unite for children Priveşte întâi copilul!

Copiii cu dizabilităţi beneficiază de aceleași drepturi ca și copiii fără dizabilităţi.

La nivel internațional domeniului dizabilității este reglementat de Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010.

Convenția evidențiază responsabilitatea societății și rolul acesteia pentru a asigura o viață demnă și sanse egale tuturor membrilor săi, inclusiv copiilor cu dizabilități.

Convenția recunoaște că „dizabilitatea este un concept în evoluție și că acesta rezultă din interacțiunea dintre persoanele cu deficiențe și barierele de atitudine și de mediu care împiedică participarea lor deplină și efectivă în societate în condiții de egalitate cu ceilalți”, ceea ce va avea consecințe majore în toate politicile publice privitoare la dizabilitate.

Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități extinde conceptul, afirmând că: “Persoanele cu dizabilități includ acele persoane care au deficiențe fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durată, deficiențe care, în interacțiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea deplină și efectivă a persoanelor în societate, în condiții de egalitate cu ceilalți“.

La nivelul Uniunii Europene, dizabilitatea este considerată o problemă a întregii societăți, ceea ce întărește sentimentul de responsabilizare a comunității fată de  crearea unui mediu prietenos, fizic și al atitudinilor, pentru incluziunea persoanelor cu dizabilități.

Accesul la servicii de recuperare

Dezvoltarea copilului cu dizabilități este strâns legată de asigurarea dreptului la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale. Conform Legii nr. 272/2004, „îngrijirea specială trebuie să asigure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copiilor cu handicap. Îngrijirea specială constă în acordarea de ajutor adecvat situației copilului și părinților săi ori, după caz, situației celor cărora le este incredințat copilul și se acordă gratuit, ori de cate ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv și fără discriminare al copiilor cu handicap la educație, formare profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire, în vederea ocupării unui loc de muncă, la activități recreative, precum și la orice alte activități apte să le permită deplina integrare socială și dezvoltare a personalității lor.”

Chiar dacă supravegherea stării de sănătate a copilului este gratuită și obligatorie, familiile neasigurate care nu au un medic de familie nu știu cui să se adreseze. Este una din situațiile în care ar trebui să intervină asistenții sau lucrătorii sociali, pentru îndrumare. În asemenea cazuri, care nu sunt puține, depistarea dizabilității are loc cel mai frecvent în jurul vârstei școlare iar accesul la recuperare este mult întârziat.

Unul dintre cele mai importante servicii create, în baza evaluării, pentru cei mai vulnerabili copii și adulți cu dizabilitați – persoanele cu dizabilități grave – este asistentul personal (art. 35), angajat al primăriei sau DGASPC, în cazul municipiului București. În anumite situații, părinții sau reprezentanții legali ai copilului cu dizabilitați grave pot opta între asistentul personal și primirea unei îndemnizații lunare.

La sfârșitul anului 2012, din 1.566 de servicii de tip rezidențial pentru copii, publice și private, 387 de servicii (dintre care 35 private) erau destinate copiilor cu dizabilități (24, 6%). Numărul copiilor cu dizabilități beneficiari ai acestor servicii era de 8.511, număr aflat în scădere cu 459 față de decembrie 2011.

Potrivit Legii nr. 272/2004, copiii sub 2 ani care au nevoie de măsură de protecție nu pot fi plasați în sistem rezidențial decât dacă au nevoie de îngrijiri medicale permanente. La sfârșitul anului 2012, 715 copii, adică 3,2% din totalul copiilor aflați în sistemul rezidențial de îngrijire, se aflau în această situație (Sursă www.copii.ro).

Echipa mobilă dezvoltată de către unele DGASPC-uri  printr-un program al Autorității Naționale pentru Protecția Familiei și a Drepturilor Copilului (ANPFDC) , 2010, sau alte tipuri de servicii furnizate de către SPAS (Serviciul Public de Asistență Socială în comunitățile îndepărtate de zonele urbane reprezintă moduri de intervenție care au contribuit la scoaterea la lumină în unele cazuri  a „copiilor invizibili”, intervenții  prin care se poate realiza și evaluarea timpurie a copilului. Deși au fost înregistrate semnale locale importante privind  eficiența acestor servicii, nu există încă un raport de evaluare la nivel național. Este evident însă că echipele mobile, formate din kinetoterapeut, logoped, psihopedagog, psiholog și asistent social pot desfășura activități la care, altfel, accesul copilului cu dizabilități este limitat sau lipsește.

Integrare și incluziune educațională și socială

Convenția cu privire la Drepturile Copilului (CDC) este primul document internațional care promovează fără echivoc bunăstarea tuturor copiilor. Din perspectiva art. 2, referitor la necesitatea de a fi asigurată protecția împotriva oricărei forme de discriminare, copilul cu dizabilități beneficiază, ca orice alt copil, de toate drepturile prevăzute în CDC. Articolul 23 insistă asupra creării, de către fiecare stat parte, a unui cadru în care copiilor cu dizabilități să li se asigure „o viață împlinită și decentă” și „condiții care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia și să le faciliteze participarea activă la viața comunității.”

Conceptul de cerințe educaționale speciale este definit în Legea nr. 448/2006 ca „necesitățile educaționale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educației adaptate particularităților individuale și celor caracteristice unei anumite deficiente sau tulburări/dificultăți de învățare, precum și o asistență complexă de tip medical, social etc.”

Evaluarea și orientarea școlară și profesională a copiilor, elevilor și tinerilor cu cerințe educaționale speciale (CES) se realizează de serviciul de evaluare și orientare școlară și profesională  din cadrul centrelor județene de resurse și de asistență educațională (CJRAE), acordându-se prioritate integrării în învățământul de masă. Identificarea persoanelor cu CES, în termeni de evaluare și orientare școlară, se află în plin proces de reașezare. În prezent, un copil cu dizabilități care are și deficiențe de învățare trebuie să fie evaluat și orientat de două comisii/sisteme. În același timp, nu există o aplicare unitară a instrumentelor de evaluare în cadrul celor două sisteme.

„Sistemul educațional din România creează dezavantaje majore pentru persoanele cu dizabilități. Astfel, incidența neșcolarizării și a abandonului timpuriu este de șapte ori, respectiv de două ori mai mare, pentru persoanele cu dizabilități față de populația generală. Grupul cel mai dezavantajat din punct de vedere al accesului la educație este format din persoane cu dizabilități fizice, somatice sau vizuale, grave, din mediul rural” – aceste concluzii sunt precizate în  Sintezele inițiale ale proiectelor de analize socio-economice elaborate până în prezent la nivelul Comitetelor Consultative, redactate  în noiembrie 2012.

A trăi independent și a participa deplin la viața societății sunt atitudini condiționate, în cazul persoanelor cu dizabilități, de eliminarea obstacolelor și barierelor din mediul fizic și transporturi, la mijloacele de comunicare sau alte tehnologii.

Părinții și familiile care doresc consiliere pentru copii cu dizabilitati pot apela la urmatoarele ONG-uri pentru informatii.