1989-2009: Convenţia a creat progrese în ceea ce priveşte drepturile copiilor, dar mai ramân nişte provocări

Inapoi

În 1989, Convenţia cu privire la drepturile copilului a devenit prima convenţie internaţională cu forţă obligatorie care a consfinţit drepturile omului pentru toţi copiii. Chiar dacă în ultimii douăzeci de ani s-au făcut multe progrese în privinţa drepturilor copilului, încă mai sunt multe de făcut.

Convenţia cu privire la drepturile copilului (CDC) reprezintă un jalon extrem de important în cadrul efortului istoric de realizare a unei lumi demne pentru copii. În calitate de tratat obligatoriu, parte a dreptului internaţional, convenţia codifică principiile cu privire la care Statele Membre ale Naţiunilor Unite au căzut de acord că sunt universale – pentru toţi copiii, în toate ţările şi culturile, în orice moment şi fără excepţie, doar pentru simplul fapt că aceştia s-au născut în cadrul familiei de oameni.

Tratatul a inspirat amendamente ale legislaţiilor pentru a-i putea proteja mai bine pe copii, a modificat modul în care organizaţiile internaţionale îşi interpretează activitatea în beneficiul copiilor şi a susţinut un program de protecţie sporită a copiilor aflaţi în situaţii de conflict armat.

Impactul mondial

Constatăm că există numeroase exemple privind impactul CDC asupra legislaţiei şi a practicii în toate regiunile lumii. În 1990, Brazilia i-a adăugat ratificării Convenţiei o nouă Lege privind Copilul şi Adolescentul, bazată pe principiile celei dintâi. Burkina Faso a creat un Parlament al Copiilor pentru a revizui legislaţia propusă, drept reacţie la principiului participării, prevăzut în Convenţie.

CDC a fost prima convenţie internaţională ratificată de Africa de Sud, ceea ce-a condus la o serie de amendamente cum ar fi interzicerea pedepselor corporale şi elaborarea unui sistem de justiţie separat pentru delicvenţii juvenili. Federaţia Rusă a instituit, de asemenea, tribunale pentru delicvenţii juvenili şi minori, drept reacţie la CDC, iar Marocul a creat un Institut Naţional pentru Monitorizarea Drepturilor Copiilor.

Finlanda a adoptat o nouă serie de măsuri pentru copii, inspirate de Convenţie, cum ar fi planificarea educaţiei şi a asistenţei privind copilăria timpurie, o programă pentru educaţia cuprinzătoare, recomandări de calitate pentru asistenţa medicală în şcoli, precum şi un plan de acţiune împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale.

Iar Eritreea a adoptat un Cod penal de tranziţie, cu pedepse pentru părinţii sau tutorii care-şi neglijează, abuzează sau abandonează copiii.

Provocările viitoare

Acceptarea la scară largă a CDC poate transmite impresia înşelătoare că nu reprezintă nici o provocare şi că nici nu este ceva de noutate. Cu toate acestea, simpla noţiune a copiilor care deţin drepturi este departe de a fi recunoscută la nivel universal. Prea mulţi copii sunt consideraţi proprietatea adulţilor şi sunt supuşi diferitelor forme de abuz şi exploatare.

Nu numai că ideea conform căreia copiii au dreptul să se pronunţe în ceea ce-i priveşte nu este respectată în mod periodic, aşa cum stipulează Articolul 12, ci mulţi pun sub semnul întrebării tocmai legitimitatea acestui concept.

Nu putem deloc să susţinem că trăim într-o lume în care interesul suprem al copiilor reprezintă principalul element avut în calcul la luarea tuturor deciziilor care-i afectează – aşa cum solicită Articolul 3 al Convenţiei. De fapt, chiar contrariul e pus în evidenţă tocmai de modul în care omenirea îşi alocă resursele, de atenţia limitată pe care o acordă pentru a asigura tot ceea ce-i mai bun pentru copiii săi, de modul în care-şi desfăşoară războaiele.

Baza pentru schimbare

Ca toate ideile puternice, CDC reflectă solicitarea unei schimbări adânci şi profunde a modului în care lumea îşi tratează copiii.

Că lumea nu respectă drepturile copiilor săi – chiar neagă că aceştia au drepturi – e clar, după numărul alarmant de copii care mor din cauze care-ar fi putut fi prevenite, care nu merg la şcoală sau merg la o şcoală care nu le poate oferi o educaţie decentă, care sunt abandonaţi atunci când părinţii lor mor de SIDA, sau care sunt supuşi violenţelor, exploatării şi abuzului împotriva cărora nu sunt în stare să se protejeze.

Nu putem susţine că această Convenţie a pus în practică tot ceea ce trebuie pus în practică. Mai curând ne-a oferit nouă, tuturor, o bază fundamentală pentru a ne juca rolul de a schimba ceea ce trebuie schimbat.

Puterea Convenţiei

Punerea în practică a acestei schimbări ne solicită să folosim CDC în deplinătatea înţelesului său şi să profităm de cele trei puncte forte de bază ale acesteia.

  • În primul rând, reprezintă un instrument juridic care defineşte fără putinţă de tăgadă responsabilităţile guvernelor faţă de copiii aflaţi în aria lor de competenţă
  • În al doilea rând, reprezintă un cadru pentru sarcinile diferiţilor actori de la diferitele nivele ale societăţii de a reacţiona la drepturile copiilor şi ne ajută să înţelegem care sunt cunoştinţele, capacităţile, resursele sau autoritatea necesare pentru a îndeplini aceste sarcini
  • În al treilea rând, reprezintă o declaraţie etică menită să reflecte şi să consolideze valorile umane de bază referitoare la angajamentul nostru, pentru a le oferi colectiv copiilor lumii tot ceea ce-avem noi mai bun de dat.

Aceste două decenii aniversare de la CDC ne reamintesc nouă, majoritatea, de tot ceea ce ne-a mai rămas de făcut. Convenţia solicită o revoluţie care să-i plaseze pe copii în inima dezvoltării umane – nu doar pentru că acest lucru ne oferă un profit bun pentru investiţia noastră (deşi acesta este şi rezultatul) şi nici pentru că vulnerabilitatea copiilor face apel la compasiunea noastră (deşi aşa ar trebui să şi facă), ci dintr-un motiv mult mai elementar: pentru că acesta este dreptul lor.

Articol din: 17 Aprilie 2012

Citeşte în continuare