11 Decembrie 2006
UNICEF a desemnat primul Ambasador naţional al Bunăvoinţei pentru România
Astăzi, UNICEF aniversează 60 de ani de prezenţă mondială. Organizaţia Naţiunilor Unite a înfiinţat UNICEF (Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii) în anul 1946 pentru a veni în ajutorul copiilor afectaţi de cel de-al doilea Război Mondial în Europa şi China.
18 Noiembrie 2006
În “Cartea Recordurilor” cu 3 464,1 de metri de pânza pictată
Sâmbătă, 18 noiembrie 2006, Reprezentanta UNICEF în România şi elevii liceului de Arte Plastice "Nicolae Tonitza" au intrat în "Cartea Recordurilor" cu "Cea mai lungă pânză din lume pictată de copii". Pânza a măsurat 3464,1 de metri, recordul fiind autentificat de doamna Andrea Banfi, reprezentanta Guiness World Record Ltd.
17 Octombrie 2006
A patra Gala UNICEF în beneficiul copiilor din România
Bucureşti, 6 octombrie 2006 - La Palatul Parlamentului a avut loc cea de a patra Gală UNICEF. Evenimentul a reunit 400 de invitaţi care au contribuit la strângerea a peste 100.000 USD.UNICEF va dona aceste fonduri pentru dezvoltarea unor proiecte în beneficiul copiilor şi tinerilor afectaţi de HIV/SIDA din România. Sponsorul principal al serii a fost compania Carrefour Romania.
25 Iulie 2006
Cunoştinte, atitudini şi practici parentale în România
Marţi, 25 iulie 2006, a fost lansat Studiul asupra cunoştinţelor, atitudinilor şi practicilor parentale în România, realizat de Fundaţia Copiii Noştri şi Centrul de Educaţie şi Dezvoltare Profesională "Step by Step" cu sprijinul Reprezentanţei UNICEF în România.
19 Iunie 2006
UNICEF şi societatea civilă din România promoveaza art-terapia
Reprezentanţa UNICEF în România, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie (FICF) şi Asociaţia "Terapia prin Artă" organizează în Timişoara, în perioada 21-23 iunie 2006 Conferinţa Naţională pentru Promovarea Art-Terapiei.
14 Iunie 2006
Cadouri din partea UNICEF şi Petrom pentru copiii din Rast
Miercuri, 14 iunie 2006, Reprezentanţa UNICEF în România va dona copiilor din taberele de sinistraţi din judeţul Dolj articole de îmbrăcăminte şi jucării în valoare de 13.000 de Euro.
5 Mai 2006
UNICEF ajută copiii din Rast
În cadrul campaniei "Preţuieşte Viaţa" iniţiată de Televiziunea Română şi UNICEF, vineri, 5 mai 2006, Reprezentanţa UNICEF în România a donat taberei de sinistraţi din Rast, judeţul Dolj, 2 corturi, unul sanitar, dotat cu echipamente medicale şi medicamente, care va servi drept cabinet medical şi unul în care va fi amenajat un centru de asistenţă psiho-socială pentru comunitatea afectată de inundaţii.
10 Aprilie 2006
Adolescenţii infectaţi cu HIV - Dreptul de a face parte din comunitate
Marţi, 11 aprilie 2006, între orele 10.00 - 17.00, la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi va avea loc sesiunea de dezbateri cu autorităţile locale "Adolescenţii infectaţi cu HIV - Dreptul de a face parte din comunitate", organizată de Fundaţia "Alături de Voi" şi Reprezentanţa UNICEF în România.
5 Aprilie 2006
Gala UNICEF în beneficiul copiilor din România – la a treia ediţie
Reprezentanţa UNICEF în România anunţă cea de-a treia Gală UNICEF.
2 Martie 2006
Soluţii pentru combaterea şi prevenirea traficului de persoane
Joi, 2 martie 2006, a avut loc lansarea Raportului privind "Evaluarea politicilor privind traficul fiinţelor umane din România."
Urmăreşte-ne