36 semnături pentru un start sănătos în viaţă

Inapoi

Reprezentanţa UNICEF România a organizat luni, 23 mai 2011, în cadrul Camerei Deputaților, o expoziție de fotografie pe tema alăptării în România.

Evenimentul a debutat cu o discuție pe marginea alăptării în România la care au participat specialiști în sănătatea și protectia copilului, economie și președinta Camerei Deputaților, doamna Roberta Anastase alături de colege din cadrul Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială, Cristina Pocora și Claudia Boghicevici.

” Ne-am dorit să le arătăm colegilor noștri că sănătatea publică începe cu alăptarea. Noi, femeile, avem o mai mare înțelegere a acestei necesități însă așa cum m-am așteptat și colegii mei din toate formațiunile politice au înțeles și s-au alăturat convingerilor noastre. Am mare încredere că această inițiativă a noastră, a tuturor, va avea succes.” a declarat doamna Roberta Anastase, Președinte Camera Deputaților.

Această activitate se integrează în demersul UNICEF de a susține autoritățile din România pentru îndeplinirea obligațiilor internaționale de a transpune Codul Internaţional de Marketing al Substituenţilor de Lapte Matern (adoptat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi UNICEF în 1981) în legislaţia națională.

“Ne bucurăm că politicienii din România manifestă interes pentru bunăstarea copiilor și ne devin parteneri pentru a le asigura dreptul la o hrană adecvată ceea ce constituie un drept fundamental al omului. Convenția ONU privind drepturile copilului, la Art. 24 consfințește dreptul copilului de a fi alăptat și obligația guvernelor de a pune la dispoziția familiilor informații pertinente cu privire la nutriția copilului, cu precădere despre alăptare. Alăptarea este recunoscută şi acceptată în întreaga lume ca fiind metoda optimă de hrănire a nou-născuţilor, deoarece asigură baza unei vieţi sănătoase. “, afirmă Edmond McLoughney – Reprezentant UNICEF Romania.

Principalul obiectiv al inițiativei legislative este asigurarea unei nutriţii adecvate şi sănătoase pentru sugari şi copiii mici. În vederea atingerii acestui obiectiv, legea acţionează pe două componente:

  • Protejează dreptul copiilor de a fi alăptați exclusiv până la 6 luni şi apoi în continuare până la 2 ani și după, în conformitate cu concluziile şi recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Legea protejează și copiii hrăniți cu substituenți de lapte matern, asigurând că alegerea hranei de înlocuire se face în absența presiunilor comerciale și în conformitate cu nevoile lor de sănătate și de dezvoltare.
  • Reglementează marketingul substituenţilor de lapte matern, precum şi educaţia şi informarea adecvată a publicului, garantând astfel utilizarea corectă a substituenţilor de lapte matern atunci când aceştia sunt necesari

UNICEF România colaborează cu Ministerul Sănătăţii încă din 2001, de la scrierea proiectului Legii nr. 321/2001 (privind acordarea gratuită de lapte praf pentru copiii cu vârste cuprinse între 0-12 luni), pentru a introduce în legislaţia românească prevederi ale Codului, iar din 2004 a sprijinit scrierea unor variante ale legii Codului, a instruit în străinătate (Penang, Malaiezia) specialişti din departamentul juridic şi de asistenţă medicală pentru elaborarea proiectului de lege, a asigurat asistenţă tehnică şi revizuire inclusiv cu specialişti din New York.


Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi:

Fanfara PR - Mihaela Sandu, 0723 433 816 – mihaela.sandu@fanfarapr.ro

UNICEF România - Codruţa Hedeşiu, 021.201.78.64, chedesiu@unicef.org

Articol din: 17 Aprilie 2011

Citeşte în continuare