Trebuie să mergem mai departe: familia Băbuţă

Inapoi

După ce s-au retras apele, noroiul din curte îţi ajungea până la genunchi. Când valul de căldură a înlocuit potopul, noroiul s-a întărit şi-au apărut peste tot crăpături. Maria Băbuţă de şaptezeci de ani începe să plângă.

Pensia e mică şi alocaţiile celor două nepoate gemene nu ajung să suporte daunele produse de inundaţii. Ce-au reuşit să salveze e la uscat în soare. Din toate camerele casei, doar una mai poate fi locuită în prezent.

Exact când au venit apele, Maria se recupera după o operaţie şi-o lungă şedere în spital. Pentru ea, coşmarul cauzat de ape e mai greu de îndurat decât durerea de după operaţie. “La vârsta mea nu pot decât să mă rog pentru siguranţa frumoaselor mele nepoate. Gândul că unul dintre pereţi s-ar putea prăbuşi în orice moment peste ele este de nesuportat.”

Cele două gemene, Adelina şi Lăcrămioara, locuiesc cu bunica de când s-au despărţit părinţii lor. Bunica le spune cu afecţiune “îngeri” şi “cei doi trandafiraşi” şi nu-şi poate lua ochii de la ele. Maria e ca o mamă pentru cele două. Le-a alintat de când erau micuţe de tot.

Chiar şi înainte de catastrofa din iunie, trăiau în condiţii extrem de modeste. Gemenele nu-şi pot aduce aminte când au gustat dintr-o ciocolată ultima dată. Toate jucăriile şi cărţile lor au fost distruse de inundaţii, însă UNICEF le-a compensat pierderea oferindu-le rechizite noi.

Adelina şi Lacrămiora au zece ani. Se cuibăresc în pat lângă soba tradiţională şi-şi fac temele. Cine nu le cunoaşte nu le poate deosebi. Zgomotul care vine din cealaltă încăpere nu pare să le deranjeze. E echipa de voluntari de la Habitat for Humanity, care repară pereţii din paiantă şi tencuiala. Această tehnică tradiţională de construcţie reprezintă şi unul dintre motivele pentru care atât de multe case din zonă au fost practic luate de ape. Cărămizile din chirpici s-au dizolvat în apa care a atins 1.3 metri în casa Mariei.

Cele două gemene învaţă din greu. Buni le-a promis câteva recompense dacă iau note bune la şcoală. Le-ar plăcea mult să aibă nişte cărţi noi şi o sanie la Crăciun. Cele două fetiţe năstruşnice ar vrea să aibă şi-un fluier s-o distreze pe Maria cu nişte muzică în serile lungi de iarnă. Îşi dau seama că fericirea lor e tot ceea ce contează pentru bunica lor, şi-i răsplătesc dragostea cu o maturitate deosebită.

© UNICEF Romania/ Raluca Manta
Amintirile frumoase şi o inimă bună o motivează pe doamna Băbuţa

 

“Ne-am pierdut toate jucăriile, dar nu prea ne pasă. Cel mai important e că Buni a ieşit din spital. Să sperăm, de asemenea, că ne vom recupera casa şi că va fi aşa cum era înainte.” Fetele se învârt mereu în jurul Mariei, asigurându-se că-i e bine şi încercând s-o înveselească în toate modurile posibile. Ea le ia mânuţele subţirele şi le sărută cu ochii închişi, îndepărtând astfel toate grijile pe care şi le face şi n-au cam lăsat-o să doarmă în ultima vreme.

Mai târziu, Maria Băbuţă se plimbă prin curte şi prin camerele căsuţei ei. Încă mai sunt dărâmături şi dezordine în jur, dar camerele care sunt în curs de a fi consolidate au fost curăţate de voluntari. Buni nu e singură, are ajutoare. UNICEF şi Habitat for Humanity şi-au unit forţele pentru a le oferi un viitor mai luminos fetelor Băbuţă. S-au uscat lacrimile din ochii Mariei. “Ce pot să fac? Pot să plâng mereu? Nu, asta nu e pentru mine. Trebuie să mergem mai departe.”

Citeşte în continuare