2,6 milioane de copii din ţările prospere au ajuns să trăiască în sărăcie în perioada crizei economice

Inapoi

Politicile de protecţie socială solide reprezintă un factor decisiv în prevenirea sărăciei

BUCUREȘTI, 28 octombrie 2014. Un nou raport UNICEF arată că, din 2008, alte 2,6 milioane de copii au ajuns să trăiască sub pragul sărăciei în ţările cele mai prospere din lume. Astfel, conform estimărilor, numărul total al copiilor din ţările dezvoltate cufundaţi în sărăcie este de 76,5 milioane.

Raportul 12 al Centrului de Cercetări Innocenti, Copiii recesiunii: impactul crizei economice asupra bunăstării copiilor din ţările prospere, realizează un clasament ce cuprinde 41 de ţări, membre ale Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) şi ale Uniunii Europene, în funcţie de creşterea sau scăderea nivelului sărăciei infantile comparativ cu 2008. Raportul urmărește de asemenea proporţia tinerilor de 15-24 de ani care nu au un loc de muncă şi nu sunt cuprinşi într-o formă de educaţie sau instruire (NEET). Studiul include date preluate din sondajul realizat de Gallup la nivel mondial cu privire la percepţiile oamenilor legate de situaţia lor economică şi speranţele pentru viitor, de la începutul crizei.

Deşi programele de stimulare adoptate timpuriu în unele state s-au dovedit a fi eficiente în ceea ce priveşte protejarea copiilor, până în anul 2010 majoritatea statelor au trecut brusc de la stimulente bugetare la tăieri bugetare, cu un impact negativ asupra copiilor, în special în regiunea mediteraneană.

„Multe ţări prospere au înregistrat un ‘imens salt înapoi’ în ceea ce privește nivelul venitului/ gospodărie, iar impactul asupra copiilor va avea repercusiuni pe termen lung atât pentru ei, cât şi pentru comunităţile lor,” a afirmat Jeffrey O’Malley, Şeful Departamentului de Politici şi Strategie Globală al UNICEF.

„Studiul UNICEF arată că politicile de protecţie socială solide au reprezentat un factor decisiv în prevenirea sărăciei. Toate ţările au nevoie de plase de siguranţă solide pentru a proteja copiii în vremuri grele, dar şi în vremuri bune, iar statele bogate ar trebui să ofere un exemplu, angajându-se în mod activ în eradicarea sărăciei infantile, elaborând politici care să contracareze crizele economice şi făcând bunăstarea copiilor o prioritate”, a declarat O’Malley.

Printre constatările importante ale raportului UNICEF, lansat astăzi în cadrul unui eveniment găzduit de Preşedinţia italiană a Consiliului Uniunii Europene împreună cu Ministerul Muncii şi Politicilor Sociale, se numără:

  • În 23 din cele 41 de ţări analizate, rata sărăciei infantile a înregistrat o creştere comparativ cu anul 2008. În Irlanda, Croaţia, Letonia, Grecia şi Islanda, rata a crescut cu peste 50%.
  • În Grecia, în 2012, veniturile medii ale familiilor cu copii au scăzut până la nivelul din 1998 – echivalentul unui salt înapoi de 14 ani în ceea ce priveşte veniturile. La fel, Irlanda, Luxemburg şi Spania au făcut un salt înapoi de un deceniu la acest capitol, Islanda de 9 ani, iar Italia, Ungaria şi Portugalia de 8 ani.
  • Criza a avut un impact cu totul deosebit asupra tinerilor în vârstă de 15-24 de ani, numărul persoanelor NEET crescând dramatic în numeroase ţări. În Uniunea Europeană, 7,5 milioane de tineri (aproape cât populaţia totală a Elveţiei) au intrat în categoria NEET în 2013.
  • În Statele Unite ale Americii, unde sărăcia infantilă extremă a cunoscut în timpul acestei crize o creştere mai mare decât în timpul recesiunii din 1982, măsurile de protecţie socială au oferit un sprijin important familiilor sărace cu loc de muncă, însă au fost mai puţin eficiente în cazul populaţiei şomere extrem de sărace. Sărăcia infantilă a crescut în 34 din cele 50 de state, de la debutul crizei. În 2012, 24,2 milioane de copii trăiau în sărăcie, ceea ce înseamnă o creştere netă de 1,7 milioane faţă de anul 2008.
  • În 18 ţări, sărăcia infantilă a înregistrat o scădere, în unele cazuri chiar marcantă. Australia, Cile, Finlanda, Norvegia, Polonia şi Republica Slovacă au reuşit să reducă această rată cu aproximativ 30%.

„Este important de menţionat faptul că, potrivit raportului, răspunsurile oferite de politicile sociale ale statelor cu o situaţie economică similară au variat semnificativ, având un impact diferit asupra copiilor”, a spus O’Malley.

 

Notă pentru editori

Copiii recesiunii: impactul crizei economice asupra bunăstării copiilor din ţările prospere este al douăsprezecelea din seria rapoartelor anuale publicate de Centrul de Cercetare Innocenti al UNICEF. Acesta foloseşte un punct de referinţă fix, ancorat în pragul sărăciei relative din 2008 şi ajustat cu nivelul inflaţiei, ca şi criteriu de evaluare a schimbării absolute înregistrate la nivelul sărăciei infantile de-a lungul timpului. Pragul este ‘fixat’ la 60% din venitul mediu – pragul sărăciei folosit de EUROSTAT. Acest criteriu este util în mod special pentru evaluarea impactului recesiunii atunci când se modifică veniturile întregii populaţii şi când oamenii îşi compară veniturile cu cele ale vecinilor, dar şi cu cele câştigate de ei înainte de criză.

Surse de date:

  • În cazul majorităţii statelor europene, calculele realizate pentru Clasamentul 1 (Evoluţia sărăciei infantile „ancorate” în perioada 2008-2012) au la bază cele mai recente estimări Eurostat pentru anii 2008 şi 2012. Pentru celelalte ţări, s-au folosit anchetele naţionale asupra gospodăriilor. În ceea ce priveşte veniturile, anul de referinţă este, cu câteva excepţii, anul calendaristic sau fiscal anterior anului în care s-a realizat ancheta.
  • Datele din Clasamentul 2 (Evoluţia ratei NEET în perioada 2008-2013) provin din ultimele estimări Eurostat pentru 2008 şi 2013 (estimări preluate din Ancheta asupra Forţei de Muncă a Uniunii Europene). Pentru Australia, Canada, Mexic, Noua Zeelandă, Statele Unite ale Americii şi Japonia, s-a folosit documentul OCDE Society at a Glance 2014. În cazul Israelului şi al Republicii Coreea, referinţa a fost documentul OCDE Education at a Glance 2013. Pentru Cile, s-au folosit datele din ancheta naţională asupra gospodăriilor, CASEN 2006 şi 2011.
  • Calculele din Clasamentul 3 (Schimbarea percepută de oameni în viaţa lor) au la bază date Gallup şi se referă la anul 2007 şi 2013.

Articol din: 28 Octombrie 2014

Citeşte în continuare