20 de milioane de copii din lume nevaccinaţi contra rujeolei difteriei şi tetanosului în 2018

Inapoi

Noile estimări constată stagnarea periculoasă a ratelor globale de vaccinare din cauza conflictelor, inegalității și a complacerii.

BUCUREȘTI, 16 iulie 2019 – 20 de milioane de copii din lume – adică mai mult de 1 din 10 – nu au fost vaccinaţi în 2018 împotriva unor boli precum rujeola, difteria şi tetanosul, arată noile date de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) și UNICEF.

La nivel global, începând cu 2010, acoperirea vaccinală cu trei doze de vaccin împotriva difteriei, tetanosului și a pertussis (DTP3) și cu o doză de vaccin rujeolic stagnează la aproximativ 86%. Chiar dacă acest procent este mare, nu este suficient. Este nevoie de o acoperire de 95% – la nivel global, în țări și în comunități – pentru a proteja împotriva apariției unor focare de boli care pot fi prevenite prin vaccinare.

Vaccinurile sunt unul dintre instrumentele cele mai importante pentru a preveni epidemii şi pentru a păstra omenirea în siguranţă”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, Directorul General al OMS. “Deşi majoritatea copiilor de astăzi sunt vaccinaţi, mult prea mulţi sunt lăsaţi în urmă. În mod inacceptabil, deseori cei expuşi celui mai ridicat grad de risc – cei săraci, marginalizaţi, din zonele de conflict sau forţaţi să-şi părăsească locuințele – nu primesc aceste vaccinuri“.

Majoritatea copiilor nevaccinați trăiesc în țările cele mai sărace și în statele fragile sau afectate de conflicte. Aproape jumătate dintre copiii neimunizaţi trăiesc în doar 16 ţări: Afganistan, Republica Centrafricană, Ciad, Republica Democratică Congo, Etiopia, Haiti, Irak, Mali, Niger, Nigeria, Pakistan, Somalia, Sudanul de Sud, Sudan, Siria şi Yemen. Dacă aceşti copii se îmbolnăvesc au cele mai mici şanse de a beneficia de tratamentul şi asistenţa care le-ar putea salva vieţile.

Izbucnirea rujeolei dezvăluie goluri în acoperire, adesea de mai mulți ani.

Disparitățile stricte în ceea ce privește accesul la vaccinuri persistă în toate țările, indiferent de nivelul de venit. Acest lucru a dus la izbucnirea epidemiilor de rujeolă în multe părți ale lumii – inclusiv în țările care au per total rate ridicate de vaccinare. În 2018, aproape 350.000 de cazuri de rujeolă au fost raportate la nivel global, mai mult de dublu față de 2017.

Rujeola este un indicator în timp real al regiunilor unde trebuie să facem mai multe eforturi pentru a lupta împotriva bolilor care pot fi prevenite”, declară Henrietta Fore, Directorul Executiv al UNICEF. “Întrucât rujeola este extrem de contagioasă, izbucnirea unei epidemii este un indicator al comunităţilor în care copiii nu sunt vaccinaţi din cauza accesului, costului vaccinurilor sau, în anumite cazuri, din neglijenţă. Trebuie să facem toate eforturile pentru a imuniza fiecare copil“.

Ucraina se află pe primul loc în lista ţărilor cu cea mai mare rată de incidenţă a rujeolei în 2018. Deşi acest stat a reuşit acum să vaccineze 91% dintre copii, rata de imunizare a fost scăzută timp de mai mulţi ani, un mare număr de copii de vârstă mai mare şi de adulţi fiind în pericol de a se îmbolnăvi. Mai multe alte țări cu incidență ridicată și cu o acoperire ridicată au grupuri semnificative de persoane care au ratat vaccinul rujeolic în trecut. Acest lucru arată cum acoperirea scăzută de-a lungul timpului sau comunitățile discrete de persoane nevaccinate pot declanșa focare mortale.

România ocupă locul 10 în topul ţărilor cu cea mai ridicată rată de incidenţă a rujeolei în 2018. Rata de imunizare cu prima doză de vaccin împotriva rujeolei a fost de 90% în 2018, în timp ce în 2010 a fost de 95%. La începutul anului, Ministerul Sănătății împreună cu UNICEF în România au lansat Campania de promovare a vaccinării – “Copilăria, cel mai frumos cadou”, care are ca scop informarea părinților și a publicului larg despre importanța și beneficiile vaccinării, care salvează milioane de vieți anual în întreaga lume.

Pentru prima dată, există statistici referitoare la rata de imunizare cu vaccinul împotriva Virusul Papiloma Uman (HPV)

Pentru prima dată, există statistici referitoare la rata de imunizare cu vaccinul împotriva Virusul Papiloma Uman (HPV), care protejează fetele împotriva cancerului de col uterin în viața adultă. Începând cu anul 2018, 90 de ţări – în care trăiesc 1 din 3 fete la nivel global – au introdus vaccinul HPV în programele lor naţionale de imunizare.  Doar 13 dintre acestea sunt țări cu venituri mici. Acest lucru lasă fetele cele mai expuse riscului unor efecte devastatoare ale cancerului de col uterin cu cele mai puține șanse să aibă acces la vaccin.

Împreună cu parteneri precum Gavi, Alianța pentru Vaccin, OMS și UNICEF susțin țările pentru a-și consolida sistemele de imunizare și reacția la epidemii, inclusiv prin vaccinarea tuturor copiilor cu imunizare de rutină, efectuarea de campanii de urgență și instruirea și echiparea lucrătorilor din domeniul sănătății ca parte esențială a asistenței medicale primare de calitate.

######

Pentru fotografii și broll, vă rugăm să accesați acest link. Datele din 2018 sunt disponibile aici.

Despre date

Începând cu anul 2000, în fiecare an, OMS și UNICEF realizează împreună estimări de acoperire a imunizării naționale pentru statele membre. Pe lângă elaborarea estimărilor privind acoperirea de imunizare pentru 2018, procesul de estimare al OMS și al UNICEF revizuiește întreaga serie istorică de date privind imunizarea cu cele mai recente informații disponibile. Revizuirea din 2018 acoperă estimările de acoperire de 39 de ani, între 1980 și 2018. Acoperirea cu DTP3 este utilizată ca indicator pentru evaluarea proporției copiilor vaccinați și se calculează pentru copiii sub vârsta de un an. Numărul estimat de copii vaccinați se calculează pe baza datelor populației furnizate de Perspectivele Populației Mondiale (WPP).

Despre WHO

Organizația Mondială a Sănătății oferă leadership global în domeniul sănătății publice în cadrul sistemului ONU. Înființată în 1948, OMS lucrează cu 194 de state membre, în șase regiuni și din mai mult de 150 de birouri pentru a promova sănătatea, pentru a menține lumea în siguranță și pentru a servi persoanele vulnerabile. Obiectivul nostru pentru 2019-2023 este acela de a ne asigura că un miliard de oameni au o acoperire universală a sănătății, pentru a proteja un miliard de oameni de urgențele din domeniul sănătății și pentru a oferi încă unui miliard de oameni o sănătate și bunăstare mai bune. Vizitați site-ul nostru www.who.int. Urmăriți OMS pe FacebookTwitterYouTubeInstagram.

Despre UNICEF

UNICEF lucrează în unele dintre cele mai dificile locuri din lume, pentru a ajunge la cei mai dezavantajați copii din lume. În peste 190 de țări și teritorii, lucrăm pentru fiecare copil, peste tot, pentru a construi o lume mai bună pentru toată lumea. Pentru mai multe informații despre UNICEF și despre activitatea sa pentru copii, vizitați www.unicef.org. Urmăriți UNICEF pe Twitter și Facebook.

 

Articol din: 23 Iulie 2019

Citeşte în continuare