O nouă epidemie

Inapoi

În primele şase luni ale anului 2011, în România au fost diagnosticate 129 de noi cazuri de infecţii cu HIV, 62 dintre ele reprezentând consumatori de droguri injectabile (CDI). Comparativ cu doar 5 cazuri înregistrate în rândul CDI anul trecut, cifrele par a vorbi despre o epidemie.

“Problema începe să scape de sub control. Am alertat toate organismele naţionale şi internaţionale ce monitorizează acest domeniu. De asemenea, am comunicat acest lucru Ministerului Sănătăţii.” Dr. Abagiu de la spitalul Matei Balş din Bucureşti este extrem de preocupat de faptul că, de la epuizarea în iunie 2010 a fondurilor oferite de donatorii internaţionali, Programul de Prevenire a HIV s-a desfăşurat cu o capacitate redusă la jumătate. Pe lângă acordarea de consiliere şi controale medicale periodice, unităţile mobile au distribuit gratuit prezervative, ace de unică folosinţă şi pansamente celor cu risc crescut de infectare cu HIV şi hepatită din marile oraşe ale României.

“Anul acesta, ARAS (Asociaţia Română Anti-SIDA) a depus eforturi continue pentru a se asigura că CDI au acces la ace de unică folosinţă. În mod evident, cantitatea nu este nici pe departe suficientă. Acele sunt refolosite, iar HIV se răspândeşte cu rapiditate. Problema este cu atât mai gravă cu cât am remarcat o creştere uluitoare a numărului de consumatori de NDS (noi droguri sintetice) ‘legale’. În 2010, aproximativ 400.000 de persoane au consumat NDS cel puţin o dată. Majoritatea lor prin injectare. Una dintre categoriile cu risc crescut o reprezintă tinerii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani. Mai mult, dependenţii de heroină care trec la NDS se confruntă cu un risc sporit de moarte subită cauzată de insuficienţă cardiacă. Doar în Bucureşti, 30,6% dintre CDI au trecut de la heroină la consumul de NDS. De la începutul anului, în clinica noastră au avut loc opt decese, faţă de doar unul anul trecut.”

Pe de-o parte din cauza crizei economice, pe de alta din cauza existenţei unei pieţe a noilor droguri alimentată de descoperirile tehnologice şi de reţelele sociale virtuale ce nu cunosc graniţe, noua epidemie pune în pericol sănătatea şi viaţa tinerilor. Mulţi consumatori de heroină din România sunt romi. Consumatorii de NDS sunt în general adolescenţi ce provin din familii de clasă mijlocie de etnie română. Nimeni nu este cruţat, indiferent de etnie sau mediu social.

Vestea proastă nu se opreşte aici. Majoritatea celor infectaţi sunt tineri aflaţi în ultimii ani ai adolescenţei sau având vârsta între 20-25 de ani. În 2010, 65,2% dintre tratamentele împotriva HIV au fost întrerupte. Datele referitoare la anul curent urmează să fie publicate, dar mulţi pacienţi s-au confruntat deja cu până la patru pauze în tratamentul lor. Doctorilor le e ruşine să îşi privească pacienţii în ochi. Spun în barbă ceva legat de fonduri insuficiente, dar tinerii lor pacienţi nu pot accepta astfel de scuze. În România, există 7.000 de supravieţuitori de lungă durată ai HIV, infectaţi în copilărie în spitalele ceauşiste. Majoritatea lor au acum vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani.

“Există bani pentru construirea unei noi linii de metrou în Bucureşti sau pentru dotarea birourilor politicienilor. De ce nu au bani şi pentru noi? Am fost infectată când eram mică într-un spital în care au folosit echipament nesterilizat pentru a mă trata de pneumonie. Viaţa mea a fost distrusă o dată, iar acum îmi fură şi speranţa de a putea trăi cel puţin până la 40 de ani.” Pupilele frumoasei Irina de 24 de ani sunt dilatate de frică.

O altă tânără este extrem de îngrijorată. Lili a născut o fetiţă frumoasă anul trecut. Deoarece a fost infectată cu virusul HIV în primii ani de viaţă şi nu a fost diagnosticată decât la opt ani, sistemul său imunitar a fost supus unei grele încercări. Lili se teme de spitale. Neglijenţa criminală din spitalele ceauşiste a fost recent înlocuită de prejudecăţi faţă de pacienţii cu HIV care te lasă consternat.

Bucureşti avea o singură maternitate, cea din Giuleşti, ce putea asista femeile infectate cu HIV în timpul naşterii. Operaţiile de cezariană reprezintă regula în astfel de cazuri deoarece reduc riscul transmiterii virusului de la mamă la bebeluş, care se poate produce prin leziuni la nivelul ţesuturilor survenite în timpul naşterii naturale. Spitalul Giuleşti a fost închis în august 2010, în urma unui incendiu izbucnit în secţia nou-născuţi. Lili trebuia să nască la sfârşitul lui septembrie. Intrând în criză de timp, a început să facă turul spitalelor de maternitate din Bucureşti. A fost refuzată de două dintre ele deoarece personalul a considerat că prezintă un risc de infectare a altor pacienţi.

“O asistentă m-a întrebat cum se transmite virusul. Nu mi-a venit a-mi crede urechilor.” Lili se înfioară şi acum când îşi aduce aminte de ignoranţa unora dintre profesioniştii din domeniul sanitar pe care i-a întâlnit. În cele din urmă, a fost acceptată de spitalul de maternitate Cantacuzino, dar, la o săptămână de la întâlnirea iniţială, şeful secţiei a decis să o refuze. Copilul urma să se nască de la o zi la alta, motiv pentru care Lili a contactat mass-media şi a făcut totul public. Graţie presiunii din partea media, a beneficiat de tratamentul la care avea dreptul. “Am fost atât de stresată încât nu am avut lapte deloc, de altfel singurul lucru pozitiv în toată această experienţă îngrozitoare având în vedere că mamele infectate cu HIV nu pot alăpta. Obstetricianul şi anestezistul au fost nişte îngeri păzitori. Au trecut paisprezece luni şi s-a confirmat că fetiţa noastră este sănătoasă. Am luat toate măsurile de precauţie pentru a exclude riscul infectării ei. Am câştigat, însă după o bătălie grea.’

Se pare că urmează numeroase alte lupte. În această săptămână, soţul lui Lili a mers la spital zilnic, însă, deşi a stat la coadă ore în şir, nu a reuşit să obţină medicamentele de care ea are nevoie. Fiecare pacient răspunde la o combinaţie diferită de medicamente. Lili a trebuit să schimbe tratamentul de 14 ori. Este un pacient cu risc crescut. Până acum, tratamentul ei nu a fost întrerupt, dar, în lipsa unor stocuri suficiente, starea ei ar putea deveni critică într-un timp foarte scurt. La ora actuală, partea dreaptă a feţei îi este paralizată. Şi o simplă răceală poate produce un dezastru în cazul unei persoane ce suferă de HIV. “Am nevoie de toată energia mea pentru a avea grijă de fiica mea. Nu îmi permit să dau greş. Sistemul mă dezamăgeşte din nou, dar voi lupta pentru dreptul meu la viaţă şi familie.”

Pacienţii, medicii şi ONG-urile privesc drama ce se desfăşoară sub ochii lor, perplecşi la auzul scuzelor cum că nu ar fi suficienţi bani pentru a acoperi costul medicaţiei fiecărui pacient. În contextul tăierilor bugetare masive realizate în toate sectoarele, bugetul alocat tratamentului împotriva HIV a crescut considerabil anul acesta.

“Guvernul nu va admite că există o problemă!” Dr. Abagiu face o pauză, cât se poate de emfatic, înainte de a semna la rândul său o scrisoare redactată de Agenţia Naţională Antidrog şi adresată Guvernului României. Aceasta prezintă numărul noilor cazuri de HIV şi proporţiile crizei. În mod similar, UNICEF a publicat un studiu referitor la întreruperile tratamentelor în 2010 şi pericolul pe care îl reprezintă acestea pentru viaţa pacienţilor. Spre binele Irinei, al lui Lili şi al altor mii de persoane, nu putem decât să sperăm că aceste avertismente timpurii vor fi luate în seamă.


###

Studiu de caz documentat de Iana Bejaniyska. Conținutul acestui studiu de caz reprezintă punctul de vedere al autorului și nu în mod necesar pe cel al UNICEF România.

Citeşte în continuare