1.707 de clienţi BRD – Groupe Société Générale au devenit Prieteni UNICEF

Inapoi

Mesagerii UNICEF au reuşit să convingă 1.707 de clienţii ai BRD să devină Prieteni UNICEF.

La sfârşitul anului trecut, UNICEF România a desfăşurat, în parteneriat cu BRD – Groupe Société Générale prima campanie stradală pentru recrutarea de donatori lunari.

Pe parcursul unui an, donaţiile Prietenilor UNICEF, se pot transforma în peste 3.500 de ghiozdane şcolare complet echipate sau peste 7.200 plase speciale împotriva ţânţarilor pentru prevenirea malariei.

Echipele de mesageri UNICEF s-au aflat în faţa unor sucursale BRD – Groupe Société Générale din Bucureşti, Constanţa şi Cluj- Napoca şi au prezentat clienţilor băncii programul “Prietenii UNICEF”. Tinerii mesageri UNICEF au intrat în contact cu aproape 14.000 de persoane, care au aflat cum pot ajuta copiii vulnerabili să crească sănătoşi, să fie protejaţi împotriva violenţei şi abuzului și să aibă acces la educaţie pentru a se putea dezvolta la potenţialul lor maxim.

Cea mai frumoasă întâmplare a fost aceea când o doamnă care vorbea la telefon a trecut pe lângă mine şi colega mea, s-a oprit, a inchis telefonul, ne-a întrebat ce e cu noi, despre ce este vorba şi imediat a zis ca ar dori să facă o donaţie”, ne-a povestit unul dintre mesagerii UNICEF.

Mesagerii noştri au fost ajutați și încurajați în permanență de către angajații BRD – Groupe Société Générale.

Marea majoritate a celor care au devenit Prieteni UNICEF au afirmat ca ar fi vrut sa doneze bani unei organizaţii de profil, însă ori nu au avut timp, ori s-au lovit de o procedură care li se părea prea complicată, dar iniţiativa UNICEF i-a făcut să îşi dea seama că faptele bune se pot face cu uşurinţă, printr-o mică donaţie lunară.

Foarte bună ideea cu donaţia lunară! Într-adevar, un copil mănâncă în fiecare zi, nu doar o dată“, a spus unul dintre donatori.

În cadrul programului Prietenii UNICEF, orice persoană sau firmă care are un cont curent deschis la BRD- Groupe Société Générale poate contribui cu o donaţie lunară la schimbarea vieţii copiilor defavorizaţi din România şi din întreaga lume. Transferul se face automat, în fiecare lună, fără nici un comision.


UNICEF mulţumeşte BRD – Groupe Société Générale pentru tot sprijinul acordat în realizarea campaniei Prietenii UNICEF.

Articol din: 17 Aprilie 2012

Citeşte în continuare