereu pentru a vă indeplini visele! Puteţi deveni ceea ce vă doriţi când veţi fi mari, trebuie doar să credeţi în voi! Acestea sunt numai câteva exemple, dar sunt nenumărate persoane, neştiute de nimeni, care au reuşit cu ajutorul educaţiei.”

Printre invitaţii speciali la eveniment s-au numarat: Oana Badea – Secretar de Stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării,Tineretului şi Sportului, Ilie Dincă – Preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Romi şi o serie de personalităţi reprezentând guvernul sau societatea civilă.

Proiectul “Ce vrei să te faci când vei fi mare?” va continua cu o caravană de prezentare a filmului documentar şi a expoziţiei de fotografie în 30 de şcoli din ţară implicate în campania de participare şcolară “Hai la şcoală!” şi întâlniri între copiii din aceste şcoli şi persoanele rome de succes prezentate.

La finalul proiectului sunt aşteptate ca rezultate conştientizarea a 600 de copii romi şi neromi cu privire la rolul educaţiei în evoluţia profesională, conştientizarea cadrelor didactice din 30 de şcoli cu privire la dificultăţile de integrare cu care se confruntă copiii aparţinând grupurilor vulnerabile cât şi demontarea stereotipurilor legate de romi în comunităţile vizate.

Te invităm să vizionezi un video de prezentare al proiectului aici.

Despre campania “Hai la Şcoală!”

Campania de participare şcolară şi reducere a absenteismului şcolar a debutat în luna mai 2010 si este iniţiată de UNICEF şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Campania “Hai la Şcoală!” acoperă 141 de şcoli din 37 de judeţe cu peste 50.000 de elevi. În cadrul campaniei, UNICEF are intervenţii la nivelul şcolii, al familiei şi al comunităţii. Intervenţiile la nivelul şcolii au ca scop transformarea şcolii într-un mediu primitor pentru copii, formarea mediatorilor şcolari, a directorilor şi a cadrelor didactice pentru a-şi adapta stilul de lucru nevoilor fiecărui elev. La nivelul familiei se urmăreşte întărirea legăturii părinţilor cu şcoala, implicarea lor în viaţa şcolară a copiilor lor şi acordarea de sprijin părinţilor prin consiliere şi discuţii individuale. Intervenţiile la nivelul comunităţii urmăresc influenţarea şi mobilizarea membrilor comunităţii pentru a se implica şi a sprijini familiile ai căror copii sunt în risc de abandon şcolar.

Despre UNICEF

UNICEF este prezent în România şi în alte 150 de ţări pentru a promova supravieţuirea şi dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescenţă. În România, UNICEF susţine drepturile copiilor prin programe de sănătate şi nutriţie, educaţie de calitate, precum şi prin protecţia copiilor împotriva violenţei, neglijenţei şi HIV/SIDA. UNICEF este susţinut financiar integral prin contribuţiile voluntare ale persoanelor fizice, corporaţilor, fundaţiilor şi a guvernelor.

Despre Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună”

Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună” este o fundaţie care are misiunea de a păstra şi afirma personalitatea romilor, prin activităţi de cercetare, documentare şi difuzare, elaborare şi implementare a politicilor sociale în folosul romilor. Agenţia Împreună a obţinut personalitate juridică la data de 24 septembrie 1999. Principalele obiective sunt dezvoltarea comunităţilor de romi şi a proceselor de dezvoltare, în contextul drepturilor civile, sociale, politice şi economice, cât şi dezvoltarea relaţiilor de cooperare şi parteneriat cu asociaţii private, publice, naţionale şi internaţionale, specializate în cercetarea şi implementarea programelor sociale pentru romi.

Pentru informaţii suplimentare, persoană de contact:

Codruţa Hedeşiu, Coordonator Relaţii Externe şi Presă UNICEF România, Tel.: 021.201.78.64, chedesiu@unicef.org

Gelu Duminică, Director executiv Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună”, Tel.: 021.210.05.39, gelu.duminica@agentiaimpreuna.ro

Articol din: 17 Aprilie 2011

Citeşte în continuare