Mărturia unei mame abandonate: Nimic nu e mai important ca dragostea și școala

Inapoi

Iarna trecută Voichița, o femeie mică de înălțime și firavă din Ilfov, a bătut la poarta Școlii nr. 4 din Buftea pentru a cere ajutor.

 

Iarna trecută Voichița, o femeie mică de înălțime și firavă din Ilfov, a bătut la poarta Școlii nr. 4 din Buftea pentru a cere ajutor. Credea că e pe moarte și ar fi făcut orice ca în situația în care i se întâmplă ceva rău, cei doi copii ai ei să nu ajungă în grija statului. Până atunci nu mai fusese la școală chiar dacă unul dintre copii ei, cel mai mare, învață acolo. Întotdeauna i-a fost rușine. I-a fost rușine pentru că e săracă și nu voia să transmită această rușine și copilului ei. Pentru a ascunde acest lucru, Voichița spăla zi de zi hainele copiilor ei la gârlă ca să nu umble murdari pe stradă și la școală. Din acest motiv s-a și îmbolnăvit la plămâni și în disperare de cauza și-a călcat pe inima și s-a dus să ceară ajutor.

Una dintre profesoarele de la școală își aduce aminte: Era într-o stare foarte rea, era incoerentă. Părea la capătul puterilor, părea un om disperat și un om care nu mai are nimic de pierdut. A venit la noi să ceară ajutor pentru că nu voia ca cei mici să rămână în grija statutului dacă ei i se întâmplă ceva.  O situație cu adevărat tragică. Am decis că trebuie să o ajutăm. Am îndrumat-o către un medic, către asistență specializată, i-am povestit despre un ONG de unde poate lua haine și rechizite pentru cei mici și am încercat să-i găsim ceva de lucru. 

O viață la orfelinat

Aproape toată viața ei Voichița a trăit la orfelinat. Părinții ei au abandonat-o și au lasat-o să trăiască printre necunoscuți, fără să cunoască în vreun fel dragostea și afecțiunea părintească. Aici l-a cunoscut pe soțul ei de unde a fugit cu el când a rămas însărcinată în timpul liceului. Acum locuiesc împreună într-o cameră dintr-o fostă casă părăsită din spatele școlii. Aici, în cele patru încăperi, locuiesc patru familii, fiecare având cel puțin patru membri.  Împreună au avut grijă de casă, au pus-o pe picioare, ba chiar și-au cumpărat împreună o mașină de spălat și un aragaz, pe care le folosesc la comun. Voichița și soțul ei au făcut orice numai ca cei doi copii ai lor să nu trăiasca același destin pe care l-au avut ei.

© UNICEF Romania/ Radu Sandovici/ Cei doi băieți ai Voichiței în camera din casa din spatele Școlii nr. 4 Buftea

Mie mi-a plăcut școala, dar tocmai atunci am rămas însărcinată și n-am vrut să mă mai duc pentru că-mi era rușine, așa că am renunțat. Dacă mama mea ar fi fost lângă mine să mă îndrume, să mă sprijine, să mă încurajeze probabil aș fi terminat liceul. De aceea îmi doresc foarte mult să le ofer copiilor mei, din puținul pe care-l am, măcar șansa să facă o școală. Fără școală nu faci nimic. Asta și dragoste, dragoste de care eu n-am avut parte și mi-a fost tare greu. Dacă mă credeți, căutam o urmă de iubire în ochii oricui, ai fostei mele învățătoare, a oamenilor de la orfelinat, ai vânzătoarei de la pâine, mărturisește Voichița.

Dragoste și educație

Lecția dură pe care a primit-o de la viață a făcut-o să înțeleagă că nimic nu e mai important decât dragostea părintească și să ai o educație. Când am fost astă iarnă la școală după ajutor, eram în pragul disperării, nu știam ce să mai fac. Doamnele de acolo au fost foarte săritoare și m-au ajutat. Ca să mai strâng un ban mi-au propus să vin să fac curat la oameni în oraș, însă n-am putut. Soțul meu muncește cu ziua prin împrejurimi și este plecat tot timpul, dacă mai plec și eu de acasă ce fac cu ăștia mici? Nu pot să-i las de izbeliște.  Trebuie să stau cu ei, să-i ajut la teme și la lecții. În fiecare zi fac temele cu ăsta mare și citesc cu el câteva pagini dintr-o carte, a povestit Voichița.

În camera din fosta casă părăsită din spatele școlii se află un pat, două dulapuri, o masă și un televizor vechi.  E curat ca lacrima chiar dacă pe jos este pământ. Pe masă se află un pahar plin cu creioane, caietele de școală foarte îngrijite, o jucărie stricată, pasta de dinți și periuțele. Printre lacrimi, Voichița găsește puterea să zâmbească din nou. E mai bine acum, a găsit sprijin și ajutor la școală și în comunitatea ei, unul dintre copii ei merge la școală și are alături familia pe care și-a dorit-o dintotdeauna.

© UNICEF Romania/ Radu Sandovici/ Voichița împreună cu băiatul ei cel mic în curtea casei unde locuiesc

Hai la școală!

Chiar dacă Voichița este o femeie puternică, nu ar fi reușit să rezolve situația în favoarea copiilor săi, fără comunitatea din care face parte. Oamenii i-au sărit în ajutor când a avut cea mai mare nevoie de ei, iar Voichița din puținul pe care-l are s-a străduit să-și arate recunoștința cum poate mai bine. Fără să-și dea seama Voichița a reușit să pună în mișcare oamenii și să-i mobilizeze pentru o cauză comună, dar și să contribuie la o relație mai apropiată dintre școală și părinți.

Aceleași obiective le are și campania UNICEF Hai la școală! care urmărește transformarea școlii românești într-un spațiu primitor și prietenos, unde părinții și cadrele didactice colaborează constant pentru a susține participarea copiilor la educație. Campania încurajează dezvoltarea unui parteneriat activ între școală și părinți, și în același timp facilitează mobilizarea comunitară pentru prevenirea și combaterea abandonului și absenteismului școlar.

Prin intermediul activităților derulate, profesioniști din educație sau asistență socială au revitalizat colaborarea tocmai pentru a găsi soluții care să prevină abandonul școlar.  Ultimele date disponibile pentru anul școlar 2013-2014 demonstrează faptul că 78,3% dintre copiii cu risc major de abandon au frecventat școala până la final ca urmare a participării în cadrul campaniei Hai la școală!. 

© UNICEF Romania/ Radu Sandovici/ Voichița povestește despre viața ei la orfelinat

Autor: Dorian Ilie.

Citeşte în continuare